Anul 1994, Crăiasa zăpezii.
În acel an, fostul Centru de librării din Botoșani s-a transformat în Societate comercială. Sediul era în buricul târgului, la fosta Casă a cărții. Se făcuse și o Cafenea literară acolo (proiectată aproape moca de către amicul Adamescu de care am mai vorbit), iar holul de intrare și cele două aripi ale scărilor care urcau la etaj erau numai bune de simeză. Pe director îl cunoșteam, fusese și la Filarmonică șef. Am vorbit de un proiect de Galerie fotografică. Cea de la București tocmai se transformase în crâșmă. Singura din țară rămăsese la Oradea, Galeria ”Foro Art” a Fotoclubului ”Nufărul” condus de Ștefan Toth (cel pe care-l înjură poporul fotograf acum, cu AAFR-ul). Prin Nea Gică Rizeanu (alt mare Fotograf trecut la cele veșnice și de care nu se știe aproape nimic) am luat legătura cu Rodica Mandache, actrița de la Odeon, cea care i-a fost soție lui Aurel Mihailopol, cel mai mare Fotograf român (nu-i așa că netul geme de lucrările lui?). A îmbrățișat imediat propunerea noastră, așa că, în primăvara acelui an, 1994, făceam prima expoziție în proaspăt înființata Galerie ”Aurel Mihailopol”. Am găzduit acolo, vreme de vreo cinci ani, până firma care ne găzduia a dat ortul popii, câteva zeci de expoziții. Inclusiv cinci saloane de Fotografe proprii (trei Mihailopol și două ale Botoșanilor), inclusiv două dintre expozițiile saloanelor Internaționale de la Sibiu, inclusiv două retrospective Mihailopol. A fost pentru prima dată după mulți ani cînd fotografiile lui Aurel Mihailopol au fost scoase din lăzi și expuse. Multe lucruri frumoase am făcut la acele Galerii. La vernisajul Retrospectivelor, al Saloanelor Mihailopol, Rodica Mandache, împreună cu fiica ei, Diana Mihailopol, cu nepoții marelui artist, Valentin și Cătălin Rudolf, au fost alături de noi. De fiecare dată, Rodica venea și cu un spectacol. Și nu singură. Alături de ea s-au aflat Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Ștefan Ruha și Ion Voicu (mari violoniști), Viorel Mărginean și Alexandru Mironov (pe atunci miniștri la Cultură și Tineret), Mihai Pânzaru-Pim, Ștefan Popa-Popas...
Era un sentiment extraordinar să pot face acele expoziții. Să ofer semenilor mei o alternativă vizuală. Am făcut-o cu plăcere, fără nici un ban. Ba mint, la fiecare schimbare de expoziție, Ion Ilie, șeful, dădea dispoziție la bar să-mi dea câtă coca cola pot bea. Da nu mai mult de două sferturi. Iar în 1995, Alexandru Mironov m-a recompensat cu o excursie în Grecia. Am însoțit Olimpicii botoșăneni. A fost prima mea ieșire peste graniță...
A fost o perioadă extraordinară. Se vorbea, din nou, despre Mihailopol. Oamenii puteau re-vedea lucrările lui extraordinare. Am avut pe mână cam 300 de fotografii format mare, cașerate pe carton, cu passepartout. Așa cum le expusese Artistul în epocă. Cele color începuseră să se decoloreze. Cele alb-negru arătau impecabil. Era o lume fascinantă în imaginile lui. La un singur Fotograf am mai văzut o așa ce mare diversitate. La Dinu Lazăr. Se spune că Mihailopol își mărea forografiile pe hârtia de protocol a lui Ceaușescu. Multe ”legende” circulă pe seama lui. Am avut șansa să citesc atunci manuscrisul romanului său, ”Sărut mîna Coniță, a venit fotografu”. Vreo mie de pagini extraordinare. O parte din el a fost publicată, mai târziu, la Editura ”Curtea veche”. Ce lume, ce parfum, ce vise, ce iluzii. Ce nebunie, Prieteni.
Imaginea de mai sus este făcută un an mai târziu (în 1995) la Ipotești, la Lacul codrilor albastru (înghețat, fiind început de ianuarie). Rodica Mandache a filmat atunci, cu operatorul Ovidiu Guzu de la TVR un material care s-a transformat într-un film memorabil dedicat lui Eminescu. O actriță de o mare forță. Țin minte că în 1986, la Odeon avea un spectacol fantastic, ”Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult”, alături de Răzvan Mazilu și Gioni Răducanu. Fenomenal spectacol. A dansat alături de Mazilu, a cântat cu Gioni... o nebunie, cum doar marii Actori sunt capabili să facă. Fotografia este făcută pe ORWO de 1000 ASA (pe lumina aia?) și a beneficiat de două virări parțiale. Una roșie și alta albastră...
