Ojurdui pe la amiază unul dintre colegii fotografi din dulcele târg, mai în glumă mai în serios, voia să mă-nvețe despre ”portretul în aer liber”. Ce naiba să-i zic? Oare se poate face și portret în borcanul cu muștar sau în cisterna cu lapte, sau în camera cu vid unde aerul e ocupat? Tot ce se trezește fotograf în țara asta aflată în pragul colapsului inventează termeni, denumiri în care el să fie cel mai bun, cel mai tare, cel mai adorat și lăkuit pe feisbucile netului. Ce să-i zic? Că Portretul în aer liber, cum îi zice domnia sa și cum îl workșopește pe la unii și pe la alții nu înseamnă fătuca pusă să facă mumos cu floricele între mâini sau moșulică deltistul cu privirea tâmpă că așa l-a pus maestrul... n-au nici o treabă cu Portretul în lumină naturală - căci despre el este vorba, până la urmă în propoziție și că dacă ar fi să facem una competiția de portrete-aere-libere și-ar lua-o peste cocoașă de și-ar pierde pixelii pe jos și aperturile prin popușoii gălbeniți de secetă? Sunt prea bărtân și prea puturos ca să-mi mai umflu mușchii. Că oricum n-are rost și nu înțelege. Și nici nu e cușer să mai vorbim despre astfel de sefeuri în aere libere, Bre!
Comprendi?