marți, 11 martie 2014

11.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 70


Și da, ne place să vorbim despre doi când, de fapt, suntem trei sau patru sau viață furată și clipe furate și respirări sacadate furate și ele zilei când se-ngână cu amintirea.
Viața noastră nu mai este a noastră, o împărțim, o mințim, o împăturim în suflet și apoi o cheltuim pe te miri ce amintire din copilăria pierdută. Niciunul nu se mai regăsește, de la o vreme, în celălalt, ne dorim dar sfârșim într-o neputință dureroasă pe care ne încăpățânăm să o ducem cu noi peste tot prin puținele clipe lucide... Și doare!
Doare al naibii de tare neputința de a ne smulge trecutului și a o lua de la zero barat spre o altă viață, măcar visată și dorită prin toți porii ființelor noastre pierdute. Mereu când să te iau de mână trenul vieții pornește în neștire, ochii îmi fug înlăcrimați după ultimul vagon iar peronul este invadat de sunete ciudate și fără contur care repetă sacadat ultimele tale cuvinte mai mult ghicite-dorite decât auzite: te iubesc, te doresc, te iubesc!
Vieți paralele, destine paralele, fără putință de a le uni vreodată în lumea asta în care cei din jur contează mai mult decât tot ce ne-am putea dori vreodată pentru noi.
”Sunt supărată pe tine”, îmi spui, uitând că supărarea nu are ce căuta între două ziduri peste care niciodată nu va putea trece geană de adevăr. Adevărul trist și dureros că niciodată nu ne vom putea ține de mână în fața Destinului. 
Și atunci? Ce este de făcut? Te-ai gândit vreodată că fiecare dintre noi are nevoie de o a doua șansă? Eu o aștept pe a mea, Tu fugi mereu de a ta. În felul acesta niciodată noi nu vom fi decât amintirea care doare mereu și mereu și mereu în fiecare secundă furată, cu fiecare sărut îngânat, sub fiecare mângâiere cu mâna tremurândă de neputință!

Ce treabă are asta cu Fotografia? Pentru unii este motorul care învârte lumea fracțiunilor de secundă depănate de obturatorul magic care reține pentru voi adevărul pe care n-ați vrea să-l aflați prin suflete niciodată...