vineri, 31 ianuarie 2014

31.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 31

Schierduți prin(tre) tradifții:

în seara asta nu mai pun poze pe bleg că mi le-au ars jumate din ele la mărit. Nu știu cum dracu până amu ieșeau brici și tocmai amu s-a găsit laborantul să contribuie și el la expoziția mea... da nu asta-i problema.
Domne (că-mi sări muștaru și mai sus) sunt pe tarla o specie de oameni pe care nici nu știi cum s-o numești. Băi... ca râia. Ei peste tot. În frunte, sub frunte, după frunte, ca păduchi-n vârfu capului. Mereu vor să aibă moț, să fie adorați, pupați în cur, lustruiți la buci. Totu-ncepe și se termină cu ei. Se duc pe la cuca măcăii, găsesc gagici de gospodari, le îmbracă-n național, le duc să pupe icoanele, le-ntorc, le-nvârt... te apucă greața. Nu-s gagici, musai îs plozi. La fel, cu lumânări în mâini, cu ochii beliți cât cepele, cu gura căscată de mirare. Greața-i și mai mare! Cică ei (pozarii ăștia cucuieți) păstrează, meditează și editează tradițiile. Că fără chiciurile lor ele, tradițiile se pierd.
Băi, voi și cu bagabonții ăia ai copiilor săraci faceți de căcat fotografia românească. Câtă mai este ea!

joi, 30 ianuarie 2014

30.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 30


Dintre ceea ce am făcut (atât cât m-am priceput la acea vreme) și-mi aduc aminte cu plăcere: 4 iunie 2008, Centrul Cultural Francez (pe atunci), vernisajul primei expoziții a Atelierului de Fotografie pe care l-am înființat cu ajutorul celor de la CCF și de care m-am ocupat până pe data de 1 iulie a aceluiași an. La nivelul de la început (116 aspiranți la gloria fotografică la prima întâlnire din ianuarie), a fost prima reunire de anvergură a pasionaților de fotografie ieșeni. A fost un ”ceva” în care am crezut și, alături de mine au crezut toți cei care mi-au fost alături. Din păcate mintea de atunci nu m-a ajutat să gestionez anumite situații și să pot face ca inițiativa de început, aceea a Atelierului, să reziste în timp. O parte dintre ”copiii” de atunci sunt astăzi fotografi consacrați, o altă parte încă mai cochetează cu fotografia la nivel de amatori, iar alta, din păcate, s-a pierdut în plasa vieții...
Pentru mine Atelierul a fost un nou început, un punct de pornire care mi-a dat credința că pot dărui, că tot ceea ce acumulasem până atunci în fotografie poate fi transmis mai departe, iar și iar, cu sfârșit doar atunci când voi pleca într-o altă lume. Este și acesta un crez!
Mai multe imagini AICI.

miercuri, 29 ianuarie 2014

29.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 29


Vă invit... pentru a 67-a și a 68-a oară, începând cu februarie 2009, la un Vernisaj (două) de Fotografie. 68 de expoziții în cinci ani fix. În contextul în care nu aparținem de nimeni, nu ne dă nimeni bani, nu ne asigură nimeni săli de expoziții și rame. Doar suntem primiți pe ici, pe colo, pe unde se poate și este loc, să ne expunem ”visele” așezate frumos pe hârtia fotosensibilă. În condițiile în care nu ne obligă nimeni să facem expoziții, nimeni nu ne bate cu pumnul în masă, nimeni nu ne bălăcărește pentru că nu ne-am făcut planul. O facem doar pentru că așa șimțim și așa credem că e bine. Indiferent dacă unii se uită chiorâș iar alții fac ștouri pe la colțuri. Așa e viața!
Două expoziții total diferite - una de grup, cu 15 expozanți dintre membrii FotoIași (să spun că mă așteptam la mai mulți? că-mi doream imagini mai inspirate, că doar este cu cele mai bune fotografii ale noastre din 2013... cum am scris mai sus, doar cine-și dorește cu adevărat participă iar dacă n-ar fi fost cu ce, știți bine că nu aș fi făcut expoziția) cealaltă o expoziție ”în familie”, prima personală aparținând unor oameni dragi mie!
Așa că VĂ INVIT luni, 3 februarie, de la ora 19 (fix) la Librăria Cărturești din Palas Mall la vernisajul expozițiilor Anul 2013 și Hoinari prin Toscana.
Mulțumesc Librăriilor Cărturești pentru găzduirea primei expoziții, mulțumesc Iulius Mall pentru găzduirea celei de a doua expoziții, mulțumesc Colegilor mei care le-au făcut posibile, vă mulțumesc la toți care veți fi alături de noi!
Povestea se scrie, cu ajutorul vostru, mereu și mereu.

marți, 28 ianuarie 2014

28.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 28

Decupajul este cea mai importantă lecție despre fotografie pe care unii reușesc să îl stăpânească... Alții nu reușesc niciodată. Macii cei de toate zilele, femeile (închipuite) pe care le iubim sau le-am iubit cândva. Restul este numai imaginație...”

Scriam asta pe la începutul lui iunie anul trecut. Despre el și despre memoria lui - decupajul (căci există și așa ceva în fotografie) aș putea scrie o carte destul de grosuță. Și cred că am să o și fac destul de curând. A decupa cu ajutorul aparatului de fotografiat clipa de grație, iată ceva minunat și, pentru multă lume, lipsit de sens. Adică cum să decupezi clipa de grație. Cât ai clipi din ochi ea trece. Se duce. Îți face ”pa” și rămâi cu buzele umflate. Și ce e aia clipă de grație? În ce se măsoară, fotograficește vorbind, 1/250 sau 1/30 dintr-o secundă, cât durează declanșarea? Poate fi asimilat cu o clipă? Și dacă da, cine poate da măsura că este de ajuns pentru un lucru bine făcut, pardon, pentru o poză - fotografie reușită?  Și mai cum adică decupaj, ce aparatul de fotografiat e o foarfecă ca aceea a croitorului, să poți tăia acolo de un costum sau de o pereche de chiloți? Cum naiba să le combini pe ambele amândouă cum scrie nenea ăsta (adică eu) pe blog?
Sunt multe de zis. Despre memoria decupajului ar putea vorbi orele și nopțile pierdute văzând și uitând și apoi iar văzând imaginile celor dinaintea ta care au avut de spus ceva în fotografie. Albumele (că înainte nu stăteau ca merele-n copac pe net) răsfoite la ceas de noapte târzie, filele de hârtie mângâiate cu privirea (chiar și albumele pictorilor) și cu întrebări despre ce și cum. Toate acele imagini iubite îți lasă pe undeva, printr-un sertăraș al sufletului sau al minții o aripă de înger care te mângâie mereu când ești cu aparatul la ochi și numai ce te trezești că-ți scapă câte una peste degetul cu care declanșezi... Încadrarea asta pe care tocmai ai făcut-o ai mai văzut-o asemenea pe undeva, demult. Nimic nu e nou, noi doar reinventăm ceea ce alții au reinventat și ei la rându-le. De pe aici vine memoria decupajului...
Iar clipa de grație e rezultanta. Clipa de grație că ai surprins, înaintea celor de lângă tine, ceea ce ei n-au reușit să vadă, iar tu, fericitul, le poți chiar arăta ce-au pierdut - trecut cu vederea. Și clipa de grație că reușești să vezi - decupezi acolo unde unii, mulți, nu văd nimic. Că poți, să zicem, să treci dincolo de perfecțiunea florii ca focul de mac și să-ți imaginezi - decupezi toate poveștile despre Neuitatele femei...
Chiar și pentru atâta merit o strângere de mână. Că e plin netul de mameluci care au făcut trei poze și deja sunt artiști!
     