În acel an, fostul Centru de librării din Botoșani s-a transformat în Societate comercială. Sediul era în buricul târgului, la fosta Casă a cărții. Se făcuse și o Cafenea literară acolo (proiectată aproape moca de către amicul Adamescu de care am mai vorbit), iar holul de intrare și cele două aripi ale scărilor care urcau la etaj erau numai bune de simeză. Pe director îl cunoșteam, fusese și la Filarmonică șef. Am vorbit de un proiect de Galerie fotografică. Cea de la București tocmai se transformase în crâșmă. Singura din țară rămăsese la Oradea, Galeria ”Foro Art” a Fotoclubului ”Nufărul” condus de Ștefan Toth (cel pe care-l înjură poporul fotograf acum, cu AAFR-ul). Prin Nea Gică Rizeanu (alt mare Fotograf trecut la cele veșnice și de care nu se știe aproape nimic) am luat legătura cu Rodica Mandache, actrița de la Odeon, cea care i-a fost soție lui Aurel Mihailopol, cel mai mare Fotograf român (nu-i așa că netul geme de lucrările lui?). A îmbrățișat imediat propunerea noastră, așa că, în primăvara acelui an, 1994, făceam prima expoziție în proaspăt înființata Galerie ”Aurel Mihailopol”. Am găzduit acolo, vreme de vreo cinci ani, până firma care ne găzduia a dat ortul popii, câteva zeci de expoziții. Inclusiv cinci saloane de Fotografe proprii (trei Mihailopol și două ale Botoșanilor), inclusiv două dintre expozițiile saloanelor Internaționale de la Sibiu, inclusiv două retrospective Mihailopol. A fost pentru prima dată după mulți ani cînd fotografiile lui Aurel Mihailopol au fost scoase din lăzi și expuse. Multe lucruri frumoase am făcut la acele Galerii. La vernisajul Retrospectivelor, al Saloanelor Mihailopol, Rodica Mandache, împreună cu fiica ei, Diana Mihailopol, cu nepoții marelui artist, Valentin și Cătălin Rudolf, au fost alături de noi. De fiecare dată, Rodica venea și cu un spectacol. Și nu singură. Alături de ea s-au aflat Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ion Caramitru, Ștefan Ruha și Ion Voicu (mari violoniști), Viorel Mărginean și Alexandru Mironov (pe atunci miniștri la Cultură și Tineret), Mihai Pânzaru-Pim, Ștefan Popa-Popas...
Era un sentiment extraordinar să pot face acele expoziții. Să ofer semenilor mei o alternativă vizuală. Am făcut-o cu plăcere, fără nici un ban. Ba mint, la fiecare schimbare de expoziție, Ion Ilie, șeful, dădea dispoziție la bar să-mi dea câtă coca cola pot bea. Da nu mai mult de două sferturi. Iar în 1995, Alexandru Mironov m-a recompensat cu o excursie în Grecia. Am însoțit Olimpicii botoșăneni. A fost prima mea ieșire peste graniță...
A fost o perioadă extraordinară. Se vorbea, din nou, despre Mihailopol. Oamenii puteau re-vedea lucrările lui extraordinare. Am avut pe mână cam 300 de fotografii format mare, cașerate pe carton, cu passepartout. Așa cum le expusese Artistul în epocă. Cele color începuseră să se decoloreze. Cele alb-negru arătau impecabil. Era o lume fascinantă în imaginile lui. La un singur Fotograf am mai văzut o așa ce mare diversitate. La Dinu Lazăr. Se spune că Mihailopol își mărea forografiile pe hârtia de protocol a lui Ceaușescu. Multe ”legende” circulă pe seama lui. Am avut șansa să citesc atunci manuscrisul romanului său, ”Sărut mîna Coniță, a venit fotografu”. Vreo mie de pagini extraordinare. O parte din el a fost publicată, mai târziu, la Editura ”Curtea veche”. Ce lume, ce parfum, ce vise, ce iluzii. Ce nebunie, Prieteni.
Imaginea de mai sus este făcută un an mai târziu (în 1995) la Ipotești, la Lacul codrilor albastru (înghețat, fiind început de ianuarie). Rodica Mandache a filmat atunci, cu operatorul Ovidiu Guzu de la TVR un material care s-a transformat într-un film memorabil dedicat lui Eminescu. O actriță de o mare forță. Țin minte că în 1986, la Odeon avea un spectacol fantastic, ”Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult”, alături de Răzvan Mazilu și Gioni Răducanu. Fenomenal spectacol. A dansat alături de Mazilu, a cântat cu Gioni... o nebunie, cum doar marii Actori sunt capabili să facă. Fotografia este făcută pe ORWO de 1000 ASA (pe lumina aia?) și a beneficiat de două virări parțiale. Una roșie și alta albastră...
Imaginea de mai sus este făcută în aceeași zi cu prima. La Ipotești, în ușa bisericuții Eminovicilor. Rodica era înghețată tun, după aproape o zi de filmare. Fotografia este făcută pe film color îngust AZOPAN, și mărită pe hârtie color de la aceeași firmă. La mărire am folosit una dintre tastele speciale ale Photoshopului, adică am înclinat rama pe care era hârtia fotosensibilă (la expunere) cu vreo 75 de grade, închizând la maxim obiectivul Meopta, făcut, printr-o reducție cu dublu filet, să se potrivească la aparatul de mărit Krocus cu burlan și cu bec de 500W în el (din acela cu scris ștanțat pe balonul de sticlă mată. Scris care n-a ieșit pe poză, nici n-avea cum datorită faptului că, virgulă, clarul nu se face pe planul becului aflat mai sus de acela al filmului. Am făcut paranteza pentru că acum vreo două săptămâni citeam în Foto Magazin niște sfaturi binevoitoare date unui începător, culmea, de către un fotograf care chiar pare că se pricepe la procesul de mărire. Mda).
Cea mai mare prostie pe care am putut să o fac atunci: nu am reprodus nici una, da absolut nici una dintre fotografiile lui Mihailopol. Acum ar fi putut vedea o lume imaginile lui...
Cea mai mare prostie pe care am putut să o fac atunci: nu am reprodus nici una, da absolut nici una dintre fotografiile lui Mihailopol. Acum ar fi putut vedea o lume imaginile lui...