joi, 23 septembrie 2010

Parisul la picior

Prietenilor mei, bagabonții anonimi...

Pănă și în Paris, pe stradă, cântă la nai. Chiar dacă l-a uitat acasă...

Am obosit. Așa se întâmplă mereu când pui ”dragostea” mai presus decât viața. A reușit să mă macine puțin. Nu e neputință, e doar o vremelnică renunțare. Cred că o pauză este bine venită...

marți, 21 septembrie 2010

Chien de Paris...

Oracolul mincinos...

Mărturisesc că intru destul de des pe blogul din Foto Magazin ținut de către domnul Pandele. De multe ori citesc acolo materiale interesante, unele documentate tehnic fără cusur, altele pline de savoare, altele pe care nu le înțeleg (cele în care marii fotografi ai României sunt catalogați după criterii care mie îmi scapă)... Numai că astăzi ceea ce a publicat domnia sa pe blogul personal mă lasă total în nedumerire în ceea ce privește partea cu Iașul. Să fie o scăpare? Da parcă-s prea multe... Cine știe... Deci:
1. Chiar dacă o spuneți în ”glumă”, este adevărat, Primăria ieșeană a redus către sfert bugetul alocat acțiunilor culturale. Numai că nu cred ca Dan Mititelu, în discuțiile pe care le-ați purtat, să vă fi promis că Primăria va suporta costurile expoziției de pe 5 octombrie. Dacă ați fi avut curiozitatea să ”răsfoiți” blogul Clubului Fotografilor de la instituția care vă va găzdui expoziția, ați fi remarcat că în partea dreaptă scrie cu litere groase că ”Nici o activitate a Clubului Fotografilor nu a fost şi nu este sprijinită financiar din exterior (direct sau indirect), nici de Primăria Municipiului Iaşi, nici de vreo persoană fizică sau juridică.”
Maii mult, domnul Nichita Danilov, directorul acestei instituți, care aparține de Primăria Iași, mi-a spus că vi se decontează drumul, masa și cazarea. Ceea ce tot e ceva, nu?
2. dl. S. Oprișor, despre care vorbiți și care are vernisajul expoziției peste două ore, se cheamă de fapt ONIȘOR. Și ați mai scris despre el cu ocazia premiilor ”Fotograful anului”.
3. Casa de Cultură Grigore Ursachi nu vă poate găzdui expoziția de pe 5 octombrie, pentru simplul motiv că nu există. Nici cea numită Grigore Ureche... Există în Parcul Copou doar Casa de Cultură Mihai Ursachi, denumită așa după numele unui nene care a fost unul dintre marii poeți din Romanela, născut în Coșula Botșenilor și care a trecut de ceva vreme la cele veșnice. Știu că fotografia fiind o treabă mai mult tehnică nu are nimic de-a face cu poezia. Nici măcar cu Poezia Privirii care este una de gang. Dar nici chiar așa, o glumă atât de gogonată...
4. Pe 5 octombrie vă veți putea întâlni cu amicul Dușa la Iași, poate într-o plimbare prin dulcele târg, poate la o cafea sau un pahar cu vin, poate la o discuție, dar este exclus ca eu să fac prezentările acolo (la Clubul Fotografilor). Nu ar fi elegant din partea mea să o fac pe-a amfitrionul la o manifestare organizată de către Casa de Cultură Mihai Ursachi din Parcul Copou și de către Clubul fotografilor. Este treaba și meritul lui Dan Mititelu pentru asta... (și asta o știți de prin primăvară de când m-ați întrebat dacă se face să expuneți pe un gard, după ce ați avut expoziții prin țări străine. Se face, peste orice interes sau dezinteres)

Cu drag, Ozo (pompierul de serviciu) cum bine spunea cineva.

P.S. intre timp domnul Pandele a facut a doua modificare pe blogul domniei sale, corectand, de aceasta data si numele gresite. Aferim!...

Paris 3 - fotografie de noapte (2)

Serile 4 și 5 la Paris le-am petrecut la Luvru și Notre Damme:

Nouăzeci și opt dintr-o sută de fotografi abordează piramida din prima curte interioară a muzeului Luvru dinspre partea deschisă, a intrării în muzeu. Cum soarele asfințea invers și era și un cer care promitea să devină interesant iar omuleții care se ocupau de îngrijirea pavajului din fața intrării scoseseră de dimineață vreo trei basculante de dale și mai puseseră și niște garduri ca să nu se lovească vizitatorul grăbit la țurloaie, am decis să nu-mi calc nici eu colegii pe bătături și am ales partea cealaltă a stabilimentului. Numai că, din nou, focala lungă a obiectivului meu 24-105 mi-a creat probleme. Am dat înapoi cât s-a putut, oprindu-mi trotineta în peretele care desparte prima de a doua curte interioară și a ieșit ce vedeți și domniile voastre în primele două imagini.  În ultima, ca să pot prinde piramida oglindită în totalitate în apă mi-ar fi trebuit un ă-hă-hă... n-am!...