luni, 27 ianuarie 2014

27.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 27


De mai bine de doi ani n-am mai făcut o expoziție personală de fotografie. Și nu pentru că n-aș avea cu ce. Material s-a adunat din belșug în perioada care s-a scurs de atunci, din octombrie 2011, de la expoziția Paris - frânturi de privire de pe gardul Parcului Copou. Am considerat în tot acest timp că este mult mai important pentru mine să mă ocup de destinele fotografice (atât cât m-am priceput) ale colegilor din FotoIași. Și de atunci s-au adunat vreo 27 de expoziții ale lor...
Sincer, nici expoziția de acum nu era în plan. Mă gândeam că vom face o expoziție comună, Anul 2013, cu cele mai frumoase imagini ale lor făcute în anul care tocmai a trecut. Doar că nu a ieșit cum am vrut eu, materialul trimis (imaginile bune) neacoperind spațiul Galeriei La Gard. Așa că, pentru a nu lăsa descoperită programarea Casei de Cultură ”Mihai Ursachi” m-am apucat de umblat prin harduri. Tot selectând imagini a apărut ideea expoziției Călător - Visător, cu imagini din locurile pe care le-am bătut cu aparatul de fotografiat la gât de-a lungul și de-a latul Romanelei. Le-am adunat, le-am cernut, le-am editat... în final au rămas 350 de fotografii. Spațiul de pe gardul din Copou este limitat la 17 panouri, iar cea mai bună variantă este să-ți faci singur colajele la dimensiunea oglinzii panoului și apoi să le tipărești pe un ploter. Numa că la Iași ploterul ăsta are orice altă rezultantă, numai aia care o știi tu de pe monitorul tău de acasă nu. Așa că am ales să-mi măresc imaginile pe hârtie fotografică, Pregătite Srgb, la dimensiunea de print, ies așa cum le vezi pe monitor. Ceea ce este mare lucru. Dar și minilaboratorul de la Cosmos Brașov are niște oportunități bune de speculat. În afară de formatul 30,5x45 mai poate face și 30,5x91,4 și, implicit, 30,5x65 (pe lat sau pe înalt). Numai bune de pus (imaginile) pe coala de carton 70x100 cm. care va veni pusă în cele 17 casete de pe gard. Le-am învârtit, le-am sucit, le-am combinat... au rămas la final 58 de fotografii (de toate cele trei dimensiuni), câte una din locurile pe unde am trecut. Numai de la Geamăna și de la Vulcanii noroioși am făcut câte un panou de sine stătător. Și... au mai rămas vreo 70 de imagini care, la un loc, dau o altă expoziție bună cu locuri, locuri și iar locuri din Romanela lui oZo...
Iar în alt folder s-au adunat vreo 3000 de imagini cu oameni. Și portret și stradă. Poate le va veni și lor rândul să fie admirate de Prietenii mei... și de pe la Veneția și de pe la... și de prin... tot așa!
 

duminică, 26 ianuarie 2014

26.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 26

O fotografie rod a unei întâmplări. Întâmplarea de a fi trecut într-o amiază de sâmbătă, la spart de târg, îrintr-o comună de munte. Era foarte posibil să nu intru pe tarlaua ”special” amenajată pentru comersanți. Era foarte posibil să trec pe acolo în altă zi, când nimic nu se întâmpla. Era foarte posibil să ajung cu o oră mai târziu, când nu mai era nimic sau cu o oră mai devreme când mușterii și negustorii îmi afuriseau subiectul. Era foarte posibil să nu văd cadrul sau gardul cu pricina să fie poziționat altfel. Era... Așa tragem o concluzie clară: prin comunele mai importante din Romanela (Pipirig de Neamț aici) celebrele carpete cu Răpirea din serai sunt înlocuite, încet încetișor, de altele la fel de sugestive. Trei cățeluși (pentru părintele) sau Trei pisicuțe (pentru coana preuteasă). Ar mai fi loc pentru Trei purceluși (pentru onorabilul domn Primar)...
Aici întâmplarea nu mai are treabă. Este o imagine de la spectacolul Bal al Operei din Iași din seara asta. Un spectacol de balet încântărot pentru spectatorul obișnuit și chinuitor pentru fotograful neavertizat. Fotografiat frontal, ecranul albastru din fundal îți dă peste cap expunerea cu 1,5 - 2,5 diafragme. La asta trebuie, din 3 în 2 minute să mai aplici și o altă compensare pentru lumina diferită care cade pe dansatorii aflați în 2 sau trei planuri. Unde faci clarul (că oamenii nu stau pe loc), cu cât compensezi expunerea ca să nu te fure fundalul, cât de tare urci valoarea la ISO, ca să nu ai fotografiile mișcate, cât apropii din zoom sau cât de larg e planul general (dacă mă pot exprima așa)... chestii de astea de matematică elementară de fotograf utilitar. Ca să mai diversifici te mai duci și stânga sau dreapta sălii, dar și aici e de socotit, jumate ecran luminat, jumate fundal negru care-nghite lumina la greu. Clar - neclar pe balerini din diafragmă și tot așa, o matematică continuă...
Reporter călător versus Fotograf de spectacol. Două șmecherii total diferite și diametral opuse!

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

25.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 25

Azi pe la ora 8 era o vreme câinească. Ningea mărunțel da-nverșunat. Mai bătea și vântul în coastă. Numai bun de mers la pozat... La fără 10 mă extrag din casă zicându-mi că nu vor veni decât 1 maxim 2 la ”întâlnire”. Ți-ai găsit. Erau deja toți 13 cu care am mers la pozat la Ciurbești. După atâtea zile cenușii trei centimetri de zăpadă au fost destui să scoată pătimașii din case. Chiar dacă ningea și erau minus 11 grade. Ciudată nație sunt Fotografii. Zgomotul clămpănit al obturatorului să-l audă. În rest nu mai contează nimic!
Am fost de peste 30 de ori la Ciurbești. Aproape mereu același traseu: pe ulițele satului, coborât la lac și apoi, pe altă cărare, unde am lăsat mașinile. Lumea deja ne știe și nu-l mai sună nimeni pe Primar când ne vede umblând teleleu. De data trecută s-a mai vopsit un gard, s-a vopsit și poarta cu ochi și gură, nici acum nu prea sunt oameni și nici pescarii nu mai stau cu ochii bulbucați la pluta undiței așteptând să prindă chisoagă. Doar copacii de pe malul lacului sunt din ce în ce mai puțini... 
Nici nu prea ai ce poza dacă stau și judec drept. Bătrânii sunt la căldură în mica căsuță. La ușă doar un târn de nuiele și un baston amintește de ei. ”Iar îi filmați pe moșnegi ?” ne trântește în ciudă o gospodină cu treling violet, ciorapi flaușați în dungi, gumari și o sacoșă de plastic zbârcită cu PDL-ul în mână. Se vede de la o poștă că se duce la magazin după orez! Altundeva niște cârlige de plastic frumos colorat așteaptă ca gospodina să scoată rufele din mașina de spălat. La poarta cu păsări nimic nou. Doar un pic de zăpadă peste ele. Altă aranjare în cadru decât cea din primăvară, vară și toamnă. La câte rufe sunt la uscat glumim că lipsește de pe sârmă carpeta cu Răpirea din serai. Nu lipsește, e la locul ei... Pe lac, într-un ochi de apă de trei metri pătrați 14 lebede (ca și noi) și vreo 50 de rațe sălbatice calcă apa cu înverșunarea dorului de căldură și amintirea dezghețului care va veni. Păcat că sunt cam departe și nimeni nu-și dorește să verifice rezistența gheții.
În rest, o zi ca toate altele. Doar bucata dintre mers și întors bună de pus în rama amintirilor frumoase”

vineri, 24 ianuarie 2014

24.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 24

Prietenul meu de pe FB... o luăm acum la rece: când cineva de pe lângă tine mai spune la vreo 7 oameni cu camere video sau cu aparate de fotografiat în mână ”să ne dăm un pic mai în spate să ne putem face fiecare treaba” iar tu răspunzi la mișto că și tu ai treabă, automat nenea ăla te ia de șmecher. În domnișoara presă din Iași șmecherii se cam știu între ei și se ajută unii pe alții să-și facă treaba. Așa că, automat se zăresc 2 alternative: ori te trezești luat de umăr și dat la o parte (ceea ce s-a și întâmplat), ori (varianta mai nașpa) te trezești că doare (că aparatele n-au nici o vină că se bagă în față). Și sigur, mă doare-n cot că mă vede lumea dând mai tare din coate. Sunt normat la numărul de poze clare și știu să-l fac. Chiar dacă trebuie să dau 1 obstacol la o parte. Tot românul e viteaz în mulțime. Mai nașpa e 1 la 1 și cum ți-am explicat și după comedie: îți doresc sincer să ajungi să lucrezi în presă. Chiar dacă după aia vei zice ”uite boul, știa el cât de nașpa e meseria asta și m-a lăsat să mi-o iau”. Până atunci la situațiile de genul ăsta gândește-te că unii dintre cei cu aparate și camere video chiar au altă treabă pe tarla în afară de a pune niște poze pe FB!

