miercuri, 26 martie 2014

26.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 85


Pentru cel care o face, o Expoziție ar trebui să fie o mare sărbătoare. Doar sunt strânse acolo, în ea, tot ce ai făcut mai bun în ultima perioadă de creație, tot ce ai simțit mai diferit cu sufletul tău și ai reușit să-i dai viață, tot ce te-a făcut mai ”altfel” decât i-a făcut pe cei din jur, toată năzuința ta de a fi pe pământul acesta rotund ca un țipăt de pasăre. Și doar tu, Autorul, o poți povesti pentru noi, ceilalți, pentru ca să o putem vedea și duce, în sufletele noastre, mai departe prin vreme. Pentru că da, dintr-o Expoziție rămâne doar amintirea hălăduind prin memoria noastră afectivă, rămâne doar speranța că, odată cu noi, cei care am văzut-o, expoziția va trăi și va fi povestită generațiilor viitoare.
Poate visez prea mult. Poate sper prea departe. Poate reverența mea este prea forțată. ”Ce expoziție” - îmi veți spune, ”aia care” sau ”ailaltă care”... Este adevărat, sunt Expoziții și expoziții. Pentru unii dintre noi toate sunt la fel, pentru alții... o mică, dar mică de tot diferență parcă ar fi, iar pentru alții... Ce să mai spun, trebuia făcută și gata.
Pentru cel care o face, o Expoziție este prilejul de a mai muri puțin, pentru a reuși apoi să te inventezi, pentru a câtea oară, pentru Expoziția viitoare!