În ultima seară colegii mei au preferat să meargă la Tour Eiffel să facă fotografiile de noapte. În ziua când am urcat respectivul stabiliment am obervat că în zona Trocadero (unde alți 99% dintre fotografii oaspeți clămpănesc din aparate) celebrele fântâni funcționau la un sfert din capacitate. Mai mult, grijuliii edili ai urbei, văzând că se apropie toamna, puseseră pe cracii dinspre respectiva esplanadă ai turnului niște ”chiloți” imenși de pânză, budigăi care-l făceau cam nașpa la pozat. Așa că în duminica în care am urcat aproape de cer am profitat cât am putut de lumina filtrată de nori pentru a face o fotografie taman din cealaltă parte, la concurență cu cele 7-8 cupluri japoneze aflate în luna de miere și ale cărora pozarii aferenți le făceau coloratele cum fac ai noștri în față la Palatul culturii. Adică din simbolul unde ar trebui ca mirii să spună nepoților arătându-le poza ”noi și Tour Eiffel” sau ”noi și Palatul culturii” se vede doar două mecle țepene și în spate un crac de fiar sau o bucată de zid.
Așa că am preferat să o tai la Notre Damme. Mi-am ales ca punct de stație partea din dreapta (sau stânga?) a podului Saint Michel, am crăcănat trepiedul fără să-i mai scot picioarele rahitice și l-am proptit cu tot cu aparat pe balustrada lată de piatră a podului, spre mirarea unui domn englez cu pardesiu în carouri și pipă între dinți care se tot minuna că-mi ies pozele clare. Am făcut prima imagine la 21,30, apoi am așteptat vreo 13 minute să apară un bampor pe cracul Senei, ca să-mi dea bine la poză. Au apărut două utilaje plutitoare, apoi s-a întunecat brusc și de tot. Între timp, chiar și cu cracii ne-lungiți, trepiedul meu trepida frumos în bătaia vântului. Așa că am mărit un pic ISO, la valoarea de 400, pentru a scurta timpul de expunere.

Imaginea asta este făcută tot de pe botul Tour Eiffel. Se vede tot cartierul La Defense. Nu știu de ce, dar îmi place. Are un mister aparte, dat de către clădirile abia zărite, abia conturate. Fiind duminică, în clădirile de birouri sunt foarte puține lumini aprinse. Dacă ar fi fost luni, geamurile clădirilor ar fi fost luminate în proporție mai mare. Nu voi ști niciodată care ar fi fost efectul...

Cam asta a fost, pe scurt, experiența mea în fotografia de noapte la Paris.

luni, 20 septembrie 2010

Paris 2 - fotografie de noapte (1)

Ca orice Nineacă ajunsă la Paris cu aparatul de fotografiat în paporniță, musai să fac și ceva fotografii de noapte-amurg. Din cele șase seri petrecute pe pământul francez, împreună cu amicii mei prezenți în aventură (Alecsandra Drăgoi, Radu Aneculăesi și Ovidiu Diaconu), am petrecut cinci asfințituri cu aparatele pe trepiede (sau în mâini, acolo unde trepiedele s-au dovedit nefolositoare).
De la început mărturisesc la poporul cititor că am plecat ca bouleanul la Paris cu un trepied Cullmann, foarte compact și ușor (pe motiv de valiză), dar care s-a dovedit pe teren a fi prea mic și prea sensibil la greutatea Canonului  EOS 7D și a obiectivelor din dotare. Și tot la Paris a plecat bouleanul având capătul de jos în materie de obiective la valoarea 24, adică 39,6 la captorul meu de 1,6. Puteam să iau obiectivul ăla nașpa de kit și mă descurcam onorabil. Da prostul rămâne prost și în ceasul al 12-lea...
Ar mai trebui stabilit ce și cum este cu fotografia de Travel. Ce facem când mergem într-un loc bătut și răs-bătut de catralioane de fotografi. Oricum ai da-o, imaginile vor semăna izbitor cu ale altor mii de fotografi care au trecut pe acolo. Ce mi-am propus eu în săptămâna petrecută la Paris? Doar să uit de rahatul numit Romanela. Să stau departe de boii care ne conduc și să fac câteva imagini pentru sufletul meu și, alte câteva pentru ”sufletul” unui calendar.


Prima seară, La Defense... Imagini ”clasice”, făcute de pe trepied, cu Grand Arche oglindindu-se în apa fântânii arteziene aflată pe la jumătatea esplanadei din Defense. A doua imagine este făcută cu un obiectiv Sigma 12-24, împrumutat câteva clipe de la Radu. Sunt imagini normale, făcute pe o vreme fără nici o adiere de vânt. În cea de a treia imagine se observă câteva mici unde de val în apă, făcute cu ajutorul unei monede. Piatră nu am găsit prin zonă.
Pentru cine vrea să vadă ora la care au fost făcute și condițiile tehnice, am lăsat exiful imaginilor.