Și ar mai fi ceva. Gratis. Blițul pus să bată în sus noaptea în amiaza mare are același efect ca acela pus să bată tot în sus ziua când soarele arzător îți turtește umbra între craci. E de studiat problema poziției capului de bliț în diferite situații de iluminare, dacă mă înțelegi ce vreau să spun.

joi, 23 ianuarie 2014

23.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 23

Mereu cu ochii cât cepele acolo unde se întâmplă ceva... Așa aș defini eu un fotograf de reportaj. Sau de stradă. Sau citadino-sătesc. Cum vreți să-i spuneți. Un om care să-și dorească să facă asemenea gen de imagine trebuie să aibă reflexe ca la ping-pong, ochi ca la tir, minte brici ca la șah și picioare ca la maraton... Cred că și tupeu ca la Parlament. Eh... și ca să le amestece pe astea toate îi mai trebuie și un pic de cultura. Vizuală, plastică, luați-o cum vreți. O salată din toate aceste ingrediente poate da un bun fotograf de mulțime. Din ce mă gândesc eu cu mintea mea, dacă ai ingredientele respective atunci te poți împărți în 2: o nație de fotografi cărora le place aglomerația de aproape - superangulăroșii - și o altă nație cărora le place aglomerația de mai departe - teleobiectivoșii. Eu mă plasez în a 2-a, a pândacilor mai de departe - nici nu trebuie să miros usturoiul și ceapa mâncate la masă de subiecți, o iau mai repede la goană (vorba vine la 110 kile) dacă e vorba de cros forțat, am o privire de ansamblu mult mai amplă asupra fenomenului, etc samd!
Acuma, fără glumă, chiar trebuie câte un pic din tot ce am scris mai sus. Un om-fotograf care se câcâie cu degetul pe declanșator - mai că ar apăsa, mai că ar mai sta - pierde 99% din oportunitățile care le are dinaintea ochilor Un altul care nu poate ”vedea” cu minim o secundă înainte care va fi pasul următor al subiectului de fotografiat, tot așa - 99% rateuri garantate. Un altul care nu poate extrage din cadrul general din fața sa decupajul de grație... Iar un altul care nu are picioarele țapene, capabile să umble singure atunci când el este ocupat cu de-ale fotografiei, va deveni un ratangiu notoriu, cel mai mare din familia lui. Iar cărțile alea citite, imaginile alea văzute, uitate apoi și iar inventate sub altă și altă formă îți dau ție, Fotografule, inima mare care bate 1/125, în cele mai frumoase imagini de reportaj.
Ar mai fi multe de spus despre acest gen. Mai cred că fără un antrenament continuu, pe ambele paliere, ne pierdem clipele în zădărnicie. Cum mai cred că, câteodată, șansa, întâmplarea, bulanul, celebrul noroc al începătorului, pot genera imagini memorabile!
Aș mai spune câte ceva despre echipamentul pentru acest gen de fotografie: unii zic că e de ajuns un aparat de acum 10 ani și un obiectiv fix de 50 mm. Sau chiar un aparat antic și de demult pe film. Nu-i pot contrazice. Pentru mintea lor de artiști ai saiturilor de socializare este arhisuficient. Mai nașpa este atunci când printul trebuie să depășească banala foaie A4. Mereu tehnica a ajutat omul în demersul său. Altfel nu se mai inventau atâtea și atâtea șmecherii șmechere care să ne ajute. Cred că un aparat decent și câteva obiective care să te ajute în ceea ce faci sunt binevenite pentru orice fotograf care se respectă. De foarte multe ori am făcut din mai nimic bici!

Și îmi aduc aminte și am un gust amar în gură de oameni talentați și extraordinar de talentați cu al cărui destin, la un moment dat, m-am intersectat. Acum sunt doar în memoria noastră afectivă, fotografia devenindu-le o amintire, sunt sigur nu frumoasă. Puține familii de fotografi au rezistat, ea și el, cu aparatele în mâini. Mai devreme sau mai târziu 1 a trebuit să cedeze orgoliilor prostești ale celui de-al 2-lea. Păcat...

miercuri, 22 ianuarie 2014

22.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 22

Astăzi, de la ora 12, în sala mare a Palatului Roznovanu - Primăria Municipiului Iași, a avut loc lansarea Albumului Iași - spiritul orașului...
... ce să spun... că am fost emoționat? Ați văzut asta. E și normal să fie așa. Că v-am simțit alături de mine? Altfel nu veneați în număr atât de mare. Că, pentru o clipă mi-au dat lacrimile? Asta n-ați mai observat.
Pe ecranul din fața dumneavoastră ați putut viziona un mic slaid cu o parte dintre imaginile din Album. Aproape 8 minute cu un spațiu sonor reprezentat din 2 melodii cântate de Constantin Florescu (nu știați că textul a fost scris de către Valentin Ciucă) și Ștefan Pintilie. Se găsește și AICI.
În partea stângă o mică expoziție cu imagini din Iași, organizată pe 8 panouri. O expoziție cu imagini mai vechi, aparținând colegilor de la ”Noul Atelier de fotografie”- pe atunci, și care a fost vernisată la sfârșitul lui 2009.
Mi-au ținut companie, vorbind despre Album, domnii Mihai Chirica - Viceprimarul Municipiului Iași și Valentin Ciucă - Critic de Artă, cel care a scris și textul Albumului.
Am avut onoarea să am alături, în sală, personalități de seamă din Cultura Ieșeană, Consilieri Locali, reprezentanți ai Cultelor, colegi jurnaliști, colegi din Primărie și, ce m-a bucurat foarte mult, colegi din FotoIași. Mulți!
O mică-mare clipă de glorie pentru care vă mulțumesc și mă înclin dinaintea Domniilor voastre pentru că mi-ați dat prilejul să o trăiesc.
Mulțumesc Primăriei Municipiului Iași și colegei Elena Farca care au făcut posibilă tipărirea acestui Album. Eu mă pregătesc pentru următorul...

O fotografie pentru care vă mulțumesc că ați făcut-o posibilă: familia mea FotoIași!

marți, 21 ianuarie 2014

21.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 21

Numai azi nu-i mâine...  Cum spuneam, ieri seară la Cărturești am fost mulți spre foarte mulți (ținând cont de dimensiunea spațiului de acolo), ceea ce mă bucură. Am crezut, inițial, că sunt dintre Colegii noi, dar la apelul nominal doar o persoană era dintre ei (poate altă dată...). Mă bucur că este lume interesată și dornică să vadă-asculte despre Fotografie. Asta e bine. Ce nu e bine... că printre ei era și un ”șmecheraș”. Din ăla care le știe pe toate și când vede o imagine mai de doamne-ajută zice că are și el. Este tot ce urăsc (eo care nu prea urăsc) mai mult în fotografie. Șmecherii născuți cu aparatul de fotografiat în loc de cordon ombilical și care trebuie mereu să se dea în spectacol. Ei le știu pe toate, te cunosc de când lumea (deși de cele mai multe ori mutra lor nu-ți spune nimic) și-ți fac cu ochiul (nu glumesc) când ceva mișto se întâmplă. Poate mă ferește Doamne Doamne data aviatoare de așa specimene!
Tot dezamăgit am fost (și asta am spus-o) de imaginile pe care le-am primit pentru expoziția ”Anul 2013” (na că o mai spun 1 dată). Poate sunt eu prea zurliu, dar să nu poți trimite 5 imagini ”frumoase” făcute într-un an mi se pare lipsă de eclipsă. Luați-vă în serios pasiunea Prieteni. Încerc din tot sufletul să dăruiesc din puținul pe care-l știu. Și-mi doresc de la voi ca acest puțin să-l pot îmbogăți din dragostea voastră pentru Fotografie. Altfel degeaba ne adunăm, degeaba vorbim, degeaba mergem la pozat pe dealuri... Poate greșesc eu. Cineva să-mi deschidă ochii dacă este așa.
Mâine la 12 la Primărie!
Câteva imagini din Album le găsiți AICI.
Pe mâine, mai buni!
 

