sâmbătă, 17 mai 2014

17.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 137


Niciodată n-am să înțeleg de ce ne fascinează atât de mult trecutul. Nu al nostru ci al celorlalți din jurul nostru. De ce nu ne interesează doar prezentul pe care-l trăim și chiar viitorul pe care ar trebui să ne gândim cum să ni-l facem mai bun, mai plin de dragoste și de speranță. 
Niciodată n-am să înțeleg de ce acceptăm să ne ducem viața ca și când totul ar fi frumos și fără de pată când, după cum ni se spunea demult la Teleenciclopedia, până și în soare sunt pete.
Niciodată n-am să înțeleg omul care își face curaj pentru a se minți că totul e bine și la vară sigur va fi cald când nimic nu se mai întâmplă în viața pe care a ales-o cândva să o ducă spre idealul de mult pierdut.
Niciodată, dar niciodată nu am să înțeleg de ce astăzi trebuie să spun aceleași lucruri pe care le-am spus și ieri, pentru că, oricum, totul este surd în jur și nu mă aude și nu mă înțelege nimeni.

Niciodată...