Nu este prima dată când o spun: cei care fac fotografie de reportaj și de peisaj trebuie să fie ”un pic” norocoși. Mai pe șleau, să fie în locul potrivit și la momentul potrivit. Se spune pe ici pe colo că norocul ți-l faci singur. În fotografia de peisaj, până la un punct este adevărat. Adică partea aia cu trezitul cu noaptea-n cap, mersul orbește pe potecile de munte (dacă e munte) până acolo unde ai chitit de cu ziua trecută locul minunat cu deschidere la sufletul tău și de unde musai vei face o imagine memorabilă. După ce ți-ai instalat echipamentul trebuie să te rogi la Îngeraș să-ți dea și fărâma de noroc. Adică cum se crapă de ziuă să ai parte de soarele care să răsară fix de unde vrei tu și nu de nori cât vezi cu ochii. Și nici o mână de ceață parcă n-ar strica pe la buza văilor din față... Iar rețeta e valabilă și pentru apus, că la amiază facem portrete prin sat!
Ar fi multe de spus despre un fotograf călător. El însuși ar fi o ”poveste” de ascultat, fiecare imagine, la rândul ei, are o poveste numai bună de povestit la cei pătimași de Fotografie. Experiențele noastre împărtășite celor ce doresc să asculte nu pot face decât bine, nu pot decât întreține nestinsă flacăra care ne arde în suflet.
O astfel de expoziție, împreună cu patru dintre colegii mei, am văzut astăzi: ”Călător prin sentimente”, expoziție aparținând lui Vasile Iacob, în Galeria ”La gard” de pe gardul Parcului Copou. Cât l-am cunoscut pe Vasile mi-a dat impresia unui om sincer. Și pătimaș. Sinceritate și patimă care se regăsesc în imaginile lui. Este o expoziție care povestește, așa cum o spune și titlul, despre sentimente și despre ”proprietarul” lor. Răsărituri, apusuri, locuri, cețuri, case uitate de timp, cai, nocturne, om. Tot ce trebuie ca să fie o reușită. Pe undeva se spunea că este o expoziție de peisaje. Mai are și alte imagini în afară de cele care le putem numi ”peisaj” (un lipovan într-o barcă...), dar toate imaginile la un loc vorbesc despre o minune. Aceea a mărturisirii. Vasile a fost la locul potrivit, la momentul potrivit, a văzut și ne mărturisește și nouă zbaterea inimii lui.
Iar pentru asta nu pot decât să-l felicit și să-i aștept expoziția viitoare! (iar pe voi, cei care treceți pe aici și nu ați văzut deja expoziția, vă invit să urcați dealul Copoului și să vă bucurați).