luni, 20 ianuarie 2014

20.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 20

Încet-încetișor-încetileț se adună imaginile care vor da viață expoziției Călător prin Romanela (promit să mă mai gândesc la titlu). Sincer, editarea lor (la unele) îmi dă bătăi de cap. Nu știu cum să fac: să le editez pentru puriști sau să trag de cursoare. Unele merg în prima variantă. Altele în cea de a doua. E ca la loterie... acolo unde simt că trebuie să mai pun ceva de la mine, PUN.  N-am fost niciodată, de când am trecut pe ”in color”, de părere că nu trebuie să intervii, la editare, în fotografie. Acolo unde poți să adaugi ceva în plus (bun) la ce lentila aparatului a reușit să transmită la senzor, dacă ai câte ceva în instalație trebuie musai să adaugi. Este contribuția sufletului tău de ”maestru” la imaginea finală. Amprenta ta de zăbăuc pe cadranele monitoarelor (vorba vine). De alte multe ori, la imaginile făcute acum mai mulți ani, cu obiectivele rămase de pe film, este musai să intervii pe ici-pe colo prin părțile esențiale. Altfel imaginea ar arăta ca naiba. Ce să-i facem, eram săraci pe atunci și nu ne permiteam. Mai nașpa este că nici acum nu ne prea permitem. Noroc cu programele de editare...
Așa că, la vernisagiu, vor fi și pentru mere și pentru pere. Și vom face pe secțiuni: 2 minute să strâmbe din nas merele și 1 minut jumate perele. Chiar dacă mie perele-mi plac mai mult decât merele.
La fotografia de mai sus am putea să-i spunem ”Pictorul de oraș(e)”. La cât de colorată este unii vor crede că am tras de manete. Ciuciu. Doar 1 filtru de polarizare atunci, la Sighișoara, o lumină măi-măi și acum o editare normală: claritate, strălucire-contrast, coloare și cam atât. Aparențele-nșeală uneori. Dar măcar am prins secunda fantastică, când nenea ăla vopsea umbra pe perete!
Am căutat niște melodii cu-despre Iași pentru prezentarea de miercuri de la Primărie. Nu-s nene decât vreo 3 folosibile. N-au cântat băieții Iașul decât pe la petreceri. Ba Aurel Moldoveanu i-a furat melodia ”Ninge pe Moldova” lui Radu Ștefan. Bagabontul, credea că nu-și mai aduce aminte nimeni de ea. Tot Tata Mihai m-a ajutat cu transformarea de la... la. Nu știu ce m-aș face fără ajutorul lui. Chestia curioasă e că am devenit puțin nervos. E prima oară după mulți ani când un  album de-al meu are parte de o lansare. Cred că am îmbătrânit!
Pe miercuri la Primărie...

duminică, 19 ianuarie 2014

19.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 19

Cu cât încercăm (și facem) mai multe în viață cu atât recunoașterea lucrului bine făcut este mai rară. Miercuri, în sala mare a Primăriei Municipiului Iași se va lansa albumul Iași - spiritul orașului, a cărui fotografii, machetă, pregătire pentru tipar și urmărirea tiparului le-am făcut. Este al treilea album de care m-am ocupat cap-coadă, după Iași - Metropola Moldovei (care a primit două premii la Târguri de carte) și Județul Iași. Am mai colaborat cu imagini la albumele Iași - România editat de către Sedcom Libris și Iași - între medieval și modern, al Criticului de Artă Valentin Ciucă, cel care semnează și textul actualului album.
O fi mult, o fi puțin pentru orașul care m-a adoptat? Timpul va decide. Oricum nu mă voi opri aici...

Nu pot decât să mulțumesc Primarului Municipiului Iași, Gheorghe Nichita că s-a gândit să acorde respectul cuvenit acestui album, fapt care mă onorează și, totodată mă determină să-mi continui munca de drumeț pe străzile Iașului cu aparatul de fotografiat mereu pregătit să declanșeze atunci când secunda o cere. 

Iar pe voi, Prietenii mei, chiar dacă este în mijlocul zilei, vă aștept în sala mare a Palatului Roznovanu miercuri, 22 ianuarie de la ora 12, pentru a-mi fi alături la mica clipă de glorie.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

18.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 18

Totul în fotografie este ciclic, se repetă după o anumită perioadă. Nimic nu mai este de inventat (doar la aparate și obiective găsesc inginerii ce să mai adauge - învârtească - redenumească), nici măcar cârpa udă. Principiile sunt aceleași, șmecheriile și ele aceleași... doar din când în când mai găsim, pe jos, câte-un pixel mort sau câte o bucată de apertură pierdute de cei ghinioniști!
Astăzi am început un nou Curs de Inițiere în Fotografie. Lume puțină, dar bogată. Bogată în dorința de a învăța despre ce și cum e rostul în scrierea cu lumina. Mi-ar fi fost simplu să spun ”puțini domnule, mai la primăvară spre vară”, dar chiar i-am simțit din discuțiile anterioare că își doresc acest Curs. Și el a venit. Sincer și normal ca o Poveste de Dragoste. Aceea a unei pasiuni fără de sfârșit!


Miercuri la prânz vă invit la Palatul Roznovanu la lansarea albumului IAȘI - SPIRITUL ORAȘULUI. Este acolo munca mea. Și sufletul meu ticăind fără de încetare...

vineri, 17 ianuarie 2014

17.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 17

Există locuri pe care le iubești necondiționat, în care te simți ca acasă. Și chiar dacă sunt departe de tine, mereu și mereu te întorci la ele. O bună bucată de vreme Sibiul a fost unul dintre aceste locuri. Era acolo un om extraordinar pe care-mi plăcea să-l văd, să-l ascult, să învăț de la el. Profesorul Lăzăroiu. Luam calea Sibiului foarte des, de multe ori în interes ”de treabă”, acolo tipărindu-mi într-o perioadă, lucrările. Dar mereu treceam și pe strada mare, Nicolae Bălcescu, unde la numărul 16 mă aștepta domnul Lăzăroiu. O altă bucată de vreme am bătut Maramureșul. Iar și iar, fascinat să-i descopăr tainele și oamenii. De cele mai multe ori, în drumul meu îl întâlneam și pe Tata Vasile 7 zile Dorolți. Fotograf cunoscut și prieten de nădejde. Am peste 150.000 de cadre fotografiate acolo. O istorie, aș putea spune, în imagini - și pe film și digital - dintr-o anumită perioadă a Maramureșului. Imagini trăite, simțite și iubite...
Apoi am început să mă simt străin în propria țară și am încetat să mai călătoresc. Am bătut căi lungi prin Europa. De câteva ori la prietenul Freddy din Virton - Belgia. El m-a dus prima dată la Paris. Și a doua oară. Apoi am fost singur de încă vreo șase ori. Parisul m-a fascinat de fiecare dată. Este greu să vă spun în cuvinte ce poți simți pe străzile lui. Iar și iar și mereu când îi pășești caldarâmul. Fotografic este o mină de aur. Mereu găsești câte ceva de făcut, altfel decât tocmai făcusei ultima oară. Mereu este câte ceva de vizitat, mereu câte ceva de ascultat, mereu câte ceva de înțeles. Iar muzeele... Am o moșie de imagini făcute acolo. 
Alt oraș de care mi-am lipit sufletul este Veneția. Anul trecut am fost de trei ori. În 2012, de două. Acum vreo 10 ani încă o dată. Este un oraș pe care mereu îl percepi altfel. Iar pentru fotografii Veneția este fabuloasă. Portret, Peisaj urban, Reportaj, Eseu. Până și Nud și Natură statică am făcut pe străduțele ei lipsite de mașini. Nu contează perioada în care mergi acolo. Carnavalul, Bienala de Artă, Regatta Storica, Sărbătorile religioase...
Abia aștept ziua de 1 martie. La ora 8 de dimineață, alături de încă cinci prieteni, vom fi acolo. Patru zile pline de Carnaval. Regal fotografic. Și la Murano și, mai ales în culorile de la Burano. Și, poate în iulie... din nou pentru cinci zile de vară fierbinte. O adevărată poveste de dragoste.
Și totuși, de doi ani nu am mai ajuns la Paris. Mi-e dor de el. Tare dor. Și sper să nu ajung numai în noiembrie la Paris Photo. Călător - visător până în ultima clipă!

joi, 16 ianuarie 2014

16.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 16

A trecut deja jumătate din ianuarie. Nici n-am simțit când. Caut cu încrâncenare prin harduri imagini. Mâine termin (sper) de umblat teleleu prin câțiva ani buni de declanșări. Aș fi curios cât timp am declanșat. Minute, zeci de minute, ore? Greu de socotit, dar sunt peste 100.000 de imagini. Pe unele le țineam minte, pe altele le uitasem, pe altele le pierdusem (dacă pot să spun așa despre imaginile puse la păstrare și dublate pentru Doamne ferește...). Răsfoindu-le mi-am adus aminte clipă cu clipă contextul în care le-am făcut. Dar și bucuria și tristețea și fericirea și părerea de rău. Fiecare hard e ca un ceaslov de pe care citești poveștile nemuritoare ale vieții pe care tocmai ai trăit-o. Unii dintre cei de acolo au plecat pe un drum fără de întoarcere. Alții s-au retras prin singurătățile lor. Alții sunt alături de tine și te bucură cu prietenia lor. Și timpul tău s-a mai dus și încheieturile parcă scârțâie mai des decât înainte. Da ne ținem cocoși și dăm înainte cu tupeu.
Multe s-au mai adunat și e timpul să scoatem câte ceva la lumină. Să ne bucurăm la gândul că putem face, câteva clipe, pe cei de lângă noi fericiți cu inspirația noastră de 1/125 dintr-o secundă. Iar dacă s-o supăra cineva... să ne ierte și să treacă mai departe. Parcă așa e frumos să spun la început de an...

