de Giacomo Puccini
Nu mă adresez celor care deja sunt ”tobă” de Fotografie spre Stradă... Doar acelora care își doresc să învețe câte ceva:
Fotografia de spectacol o putem cățăra în coșul cu Fotografie Utilitară. Știi să o faci sau nu. Mai bine zis, ai cu ce să o faci sau nu. O poți face cu orice DSLR din care poți scoate imagini decente la ISO 1000 - 1600. Obiectivele contează: cât mai luminoase ar trebui să fie. Eu folosesc două obiective Sigma - 15/2,8 (doar pentru cadre generale) și 50/1,4 și două obiective Canon - 85/1,8 și 135/2. Când spectacolul are lumină destulă mai folosesc și Canon 24-70/2,8 în tandem cu 70-200/4. Dar asta se întâmplă destul de rar. Majoritatea spectacolelor au o lumină de-ți vine să dai cu aparatele de pământ. Aiurea distribuită pe suprafața scenei, de cele mai multe ori în cadru ai lumină combinată - tungsten și halogen, iar mai nou - led. Reflectoarele de urmărire dau, de fiecare dată o diferență între 2 și 5 diafragme în același tablou. Iar tu, clămpănitorul la obturatoare (trag și cu 2 aparate odată - Canon 7D și 5D Mk 2, dintre care 1 este pe monopied) trebuie să iei într-o fracțiune de secundă hotărârea cea bună: unde faci clarul (plimbi punctele de focus după scenă și subiect principal), cu cât compensezi expunerea (1, 2, 3 diafragme - în funcție de lumină), când apeși pe declanșator - pentru ca imaginea să spună ceva, interpretul/interpreții să transmită o stare, o atitudine, imaginea să aibă (dacă poți să o faci) dinamism.
În Fotografia de Spectacol nu poți inventa nimic. Trebuie să faci imagini corecte la ceva pe care alții l-au gândit și căruia actorii sau interpreții (mă refer la spectacolul de operă sau balet) îi dau viață. Tu trebuie doar să găsești momentul potrivit să declanșezi. Ține de experiență, de cunoașterea aparatului și obiectivelor pe care le ai, de editare apoi. Mai ține și de sufletul tău. Cei pentru care lucrezi așteaptă minuni de la tine. Le este greu să înțeleagă că aparatul de fotografiat nu se va comporta niciodată ca ochiul uman. Dar asta o știi numai tu. Și trebuie să faci ca să pară că este așa. Și, încet încet, devii ”imaginea” instituției pentru care lucrezi. Chiar dacă nu vor scrie niciodată numele persoanei care le păstrează Minunile pentru eternitate. Asta ești: Fotograful Utilitar!
