S-au mai dus două. Rame. M-au sunat fetele de la Cărturești să-mi spună că le-au găsit dimineață pe jos. Ieri strânsesem șuruburile la toate. Chiar nu știu ce să mai cred. Și cred că, de data asta s-a dat peste ele. Întrebarea este dacă voit sau nu. Și iarăși tind să cred că cei de la curățenie au făcut-o. Probabil că sunt plătiți să dea doar cu mătura, nu să aibă grijă și de ce este în calea măturii. Nu pot să cred că au făcut-o intenționat...
Oricum, n-ați vrea să fiți în locul ficatului meu. Spuneam și în postarea de ieri: dacă ar fi fost expoziția mea ieri era strânsă și azi deja uitată. Dar este expoziția unui Coleg de al meu. Iar altele două sunt deja printate și așteaptă să fie vernisate. Și mai știu că este greu de înțeles: să nu vrei să faci pentru tine și să încerci, mereu, să faci pentru cei dragi ție din jur. Să dăruiești din puținul pe care-l știi celor care-ți sunt, la un moment dat, alături. Mi-a trebuit ceva vreme să pot înțelege asta. Iar prețul plătit a fost destul de mare. Și nu regret nimic. Și nu aș schimba nici o secundă din ce-a fost!
Și chiar dacă vă este greu să înțelegeți, inima mea vă aparține. Oricât de repede sau de încet ar bate la un moment dat.