Gata, la muncă Golanule și... nu uita când te culci să-ți iei pastila!

P.S... cred că ies cam două ore de clămpăneală la obturatoare. Din 2007 încoace. Dacă o iau mecanic, în cei 31 de ani de fotografie am declanșat încontinuu vreo 7 ore. Mare șmecherie... 

miercuri, 15 ianuarie 2014

15.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 15


Ianuarie...

Ianuarie - lacrimă de început
curat, abia nins de ninsoare stelară,
plopi rămași fără umbră, ger cu lujerul rupt,
Ipotești de zăpadă luminând peste Țară,

fără pași, fără sănii ies copiii la porți
urmărind cu privirea firul lemnelor arse,
ianuarie - pacea când din drumuri socoți
să te-arăți, o privire, pe la colțuri de case,

în genunchi surpă teii gerul fără sfârșit, 
fără lacrimi lumina se întoarce în seară,
Domn al Limbii Române, bine te-am regăsit
renăscut de ninsoarea ce rotund ne-nconjoară,

ai venit, ai trecut, ai plecat fără drum?
nu-mi răspunzi și e mut omul trist de zăpadă,
numai gerul, pe geamuri, scrie greu, ca un gum,
un poem ce-și întinde versul până în stradă.

Ca tot românul imparțial, înainte de a scrie cu lumina am scris cu stiloul!... 


marți, 14 ianuarie 2014

14.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 14

Memoria noastră afectivă e scurtă. Dar asta o știți deja... Acum câțiva ani, să tot fie vreo 3, pe un hard de 500 Gb am adunat în calculatorul vechi o selecție din imaginile mele. Trei directoare mari cu alte multe foldere mici și late: România, Moldova de nord, Maramureș. Hardul a stat mereu în calculator, rar conectându-l (doar când avea nevoie cineva de imagini din zonele respective). Acum stă în calculatorul nou. Azi l-am cuplat. Pe lângă celelalte proiecte mă bate gândul de 2, sau câte or ieși, expoziții. Una cu Romanela, alta cu Oamenii noștri Frumoși. Văd pe ici pe colo cum se reinventează roata. Oamenii umblă de zor pe coclauri și pozează non stop. Unele imagini sunt inspirate, aici depinde și de fotograf, de știința și de putința fiecăruia, altele sunt expirate. Dar mereu se găsește câte cineva să se minuneze. Unii se autointitulează pozarii copiilor sărmani, alții se bagă în seamă și se minunează că mereu  nu le iese, alții merg la uorșopuri, alții se scarpină- cap... lumea circulă liber prin Romanela. Scopul scuză nemijlocit mijloacele!
Vreo 12 ani am bătut cam 75% din cărările patriei. Cum făceam niște bani cum cheltuiam jumate dintre ei cu drumurile, cu nopțile, cu pasiunea după mine. Și pe film și pe digital... Apoi am simțit gustul amar al deșertăciunii. Și m-am oprit din hălăduit. Timpul le așează pe toate la locul lor. Prietenii devin dușmani de moarte, Tanda se ceartă cu Manda, iar ce trebuie să se întâmple se întâmplă mereu când îi vine rândul și nu când vor mușchii noștri. Dar și asta o știți deja.
În imagine, o dimineață prin jurul Biertanului, așa, ca să comparăm mere cu pere!

luni, 13 ianuarie 2014

13.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 13


Librăria Cărturești din Palas Mall Iași. Două expoziții, un singur vernisaj. Două expoziții despre Veneția, două puncte de vedere diferite, doi oameni cu emoțiile adunate pe fețe. Valentina și Laurențiu. Valentina la a doua expoziție, Laurențiu la prima. Alături de ei colegii de FotoIași, familia, prietenii. Sunt seri magice, fără de care viața noastră ar fi mai plată, mai fără speranță. Alături de ei retrăiesc și eu emoțiile primelor expoziții. 
Vă invit să vizitați cele dpuă expoziții. Sigur veți ieși din Cărturești mai buni, mai bogați, mai împliniți.
Vă mulțumesc la toți, FAMILIA mea!

12.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 12


Spectacolele altcumva - altceva sunt rare pe la noi. Și cu atât mai mult te bucuri când ai ocazia să ”simți” unul cu toată ființa ta. Nimic nu e nou, nimic nu mai este de inventat. Doar de retrăit, de resimțit, de reamintit. Mai ales când cuvintele rămân afară de sala de spectacol, când doar sunete venite de niciunde, de neunde și spre încotro te duc spre o lume a semnelor, a simbolurilor, a uitării de tine, biet pământean agresat de ”mângâierea” guturală a manelelor, de rictusul pițipoancelor cu buzele cât gogoșarul și de sacoul mov al cocalarilor de Ciurea.
La Teatrul Luceafărul s-a înfăptuit o minune. Un spectacol pe care nu-l veți înțelege cu una cu două, cu alb și cu negru, cu arătatul cu țârîita... dar ce arătat de simboluri care puse cap la cap dau, la un loc, o Moșie! Kajtus, Vrăjitorul - spectacol parcă blestemat, în sfârșit se JOACĂ. Și n-am văzut la premieră nici un lord de la ”Vasile Alecsandri” să ia notițe pe furiș. Doar un popă mare și gras, cu voce bubuitoare a ținut un spici înainte de premieră, îngânat, mai apoi de un țârvovnic atoateștiutor.
Eu vă mulțumesc pentru bucuria ce mi-ați făcut-o (și-i adaug la cei 2 și pe actorii cu SUFLET!

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

11.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 11


Generația mea este mai conservatoare. Îmi amintesc cât de târziu am trecut pe digital... cum naiba să-mi răpească cineva plăcerea laboratorului clasic? Să nu-mi mai bag degetele prin soluții, să nu împut scara blocului pentru o săptămână atunci când aveam de făcut virări, să nu baletez cu mâinile în ”drumul” expunerii hârtiei fotosensibile, să nu fac fel de fel de trucuri pe care numai știința expunerii și lucrului bine făcut ți le dezvăluiau și te făceau să le stăpânești... Greu mi-am făcut și blog. Nu mai spun de FB. Toți cei din jurul meu aveau numai eu nu. Elevii de la cursurile de fotografie mai că nu înțelegeau cum de nu-mi pierd timpul pe FB-ul iubit.
Așa că pe la jumătatea lui mai 2013 m-am dat și eu în rând cu lumea. M-am făcut FB-cist. Nebunie, dă-i și luptă, luptă și dă-i, pune poze, fă albume, postează, răspunde, dă like-uri. Ce mai, tot tacâmul. De blog am uitat aproape în totalitate. Doar FB și iar FB. Da acum s-a întors roata. Blogul este iarăși la putere. Și îmi place să scriu. Iar cine are de citit intră și citește. Iar asta este minunat!
De ce spuneam că generația mea este mai conservatoare? Ieri și prietenul meu Cezar a intrat în rând cu lumea. S-a făcut FB-cist: https://www.facebook.com/cezar.amitroaei?fref=ts
L-am cunoscut în anul 1978 când m-am transferat cu școala de la Săveni la Liceul Pedagogic din Botoșani. Câte nebunii am făcut alături de el și de Coșoreanu, cei trei băieți dintr-o clasă de filologie cu încă 38 de fete. Apoi Cezar s-a făcut Actor, eu fotograf, și el a devenit modelul meu preferat al acelor vremuri. Imaginea de mai sus este făcută în 1985 spre 6. Aveam amândoi 24 de ani iar Andrei doar 4. Acum noi suntem de-o seamă cu ploaia iar Andrei, băiatul meu, mult mai în vârstă decât noi atunci. Timpul nu iartă...
Bun venit Cezărică în lumea virtuală! A... Acum băiatul lui, Răzvan - și el actor, absolvent de UNATC, este aproape de vârsta noastră de atunci. Așchia nu sare departe de trunchi. Îți mulțumesc Cezărică pentru toate imaginile cărora le-ai dat viață din visele mele. Fără tine aș fi fost mult mai sărac!...

