Dacă vă gândiţi cumva că o minte de român a putut face aşa ceva vă înşelaţi. Stencilul respectiv l-am văzut mai peste tot pe unde am umblat în Romanela. Sunt curios dacă băieţii de dincolo au trimis "spreiaşi" în fiecare oraş al patriei să le şteargă. I-am băgat la cheltuieli neprevăzute!... Pe de altă parte, dacă după 20 de ani de la Comedia de la noi nu am reuşit să ne lipim de bucata de pământ furată, nici nu se va mai întâmpla aşa ceva. Cred că e bine...
M-am antrenat puţin şi prin sectorul Lalele. Până de Paşte, câte o floare pentru toate Doamnele şi Domnişoarele care umblă pe aici...
Şi dacă aveţi cumva impresia că astăzi nu am dat de Copilul cu automobil, vă înşelaţi. Cel de azi e prea de tot: muţunachi şi în faţă şi în spate şi hăisa şi ceala. Bineînţeles în Piaţa Unirii, sub zidul Hotelului Traian. Şi eu care eram convins că numai Fotograficimea mea are mintea în colţuri şi pe câmpii...
Şi încă două din categoria "ochi atent şi minte creaţă"...P.S. 2 - Nu mi-aţi răspuns la întrebarea de ieri, Copii...