Deci... cum ziceam: belesc ochi-n dreapta, Nacu 5 tabloaie mici. Cică (citez din foaia de prezentare) In the Forsaken Garden Time is a Thief - pigment print (cre că imprimantă/ploter care va să zică), 23 x 32 cm, 2008 - 2013 (mult ți-a luat Domne), ediție de 5 (asta n-am priceput prea bine, adică 5 tabloaie mici sau câte 5 de fiecare pentru licitațiile de la Casele de Modă - sau Pariuri, că e tot una).
Tot de pe foaia de prezentare, de subt pana lui Cătălin Gheorghe - Critic de artă (nu Artă?) C_F_C, Vector Studio, aflăm cum că ”Momentele vizuale din albumul de familie creat de Andrei Nacu sunt momentele unei istorii sociale în care familia artistului e văzută ca o metonimie a trecerii timpului fără a produce schimbările așteptărilor lor”
Hopa henț, deci cele 5 poze mici făcute prin casă cu mama, cu tata, cu artistul în oglindă, cu tabloul cu flori reproduse după tabloul lul Luchian, dar fără Răpirea din Serai (se poate?), sunt ce spune Domnu critic?
Pe Andrei îl știam ca un fotograf talentat. E drept nu în ultima vreme, că i-am cam pierdut urma. Știu că a făcut faculta la Arte Vizuale, secția Foto - Video de la Iași și un master în foto(???) prin Great Btitain și, din câte țin minte din anul de master pe care l-am pierdut din propria mea viață la aceeași secție, tema tratată de Andrei este aceea pe care o dau domnii profesori deopotrivă la studenți și la masteranzi în primul an în care-i chinuie, adică ”Identitate”. Adică... ce a făcut artistul prin 2008 ca temă de studiu a înrămat în 2013 și gata în expoziția de grup cu corifeii artelor vizuale? Nu-i frumos deloc! Chiar dacă, ca concept conceptual opera lui Nacu este a doua ca valoare din expoziție...
Cu ochii beliți în continuare a mirare m-am împiedicat și astăzi de instalația lui Bejenaru și am contemplat admirativ și psihedelic exponatele lui Michele Bressan, Landscape Studies - pigment print, 75 x 90 cm, 2011 - 2013, ediție de 5 + 1AP (chiar nu știu ce înseamnă).
Același domn critic zice la foaia de prezentare cum că ”Studiile (vai Doamne) lui MB sunt locuri abstracte în care indexicalitatea, indicarea unei întâlniri, se juxtapune atmosfericității, trăirea perfect contrariantă a efectelor peisajului aparent inventat”. Păi, dragă domnule critic, dumneavoastră nu poate vorbi pe înțelesul tuturor? Trebuie să fii musai inițiat în artele avizuale pentru ca să nu-ți rupi limba-n gură când încerci să citești cu ochii și să silabisești cu gura? Păi ce treabă are artista cu ce spui matale că ar fi acolo, ”peisaj aparent inventat”. Ori e peisaj, ori e aparent, ori e inventat. Că nu pricep???
Ce-i în primele 2 + 2 tabloaie am putea, cu indulgență, să încadrăm în categoria ”peisaj industrial”. Mai bine zis la periferia peisajului industrial, că treaba asta cu industrialul are alte reguli de compoziție, estetică și cibernetică. Aș putea spune că artista inventează un concept cu ”peisajul din 2 tabloaie”. Asta dacă nu aș mai fi văzut și răsvăzut asemenea intreprinderi. În primele 2 rame, dacă nu mă înșeală memoria mea vizuală, avem de-a face cu juxtapunerea atmosfericității tocmai în Grădina Botanică din București, pe fundal lățindu-se contrariant coșurile - turn de la CET-ul (nu știu care din fundul Grădinii Botanice). Dacă e să o iau după domnul critic, astfel (prin juxtapunere) s-a realizat efectul peisajului aparent inventat. Și cam atât. Că ar trebui să fii nebun ca să găsești valențe artistice în cele 2 rame. Arta cere sacrificii, se spune, iar aici, singurul sacrificiu pe care l-a făcut artista este biletul (și eventuala taxă foto) pe care le-a plătit îa intrarea în Grădina Botanică, înainte de a declanșa și a determina astfel întâlnirea destinului cu juxtapunerea actului de creație.
În următoarele 2 tabloaie vedem o bucată dintr-un stadion (planul 1), cu tribunele aferente (planul 2) și o niște ziduri ce par a fi dintr-o clădire-fabrică-combinat (planul 3). Mai vedem, la limita planului 1 și 2 oameni care nu cred că vor să joace fotbal și nici să curețe zăpada de pe stadion. Dar asta, sigur nu contează în descifrarea peisajului aparent inventat. Să fie CUG - FORTUSUL pe fundal, nu bag mâna-n foc. Cert este că artista a simțit și aici nevoia să lățească peisajul pe 2 tabloaie, ceea ce dă bine la perseverență.
Nu același lucru s-a întâmplat în următoarele ”1 + 1AP... În primul vedem un alt peisaj, urban de data asta, dacă pot pentru ca să mă exprim așa, din buricul Iașului, în care ni se inventează contrariant o atmosfericitatea juxtapusă dintre tarabele și arteziana pieții de la Hala Cntrală, Țâța lui Simirad și clădirea Finanțelor Ieșene. Ar fi fost minunat și ezoteric dacă artista ar fi rămas fidelă peisajului cu 2 tabloaie și ar fi continuat indexicalitatea, de data asta pe 2 tabloaie vertical. Ce lovitură nene, ce întâlnire de gradul 3 cu arta contemporană și nu numai...
La fel și în ultimul tablou cu peisajul industrial cu coșuri pe fundal. Câtă adevărată lovitură de maestru ar fi fost să fie și aici 2 tabloaie pe înalt. Cât am fi stat să numărăm geamurile să vedem dacă e cu soț sau fără, câte povești de juxtapunerea atmosfericității am fi putut însăila. Păcat.
Ca artist contemporan cu artista nu pot să nu spun cîâteva cuvinte și de calitățile tehnice ale tabloaielor pigment print, legate de lumină, încadrare, unghi, planuri, șpanuri, proplanuri, poliplanuri: cert este că artista nu are nici o treabă cu tehnica. Ea doar a pus aparatul la ochi și, după chitirea conceptului, a declanșat. Ce lumină urmărită, ce unghiuri insolite, ce obiective creative. Ne-am aflat, am bunghit, ne-am chiompit (prin vizor) și PAC. Conceptu-i gata!
După o asemenea întâlnire de gradul 0 (zero, nu 0) te emoționezi și îți vine să te duci să te piși la colț pe strada Lăpușneanu aflată în apropiere. Degeaba-mi veți zice că e dreaptă și n-are colțuri, că tot găsesc eu un locușor la Coloseumul Bragadiru. (va urma, că vă plictisesc de prea mult scris)!
P.S. (și mulțumesc de atenționare) Nu m-am uitat pe net după artiști și l-am confundat pe domnul Michele Bressan cu o doamnă. Sper să mă ierte, drept pentru care fac rectificarea de rigoare. Mea pulpa!
P.S. (și mulțumesc de atenționare) Nu m-am uitat pe net după artiști și l-am confundat pe domnul Michele Bressan cu o doamnă. Sper să mă ierte, drept pentru care fac rectificarea de rigoare. Mea pulpa!