vineri, 10 ianuarie 2014

10.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 10


Adevărul doare... Sau, poate, nu suntem noi pregătiți să-l acceptăm. Nu-mi dai dreptate pentru că nu poți să te detașezi de tine, de gândurile și așteptările tale, de ”copilul” tău, despre care-ți spun că are careșva probleme. Și nici nu cred că ai o privire de ansamblu care să te poată ajuta să vezi fenomenul ăsta numit Fotografie. Să-l vezi cu tote ale lui, bune, rele, așa și-așa... Probabil că încă mai ai în suflet poveștile frumoase spuse de cei din jur. Pătimașele povești de dragoste care te-a făcut și pe tine, la un moment dat, să porți în traistă un aparat de fotografiat. Doar că biznisu-i biznis și fotografia cu totul altceva. M-ai întrebat dacă drumul meu în fotografie nu este greșit, uitând că, la cei 53 de ani ai mei nu mai am așa ceva. Drumurile sunt ale celor tineri. Noi doar suntem acceptați în fenomen sau NU! Asta nu ai înțeles până acum Marcel: mie mi se rupe de tot ce vine să mă scoată dintr-ale mele. Sunt un golan care spune lucrurilor pe nume. Și asta știu că doare. Eu n-am nici un interes aici, acolo sau aiurea în lumea asta plină de fotografi. Tu îl ai: jobul tău și încerci să faci să fie bine. Ca și tine, și eu trăiesc din fotografie. Doar că o fac așa cum vreau eu și nu cum îmi aduc clienții comenzile. Aici e diferența. Și mai e ceva: eu văd. Văd acolo unde este talent, văd acolo unde talentul se risipește-n vânt, văd acolo unde este impostură, văd acolo unde se trăiește din amintiri. Și mai văd multe altele legate de fenomenul fotografic românesc. Dacă a fi sincer e rău, a te minți este... cred că răspunsul trebuie să-l găsești singur! Și cum am mai spus: n-aș schimba o clipă din cele multe pe care le-am trăit cu aparatul de fotografiat lângă inimă.
Lucrez din plin la Almanahul FotoIași. Trebuie să împletesc acolo imaginile a 40 de expoziții (din octombrie 2011 și până în decembrie 2013). Este o muncă laborioasă, dar ce frumos va fi la final. Cât să șteargă toate încruntările care le trimiteți, uneori, spre mine. Muncă nenormată, neplătită, pentru un crez. Acela că fotografia ne poate face, pentru o clipă, mai buni, mai toleranți, mai împăcați cu destinul nostru care nu seamănă a destin...


joi, 9 ianuarie 2014

09.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 9

Visul unei nopți de vară... Cu oamenii miiiiici-mici și viața întortocheată, complicată și cu capcane la tot pasul. Mă uit pe FB și mă minunez. Zilele astea abundă de postări cu imaginile artiștilor acceptate la ”Salonul Național al Fotografului Român” (parcă așa-i zice). Proaste marea majoritate. Dacă ăsta-i nivelul, nu mă bucur, da mi se confirmă: avem fotografi, n-avem Fotografii. Avem pretenții și intenții, doar Opera cam lipsește. Nu mă interesează amănuntele și motorul acțiunii, dar dacă expoziția ”urmează” linia de pe FB Boierul Marcel a dat rateu. Se pare că la Romanela, cu mici excepții, Numele nu prea mai produc astăzi fotografie. Doar fâsuri cu ghivent. Și cum am mai spus-o, mai bine imagini proaspete de la oameni tineri și necunoscuți decât incursiuni în Vitrina cu amintiri. Da poate mă înșel eu.
Zilele trecute primesc știre despre un mare concurs care urmează să se desfășoare... ați ghicit, tot pe FB, iar imaginea cu cele mai multe likeuri să devină câștigătoare. Cât de tembel poate fi cineva să creadă că un așa regulament interesează pe un fotograf serios? Am diverse experiențe cu jurizări de rahat. Nu cred că mă mai prinde cineva într-un juriu în care ăia care stabilesc ce și cum nu sunt adunați într-o cameră, încuiați acolo și deschisă ușa când ajung la o concluzie unanimă. Am avut în vară o experiență de 2 lei la ”Ger în arșița verii”, când plecat teleleu prin Evropa trebuia să dau note la fotografii. Facusem eu înainte de plecare un clasament al meu, dar trebuiau date note la imaginile propuse pentru premiere și 2 dădeau 9 și 11 la una proastă iar eu dădeam 10 la aia care, părerea mea, trebuia să câștige, că ailaltă, a lor, era de 5.  La ultima rundă am dat nota 1 la aia de pe afiș (mă și mir că au ținut cont) și a ieșit câștigătoare cea care chiar merita. Din toată chestiunea am reținut câteva cuvinte dintr-un mail al unei onorabile membre a juriului: Fara a avea nimic spectaculos imaginea are poezie, echilibru si atmosfera”. Aferim.
Și chiar îmi pare rău... ieri am aflat că Foto Punct s-a închis înainte de Anul Nou. Era o alternativă în Iași la Yellow Store și, cred eu, benefică pentru iubitorii de fotografie. Fiecare putea merge acolo să vadă ”pe viu” un aparat, un obiectiv, o geantă, un filtru... Iar băieții erau super OK. Îmi pare rău Boier Bogdan că nu ți-a reușit visarea!

miercuri, 8 ianuarie 2014

08.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 8

Nimic nu se întâmplă atunci când ne-am dori - toate se întâmplă când le vine timpul...
FotoIași a editat în 2011 primul Almanah din istoria de ieri de azi și de-aiurea a Fotografiei Romaneleștiene. Nimeni nu se poate lăuda cu asemenea lucrare. Nici chiar AAFR-ul vechi, nici cel nou nici cel care va să vină. Erau acolo 188 de pagini cu expozițiile făcute din 2009 și până la apariție, cu imagini ale membrilor Clubului, cu invitați și alte cele. În 2012 ar fi trebuit să vină al doilea iar în 2013 al treilea Almanah. Dar n-au venit. Adică nu le-a venit rândul. Ocupat cu alte proiecte editoriale l-am amânat 1 dată, de 2 de 9 ori. Acum i-a venit rândul. Trebuie să încapă în paginile lui 40 de expoziții făcute de la apariția primului, un Salon Național de Fotografie, altele trei concursuri locale și multe altele. E toată munca noastră, care va rămâne, peste ani, mărturie între scoarțe de carte. Sper ca pe la sfârșitul lui februarie să fie gata de tipar. Este muncă multă pregătirea dar rezultatul, sunt sigur, va fi pe măsură!

Tot în perioada care urmează voi începe lucrul la un proiect care se va întinde, probabil, pe 2 sau 3 ani. Cel al Personalităților ieșene din domeniul Culturii. Ne facem portretist - luminist - cadrist. Pentru mine este o nouă provocare. Oamenii trec prin viață ca un fulg în adierea vântului nărăvaș. Voi opri câte o clipă pentru fiecare. Atât cât voi putea. Iar dacă la final cineva îmi va spune simplu ”mulțumesc” voi fi fericit. Și știți de când n-am mai fost? Nici eu nu mai știu de când. Eu doar fac poze la Primărie!

marți, 7 ianuarie 2014

07.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 7


La sfârșitul anului 2013 s-a tipărit albumul ”Iași - spiritul orașului”. Inițial îi pusesem numele ”Iași - Capitală Culturală Europeană”. Și nu pentru că Iașul va candida la respectivul titlu pentru anul 2021, ci pentru faptul că prin tot ce s-a întâmplat în acest an la Iași în domeniul culturii orașul chiar este o Capitală Culturală a Europei, așa cum și alte mari citadele în care cultura este favorizată își pot revendica acest titlu. Este convingerea mea și destule persoane cu care am discutat înainte sau după editarea albumului o împărtășesc. Dar...
Dar s-a pornit subterana băieților deștepți care văd în această candidatură o oportunitate de a... taram-pam-pam, a fost ora exactă! Și s-au pus pe guițat. Că nu e bine nene să punem numele la un album cu ceva care nu se egzistă și nu s-a dat, că dacă nu s-a dat nu are de unde să se ia să ajungă la toți până-n fund la taxatoare... Că banu public, c-o fi, c-o păți, ochi dați peste cap, pârțuri frumos mirositoare, că langa, că danga. Futu-i mama ei de viață! Băăăăăăăăăăă, futu-ți muma-n cur, cum de îndrăznești să atentezi la banii noștri care abia se văd pe după linia orizontului???
În fine. Mă duc la cel înjurat pe degeaba și care n-avea habar de album, deștept el mă trimite la cine trebuie, cine trebuie se lămurește, mă lămurește și iese ce a ișit. Adică albumul de 200 de pagini cu 300 și ceva de imagini din care 85% noi nouțe și nemaipublicate pe nicăieri, cu textul scris de Boierul Ciucă (culmea că și el vede Iașul ca pe o actuală Capitală Culturală a Europei), tradus și în ingliș. Fără banii publici de care se temea ciobot/ariu, fără banii de acadele de care se temea nu mai spun cine că n-o să-i mai aibă, fără nici un ban pentru mandea că de, mâncatu în/printre inghinali nu se plătește. Bașca că aștept de 2 zile leafa să plătesc 200 de leuște-roni la traducătoarea din RO în EN... Wecs, așa-mi trebuie, da nu mă las. Dau înainte cu tupeu bazându-mă pe faptul că dacă tot sunt un venetic prin dulcele târg al Ieșilor măcar să rămână ceva în urmă primprejur. Chiar dacă asta nu ține de foame și nici uzura la scule nu se amortizează. Să crape guguloii de fericire!
Așa că aștept să dea zăpada să scot aparatul la pozat de-un viitor album. Poate împreună cu toți oamenii de bine pe care i-am deranjat înainte de sfintele sărbăutori.

