Nu pun nici o fotografie. Din respect pentru... Azi am văzut trei ezpoziții. De fotografii și de poze. În Parcul Copou, pe Gard, expoziția artiștilor fotografi din Republica Moldova. Chiar dacă mulți ar spune că fotografia lor a rămas la nivelul anilor 60-70-80 mie mi-a plăcut. Imagini cu mesaj, portrete nescremute, peisaj... ce mai, o expoziție de văzut și aplaudat. Îl remarc pe Anatol Poiată, fotograf cunoscut la ei și necunoscut la noi.
În Galeria ”Labirint” din Casa de Cultură ”Mihai Ursachi” o altă expoziție, a celor care au terminat ”O inițiere în fotografie” cu Dan Mititelu. O expoziție proaspătă, chiar freș (având în vedere că cei care au făcut fotografiile sunt începători), și ea de văzut neapărat.
La Galeria ”Cupola” a UAP din Piața Unirii expoziția ”Himalaya”, autor Ionel Onofraș... Când spui Himalaya te gândești la munte. La munți. La acoperișul lumii. La zăpadă veșnică. La alb și albastru. Când spui Himalaya te raportezi la omul mic-mic, cât un purice, în comparație cu munții de 8000 și ceva de metri... Niciuna dintre imaginile cu munți din expoziție du mi-a dat senzația și sentimentul acesta. Acum 2 - 3 ani, la Moldova Mall, Mihai Moiceanu a venit cu Himalaya lui. Imagini de peisaj făcute cu meșteșug și fotografiate cu sufletul. Mărite mari (dacă pot să mă exprim așa), care color, care alb-negru (pe hârtie metalizată - dacă cineva știe ce-i aia și cum poate să arate o imagine făcută pe ea). Un regal atunci la care eu, ca privitor, mă raportez și încerc să găsesc aceeași fărâmă de ”foc” și în expoziția lui Ionel. Și n-o găsesc. Ceea ce-mi spune imediat că nu este un peisajist. Imaginile lui cu munții din Himalaya (majoritatea cu același vârf în același răsărit, care mai de aproape care mai de departe) sunt fade, plate, înnecate într-un alb și un negru colorat. Și cam atât. Mult mai interesante mi s-au părut imaginile cu oameni și poate ele, singure, ar fi putut alcătui o expoziție interesantă, cinstită. Doar că și aici omul de studio din Ionel și-a tăiat partea de ”glorie”. Mai mult de 70% dintre portrete sunt scremute, aranjate, cu oameni care știu că sunt fotografiați. Și atunci mai rămâne doar pitorescul subiectului. Emoția s-a șters la prima indicație de cum și unde să privești. Și pot să afirm, după ce am văzut imaginile de portret din expoziție că Ionel nu știe să facă portret spontan. Mereu simte nevoia să intervină, fapt care, de cele mai multe ori scade valoarea imaginii. Și dintre acestea, multe imagini sunt înnecate, supraexpuse, pierzându-se astfel din frumusețea tonului și a culorii.
Ce am scris mai sus este o părere personală pe care mi-o asum. Acu vreo două săptămâni îmi spunea la telefon despre expoziție. I-am spus că oricare ar fi subiectul ales (încă nu se hotărâse cu ce o face) ea trebuie să beneficieze de cele mai bune imagini și musai mărite impecabil. L-am sfătuit să facă imaginile mari, la Marcel Eremia. Mi-a replicat că e scump, iar argumentul meu a fost că, măcar o dată pe an merită să investești pentru a face o expoziție memorabilă...
Galeriile ”Cupola” sunt un loc unde greu poți ajunge să expui. În iași sunt peste 200 de pictori și se stă destul la coadă pentru un spațiu expozițional. A veni tu, din rândul fotografilor și a face o expoziție numai de dragul de a o face mi se pare absurd. Decât multele imagini combinate peisaj-portret, aș fi ales doar o singură categorie (peisajele în nici un caz), le-aș fi mărit impecabil la o dimensiune pe care să o văd și din Piața Unirii, chiar dacă ar fi trebuit, pentru asta, să bag mâna mai adânc în buzunar. Așa am mai bifat o expoziție în buricul târgului, a venit Criticul Bejan și a vorbit frumos și ne mai trecem la CV ceva. Nu cred că e ok, cred că e păgubos, iar Ionel nu și-a făcut, prin această nouă expoziție nici un serviciu. La aura lui de Fotograf mă refer!