foto oZo/respirare Manon
În braţele lui
Soarele despletindu-şi culorile de
apus îşi răsfira domol pe faţa Dunării degete prelungi de jar potolit.
Sălcii vinete îl priveau de pe mal,
aruncându-i la răstimpuri ocheade verzi de frunze înfiorate şi îmbrăţişau
ondulat glezna subţiată a vântului.
Câte un pescar negru, pe barca-i întunecată, neauzit de a lungul cheilor, ferindu-mă, fără s-o ştie, de cioburile
vreunui zgomot.
Dorul meu mut îşi strânse sufletul pe
luciul apei şi se repezi săgetat cu
ţipăt de pasăre nemaivazută, spre crucea cerurilor…
Plouă peste mine cu fulgi de lumină
Şi mi înfloreşte înserarea prin gaura
neagră din piept.