Cum am promis ieri la întâlnirea cu colegii mei de la FotoIași azi am umblat cu miloaga. Am găsit înțelegere pentru chiar 2 expoziții pe care le vom face cu drag împreună.
Tot astăzi s-au anunțat fericiții participanți, 135 în loc de 100 inițiali (semn că are balta încă pește, cu tot branconajul din ultima vreme). Dacă m-a mâncat în barbă se dau cele 2 poze sunt și eu pe acolo. N-ar fi trebuit, aș fi preferat ca un coleg mai tânăr să fie în locul meu. Îi doresc succes lui Marcel în relansarea afacerii și îmi pare rău (da mă opresc din plâns) că nu s-au găsit 5 minute pentru lansarea, după vernisagiu, a albumașului meu ”Când eram fotograf”. Le doresc parlamentarilor noștri să rămână crăcănați privind la pozele de pe pereți și directorilor de școli din toată Bucalea să-și trimită școlerii să viziteze siamezele cu poze.
La postarea cu nr. 5, la CV-ul (se vede că încă lucrez la el) cu ce mă pricep să fac uitasei de Fotografia de spectacol. O adaug acum. Chiar știu s-o fac pe asta. Și-mi și place...
Altele și mai și pe mâine!!!  

luni, 6 ianuarie 2014

06.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 6


Astăzi o să vă povestesc despre Forțolache. L-a înlocuit între Crăciun și Anul Nou pe Tutulici, calculatorul vechi. Conceput acum trei ani și ceva, pe vremea când încă mai lucram cu Canonul EOS 30D, Tutulici (un Dual Core Duo) cam rămânea de căruță în ultima vreme. Mai ales când îi dădeam de prășit pe parcele mari sau îl forțam să se lupte cu Fractalii. Așa că mi-am zis în barbă: taică, e vremea să te faci și tu om serios și să-ți cumperi rachetă. Măcar atât să-ți aducă Moș Gerilă. Zis și făcut... l-am tembelit de cap pe Tata Mihai cu configurații futuriste până m-am hotărât ce m-am hotărât și pac la EMAG. Cu vreo patru zile spre trei înainte de Crăciun vin bucățile. Totul nou nouț și strălucitor, numai cutia și sursa făcute cadou de fecior care trecuse de ceva vreme la leptoape americane cu mere pe ele. Fuga la Tata Mihai. Se chinuie el ce se chinuie ca să le brodească pe fiecare la locurile lor, meșterește ce meșterește și deodată îl bagă-n priză și apasă pe boton. Canci. Adică nimic. Se scarpină Tata Mihai în sprincene, se-nvârte 360 de grade (de mai multe ori) și degeaba. Nu mere și pace. Cred că nu-i bună sursa zice el sătul de mine și de dracii mei. Bag mâinile-n buzunar și o tai agale spre casă încercând să-mi amintesc numele a câtor mai mulți sfinți din calendar. A doua zi pe la prânz Tata Mihai îmi dă vestea mare: sursa e bună, doar că nu e compatibilă cu Bibiloiu. Mai precis trebuie o țoașcă cu 8 pini în loc de 4 ca la sursa veche. Deschid saitul lui Emagu și comand altă sursă corespunzătoare. Alte 4 meleoane. Vine în ajunul Crăciunului dar mi-e jenă de Mama Mihai să-i pun bărbatu la treabă, așa că mai aștept o zi. Punem sursa, magaoaia pornește la cheie. Îl las pe Tata Mihai să pună ce am nevoie pe Forțolache (așa gândisem că-l va chema) și o tai fericit spre casa mea de la etajele 5 și 6 din 4. Mai spre noapte sună iar telefonul. Win 8 și programele când vor, când nu vor să se instaleze. Mai bine zis să funcționeze cum trebuie. Tata Mihai e pus pe mișto, eu sunt pus pe ceartă, așa că o lăsăm pe altă dată... Forțolache mi-a trebuit. I7 cu SSD pentru sistem și alte celea șmechere. Rachetă nu alta. După alte 3 zile zbârnâie iar telefonul. ”Să vii să-ți iei magaoaia, că mi-a mâncat zilele”... Acu sunt eu pus pe mișto... Mă prezantez, îl iau sub braț, sui în taxi și zdup acasă. Îl cuplez și iar mă îndrept cu gândul la sfinții cunoscuți din calendar. Nu-mi vede monitorul la rezoluția de la mama lui de-acasă. Țâr la Tata Mihai, el studiază problema și a 2-a zi îmi spune șăgalnic: ”videoul integrat în procesor nu vede decât până la rezoluția de 1900 nu 2540 cât are monitorul tău. Trebuie placă video”. Și eu care credeam că scăpași... Pac la EMAG, pac placă video bengoasă (vorba vine), alte 400 de lei. Îl aduc pe Tata Mihai acasă, o potrivește și... minune, nu mai trebuie nimic la el. Sfârâie ca motanul în călduri. Numai jeturi pe pereți nu trage. Rachetă, nu alta. Vreo 4 ani am scăpat de belele. Da și de 1000 de euroi acum, la început de mariaj!
Că tot am vorbit de calculatoare... Oare câți dintre guralivii noștri fotografi au un sistem pus la punct pentru editare de imagine. Calculator și monitor cât de cât performante, calibrate pe bune și (bat apa-n piuă, că nici eu n-am) cu posibilitate de print măcar A3? Nu-mi răspundeți că mă întristez. De unde dracu să vedeți poze colorate frumos și armonios pe pereții Galeriilor dacă ei numai alb și negru pot edita. Sau desatura?... Și programele cu licență? Văleu ce jale. E scumpe și dacă tot se găsesc sparte ce mai trebuie? La mine treaba vine cam așa: un Win 8 e scump da nu chiar de speriat. Pe partea de imagine, tot la mine am rezolvat simplu problena. Adică Canonică când mi-am cumpărat aparatul (și asta le-o spun de fiecare dată celor de la Cursurile de Inițiere, iar ei își iau tot Nikon) mi-a dat și un CD cu fel de fel de softuri de editare, vizualizare, panorame și alte câteva cele care sunt numai bune de folosit. Iar dacă mai vrei ceva în plus, un Adobe Photoshop Elements e cam 100 de coco. Iar cele 2 Plug Ins-uri pe care le folosesc încă vreo 50 de coco. Depinde de fiecare, dar se poate și legal. Fast Stone e liber pe net, dacă vrei să-nvârți imaginile, iar Picasa e liber și el dacă vrei să știi ce ai și, mai ales, ce nu ai în calculator. Mie-mi ajung!
Chef să am de lucru, că Forțolache mestecă ca disperatul dacă-i dau...
Pe mâine Prieteni, că Moș Gerilă mi-a mai adus și 1 album cu Iașul!!!

duminică, 5 ianuarie 2014

05.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 5 (2)


Ziua de duminică... sau noaptea...  ies în balconul meu de la etajul 5 din 4 câte are blocul, în stânga sus Cetățuia, luminată frumos - și-au tras sfinții părinți instalație cu beculețe, acu cruce acuș brad... mișto - în dreapta ar trebui să fie Galata, tot luminată, da nu se vede de blocul din față. Constat că a plouat. Nu am auzit, am mestecat vreo 8000 de imagini de la Veneția astăzi. Încă mă abțin să deschid frigiderul. Popeasca e la regim. Vrea să slăbească 25 de kile. Parcă-l văd umblând cu 2 cărămizi prin buzunare. Asta dacă-l ține slăbeala. Da nu cred. Da mie tot mi-e foame. Fotografia dă o stare continuă de foame. Mi-a fost lene să socializez astăzi. Duminica se stă și se lenevește (vorba vine) cu cei dragi. Cine-i are...
Mâine am să vă povestesc despre Forțolache, calculatorul nou. Mi-a făcut o cârcă de draci între crăciun și anul nou. Tot Mihai l-a îmblânzit până la urmă. Acum sfârâie ca un motan în călduri. Trecerea la tehnici performante mereu se face cu probleme. Pentru cei mai slabi de Înger, ca mine...
Ne revedem mâine seară la Cărturești. Vom avea un An bun. Sau nu???