Imagini făcute la crepuscul de la ultimul etaj al Tour Eiffel. Unul dintre colegii mei văzuse imaginile (asemănătoare cu 1 și 2) într-un album. Am ajuns pe la 18,30 în vârf. Și tot atunci am realizat că imaginile respective vor fi niște rateuri. Vântul puternic care bătea făcea imposibilă folosirea trepiedului. Datorită vibrațiilor, nu se putea sprijini aparatul sau obiectivul de grilajul de protecție. Neputând expune cu timp lung, automat fotografia pierde din spectaculozitate: străzile de o parte și de cealaltă a Senei fiind văduvite de dârele de lumină date de către farurile mașinilor în mișcare. Am făcut un compromis, crescând valoarea ISO la 1600 și expunând fracțiuni de timp cuprinse între 1/15 și 1/4 dintr-o secundă. Deasemenea, zgomotul de imagine a mai ”mâncat” puțin din contrastul fotografiei. Pentru mine a fost un rateu pe care l-am prevăzut și care, din păcate, a fost demonstrat.

Seara a treia. Imagini făcute de pe Pont de Neuilly la capătul dinspre Arcul de Triumf cât și la cel dinspre La Defense. Întrucât soarele apunea spre Defense, rezultând faptul că acea zonă se va întuneca mai târziu, am instalat trepiedele pe partea dinspre Arcul de Triumf. Am avut montat pe aparat un obiectiv 70-200, imaginile fiind făcute la focala de 200, adică 320 pe captorul meu 1,6. Pentru o imagine pe înalt, ar fi trebuit să montez dublorul de focală, operațiune la care am renunțat, pentru a nu se dezintegra trepiedul sub greutatea aparatului. Se poate observa la a doua imagine o încadrare diferită în partea stîngă față de prima fotografie, încadrare datorată unor panouri stradale mari aflate în cadru, panouri pe care la prima imagine le-am acoperit prin clonare cu frunzele copacilor. Spectaculoase sunt dârele colorate în galben sau roșu, date de farurile mașinilor care intrau sau ieșeau din tunel.
După câteva expuneri am schimbat locația, la celălalt capăt al tunelului, cale de aproximativ 300 de metri, spre Defense. În prim plan aveam o fântână arteziană (care se observă în prima imagine). Am urcat pe fântână și am făcut a doua imagine în care se văd luminile de la farurile mașinilor care intră sau ies din tunel, cât și, pe mijloc, liniile de metrou. A treia imagine am făcut-o cu obiectivul 50/1,8, obținând un joc interesant al prim-planului dat de către apă în dialog cu planurile date de către clădirile noi ale cartierului. Între prima și a cincea imagine este o diferență de 31 de minute (fiecare are exiful atașat).

Nu sunt imagini nemaivăzute. Le-au făcut și alți fotografi de mii de ori. Dar, îmi place să cred, pentru cei care vor citi aici, fiind puși într-o situație asemănătoare, greșelile mele îi vor ajuta să facă o fotografie corectă din punct de vedere tehnic, iar dacă va avea și un pic de suflet va fi ca un balsam pentru Fotograful anonim călător pe meridianele lumii. (Va urma)

duminică, 19 septembrie 2010

Paris 1

Prima dimineață la Paris. Jardin des Tuileries. Din toată magaoaia de parc ai dat peste mâinile astea fraiere. Acum ești bucuros că poți clănțăni la aparat, da de mâine or să te doară picioarele ca pe infanterist. Mamă ce-or să te mai doară. Bășici în talpă ai să faci de atâta mers pe jos și căscat gura la negroaice!... (va urma)

marți, 7 septembrie 2010

Pauză

9 zile am închis,
plec cu gașca la
am zis!...

luni, 6 septembrie 2010

Pandele, acest Brucan al fotografiei românești...

Că dl. arhitect Pandele Andrei l-a depășit de multă vreme pe celebrul Oracol din Dămăroaia stau mărturie ”etichetele” pe care domnia sa le pune fotografilor și fotografiei din România pe blogul din Foto-magazin. Cu mici excepții totul pute în fotografia românească. Fotografii români de dinainte de anii 90 au fost niște nenorociți aserviți puterii comuniste, cu operă de rahat, e.t.c, s.a.m.d. Marea majoritate a fotografilor români actuali sunt niște handicapați, ancorați încă în Epoca de aur, din care nu mai vor domne să se smulgă și pace. Doar câțiva, în frunte cu domnia sa, sunt cei mai buni, cei mai tari, cei mai feți-frumoși, nu fac pseudo fotografie și nici fotografie de gang. Cine vrea să afle mai multe amănunte are de studiat la blogul pe care cu onor etichetează.
Domnu Pandele, cum bine știți vă respect Munca și Opera fotografică. Din când în când mai vorbim la un telefon. În octombrie veți avea o expoziție la Iași și poate vom avea ocazia să ciocnim un pahar cu vin. V-o repet: de fiecare dată când vă veți lua de numele profesorului Lăzăroiu îmi va sări muștarul. Poate în trecut, pe la AAF, sau cine știe pe unde, să vă fi rămas dator. Poate ”v-a furat butelia” de sunteți așa de înverșunat pe amintirea lui. Dar indiferent, fotograf de gang sau pseudo fotograf cum l-ați etichetat, Domnia Sa a fost un om de o verticalitate și un bun simț pe care nu le veți atinge niciodată.

Săpânța street...

Aprilie, anul acesta, Maică...