sâmbătă, 8 martie 2014

08.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 67


Cum ar trebui să arate o poveste de dragoste? Cum ar trebui scrisă. De ceilalți, de către noi, cei care ne punem această întrebare?  Ar trebui să fie scrisă cu litere de aur? Ar trebui să fie scrisă cu praf de stele pe cerul albastru infinit care ne mângâie fruntea? Ar trebui să fie scrisă cu litere mici - mici pe palma femeii iubite? Poate nu ar trebui scrisă ci șoptită la ureche? Poate... poate...
Uite, eu nu am scris niciodată povești de dragoste. Le-am trăit doar. Cu intensitate, cu bucurie, cu durere, cu plăcere, cu zile negre, cu nopți albe, cu renunțări, cu lacrimi, înțelegând, neînțelegând, fugind înainte, alergând înapoi, minunându-mă, îmbătându-mă de parfumul Femeii de lângă mine, sărutându-i căușul palmei, mângâindu-mă de privirea ei adâncă ca toate nopțile de dragoste trăite, iubite, pierdute și iar găsite... Și mereu se făcea când mijeau zorii că eram singur, grăbit spre o adresă care nu era niciunde în sufletul meu.
Încet, foarte încet, timpul s-a grăbit să-și scurgă nisipul din clepsidra vieții și, chiar dacă niciodată nu mi-am simțit vârsta, acum, la bătrânețe (așa ar trebui să scriu la 53 de primăveri) singurătatea pândește de după gaura cheii așteptând să-i deschid, să mă strângă în brațe. Ghinion Fato, cea mai mare dragoste a mea nu mă va părăsi niciodată. Fără Fotografie n-aș fi fost nimic. Împreună cu Ea sunt cel mai fericit Om de pe Pământ. Dacă înțelegeți ce vreau pentru ca să spun.

Vă dați seama despre câte povești de dragoste vă poate povesti imaginea de mai sus? Se citește? Nu-i așa că se-aud? La mulți ani, Dragele mele, oriunde veți fi fost astăzi!