05.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 5

Au trecut - nici nu știu când - 31 de ani de când am pus mâna pe un aparat de fotografiat. Am făcut de atunci multe. Și bune... și mai puțin bune, ca tot românul imparțial. Sunt adunate pe harduri o droaie de imagini care așteaptă să fie editate. Și vor mai aștepta mult și bine, altele noi adunându-se alături de ele. Timpul ne bate în tâmplă, din ce în ce mai puțin este și din ce în ce mai fără rost îl pierdem.
Cândva mă băteam cu pieptul în pumni că sunt artist. Mamă ce mai artist... cel mai cel, mai mare și mai tare din parcare. Între timp mi-e trecut. Treaba asta cu artistul... M-am transformat într-un fotograf utilitar. Un fel de fotoreporter, dacă ar fi să mă iau după ce fac pentru servici. Dar unul cuminte, mai mult un martor al anumitor întâmplări care se întâmplă pe la Primăria din Iași. Când n-am ce face (aș), umblu teleleu prin oraș căutând o clipă fericită în care el îmi arată fața frumoasă. Și, din timp în timp, pun cap la cap imaginile respective însăilându-le într-un album. S-au adunat trei până acum. Nu spun că sunt cele mai extraordinare, dar nu îmi este rușine cu ele! De ceva timp am ajuns la concluzia că am câte ceva de împărtășit semenilor mei. Din ceea ce știu. De aici s-au concretizat câteva Cursuri de Inițiere în Fotografie. Peste 15 la număr dacă le trec și pe cele făcute la Suceava și Botoșani. Îmi place să dăruiesc din experianța care s-a adunat, din cărțile citite, din imaginile văzute, uitate și apoi văzute din nou, altele și iar altele, din puterea de a înțelege și a avea o imagine completă (dacă poate fi vreodată completă) asupra fenomenului fotografic românesc. Mă ocup de un Grup de fotografie, FotoIași și alături de colegii mei ne întâlnim, ieșim la fotografiat, facem - din când în când - expoziții, punem țara la cale. Din astea, fără importanță pentru unii, dar vitale pentru noi, pătimașii. Am avut o perioadă când am bătut Romanele-n lat și-n lung. Imaginile sunt mai multe pe filme, o parte dintre ele scanate, alta nu, sunt și digitale și din când în când mai vând pe la câte-o Agenție de turism nou înființată, pe mai nimic, imagini frumoase din Țara mea. Chiar acum vreo 6 sau 7 ani am vândut la Sedcom Libris un album cu Romanela. Nu l-au scos nici până acum, deși au dat, la vremea aceea, vreo 6500 de euro pe el. Căi întortocheate de destin. Acum mai umblu rar prin Țara mea. Doar din când în când și câte-odată. Dar genul acesta de Fotografie de călătorie știu să-l fac bine. Ca și acela de Fotografie de stradă sau urbană și citadină cum mai spun unii. Vede moșu cu 2 secunde înainte ce se va întâmpla peste 2 secunde și rar ratează șmecheria. Doar că asta e de antrenament. Pentru reflexe și ochi limpede!
În ultima vreme m-am apropiat de Fotografia de natură, ramura gâze (asta nu înseamnă că nu croșetez, atunci când am ocazia, la peisaj). Îmi place la nebunie. Și i-am corupt și pe colegii mei. Le place și lor să se trezească cu noaptea-n cap și să mergem să-i batem lui Tata Mihai în poartă la Bârnova. Are el acolo o bucată de grădină în care crește de primăvară și până toamna târziu toate gâzele din lume. Ce sper din tot sufletul este doar ca prietenii mei fotografi să nu facă cunoștință cu domnișoara căpușă care m-a mușcat pe mine din dragoste. E nașpa și nu le doresc să tragă ce trag eu!
Mai fac și portret, destul de rar, ce-i drept, dar oamenii din imaginile mele vorbesc despre ”povești nemuritoare”. Sunt stări pe care doar dacă fotografiezi cu inima le prinzi. Eternități într-o fracțiune de secundă, în 1/125 sau 250...
... deci Reportaj cu de toate, Peisaj, Macro/Close Up, Portret, Arhitectură, Eseu (via ”Când eram Fotograf”), îmi fac singur regia la Albumele pe care le editez (anul trecut Județul Botoșani, Municipiul Botoșani, Botoșani - Datini și Obiceiuri de Iarnă, Cartea cu Îngeri, Județul Iași, Când eram Fotograf, Iași - spiritul orașului) și pentru asta îi mulțumesc lui Tata Mihai că mă meditează când am nevoie la disciplina Quarq XPress și tot așa înainte... mai știu și altele multe să fac legat de fotografie. Inclusiv să trag de cursoare și să fac tot felul de ciudățenii care nu mai sunt fotografii!

Și... era să uit. Sunt un călător, chiar dacă stau mai mult pe-acasă. Îmi place și Fotografia de călătorie, care îmbină câteva din genurile amintite. În 2013 am fost de trei ori la Veneția și o dată teleleu prin Belgia și Olanda. Imaginea de mai sus e un fel de reflexie colorată făcută la Burano în ochiul bălții. Sunt imagini de o expoziție mare pe hard. Unde și cine să o facă (cunosc pe cineva care are și vrea să facă o expoziție cu 200 de imagini de la Roșia Montană și nu-l bagă nimeni în seamă), pe cine ar interesa? Pe 1 matrie, împreună cu 5 Prieteni fotografi, vom fi la Veneția la Carnaval... cine să înțeleagă.
Cam asta e povestea de azi. Și îmi place că intrați să citiți!


sâmbătă, 4 ianuarie 2014

04.01.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 4

Nu este prima dată când o spun: cei care fac fotografie de reportaj și de peisaj trebuie să fie ”un pic” norocoși. Mai pe șleau, să fie în locul potrivit și la momentul potrivit. Se spune pe ici pe colo că norocul ți-l faci singur. În fotografia de peisaj, până la un  punct este adevărat. Adică partea aia cu trezitul cu noaptea-n cap, mersul orbește pe potecile de munte (dacă e munte) până acolo unde ai chitit de cu ziua trecută locul minunat cu deschidere la sufletul tău și de unde musai vei face o imagine memorabilă. După ce ți-ai instalat echipamentul trebuie să te rogi la Îngeraș să-ți dea și fărâma de noroc. Adică cum se crapă de ziuă să ai parte de soarele care să răsară fix de unde vrei tu și nu de nori cât vezi cu ochii. Și nici o mână de ceață parcă n-ar strica pe la buza văilor din față... Iar rețeta e valabilă și pentru apus, că la amiază facem portrete prin sat!
Ar fi multe de spus despre un fotograf călător. El însuși ar fi o ”poveste” de ascultat, fiecare imagine, la rândul ei, are o poveste numai bună de povestit la cei pătimași de Fotografie. Experiențele noastre împărtășite celor ce doresc să asculte nu pot face decât bine, nu pot decât întreține nestinsă flacăra care ne  arde în suflet.
O astfel de expoziție, împreună cu patru dintre colegii mei, am văzut astăzi: ”Călător prin sentimente”, expoziție aparținând lui Vasile Iacob, în Galeria ”La gard” de pe gardul Parcului Copou. Cât l-am cunoscut pe Vasile mi-a dat impresia unui om sincer. Și pătimaș. Sinceritate și patimă care se regăsesc în imaginile lui. Este o expoziție care povestește, așa cum o spune și titlul, despre sentimente și despre ”proprietarul” lor. Răsărituri, apusuri, locuri, cețuri, case uitate de timp, cai, nocturne, om. Tot ce trebuie ca să fie o reușită. Pe undeva se spunea că este o expoziție de peisaje. Mai are și alte imagini în afară de cele care le putem numi ”peisaj” (un lipovan într-o barcă...), dar toate imaginile la un loc vorbesc despre o minune. Aceea a mărturisirii. Vasile a fost la locul potrivit, la momentul potrivit, a văzut și ne mărturisește și nouă zbaterea inimii lui.
Iar pentru asta nu pot decât să-l felicit și să-i aștept expoziția viitoare! (iar pe voi, cei care treceți pe aici și nu ați văzut deja expoziția, vă invit să urcați dealul Copoului și să vă bucurați).