marți, 27 martie 2012

La vita e bella? (2)

Imagini din satul Gulia - Suceava

Am cunoscut mulți fotografi talentați. Majoritatea s-au ratat cu brio. Nu au înțeles că doar din talent nu poți să trăiești, în fotografie (și nu doar în ea), la infinit. Cu talentul într-un domeniu sau altul, te naști. Rămâne să-l descoperi. Dacă ai reușit asta și dacă nu-l cultivi (pe talentul), mori SPERANȚĂ. Talentat și norocos fiind, bucuriile de pe urma muncii tale vin ca un tăvălug. Și te iau înainte. Nu mai ai timp de studiu, nu-ți mai trebuie cultură vizuală (educație plastică), nu te mai uiți la ce au făcut și la ce fac alții... Ești talentat, și toate lacunele ți se iartă. Doamne ferește să mai fii și indolent. Și încrezut - doar lumea fotografiei începe și se termină cu tine... Și merge o dată, de două, de nouă, de zece spre unsprezece ori. Îți mai dă câte unul ghiont, dar zici că are ceva în personal cu tine și treci mai departe uitându-te chiorâș. Și, dintr-o dată, te trezești la sfânta și cruda realitate. Nimic în stânga, nimic în dreapta, la fel înainte și înapoi. Ești doar tu și cu marea ta OPERĂ. Care brusc constați că este cam de rahat. Că nimic nu mai rezistă trecerii timpului. Ochii ți se deschid spre stânga, spre dreapta, spre înainte și înapoi. Vai ce imagini frumoase are netalentatul ăla. Ba chiar și ăla. Și ăla. Și celălalt... Ce naiba am făcut până acum? Unde mi-a fost mintea? Deziluzia e mare. Și nimeni nu mai este lângă tine să te ajute. Din păcate încă mai ești destul de mândru ca să ceri ajutorul celor care ți-au stat alături la început. Care te-au ajutat, care au încercat să-ți spună, la un moment dat, că o iei razna. Dacă vreodată vei reuși să scapi de mândria asta păguboasă, roagă-te la Dumnezeul Fotografiei (dacă o exista El pe undeva prin ceruri) să nu fie prea târziu...

La polul opus, am cunoscut și mulți Fotografi căpușă. Cu o brumă de talent - sau nu. Dar cu pretenții cât încape (și pe de lături). Ei fac, ei dreg, ei răstoarnă munții, ei sunt inima și buricul fotografiei de la noi și de aiurea. De fapt, ei nu fac nimic. Dar ce ar fi putut să facă dacă... ce ar fi ieșit, o zi dacă mai era până... ce minunăție tocmai i-a trecut noaptea trecută prin vis și sigur o va pune pe captor dacă... etc, samd! Se chinuie, se screm, încep una, lasă alta, se lansează în proiecte și paraproiecte. Și nu fac nimic. Mereu este câte ceva care li se pune în cale. Potrivnic la nebunie. Mereu o dau în bară a neputință. Dar sunt în primul rînd. Prezenți, dându-și cu părerea, emițând maxime și cugetări: ”diafragma închisă la maxim va blura într-un mod plăcut fundalul imaginii” , ”timpul de 1/20 ar fi trebuit a fi suficient să înghețe mișcarea - și mie-mi ies pozele neclare”, ”ISO 1600 dă o imagine fără zgomot”... Mai este ceva de spus? Într-o lume de-a-ndoaselea este normal ca și fotografia și regulile ei să fie la fel. Iar dacă apuci să te implici, ai belit-o. Nu mai scapi. Ei vin la spectacol (fotografia e un spectacol, nu?), mai ales că nu se taie bilete și nici pentru invitații nu trebuie să se agite. Totul li se cuvine. Iar dacă le spui, tragediile antice sunt dulci telenovele pe lângă ceea ce simt ei. Iar dacă te scuturi și le-o tragi în barbă credeți că pricep ceva? Că încearcă să schimbe ceva în viața lor și zilnică și fotografică? Aiurea. Lor le e bine așa, în rolul de căpușă. Doar se supără și, ceea ce mi se pare infect îi mai conving și pe alții de supărarea și nedreptatea la care au fost supuși. Dar asta e viața noastră zilnică. Mergem cu ea de mână până la marele final!

luni, 26 martie 2012

La vita e bella?


Primesc, ”comentariu” la penultima postare următorul text:

”Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.”

Sunt momente în care totul în viață se dă peste cap. Durerea, nenorocirile, destinul, neputința - toate te pun la pământ. Încerci disperat să te ridici, să o iei de la capăt, să-ți dai o șansă, să strigi, să mergi înainte... Degeaba! Totul te trage înapoi, nimic nu se mai leagă.
Să mă întreb ce face nenorocitul de Stat la care doamna respectivă a cotizat ani de zile la sistemul de sănătate? Să mă întreb de ce nu a trimis cuvintele pe care le-am primit și pe adresa lui Băsescu, a lui Prim Ministru, a lui Parlamentul, Senatul și alții care sparg banii publici după bunul plac? Să-i spun că vin alegerile și, poate un candidat din orașul dumneaei să aibă baiera pungii mai largă?
Intrați pe blogul dumneaei și faceți cum vă dictează conștiința: http://gabrielatudorache.blogspot.com/

(imaginile sunt făcute ieri în satul Golia din Suceava)

miercuri, 21 martie 2012

Teo Band

Ca și mine, Teo este din Boston. Tot ca și mine, Teo bate astăzi străzile Iașului. Ca și mine, Teo este și fotograf. Mare. La peste 1,90 și mai mult de suta de oca. Cândva făcea fotografii minunate. Acum viața i-a rezervat alte chestii socoteli printre treburile zilnice. Dar Artist a rămas!
Vinerea trecută ne-a invitat în Clubul Griff la o cântare. Și-a făcut trupă. De muzică bună. S-a antrenat el ce s-a antrenat împreună cu prietenii muzicali și, după 6 luni a ieșit, pentru prima dată în public. Pentru toți cei prezenți a fost minunat. Bostonul produce, în continuare, talente. Și solista trupei, Sorina, este tot de acolo. O știu de când era copilă.
Se spune pe ici și pe colo că ”fotograful este martorul timpului său”. Eu sunt fericit că am făcut fotografii la primul concert al lui Teo și trupei sale (încă nu s-au hotărât la un nume). Peste ceva timp, ele, Fotografiile, vor costa o groază de bani!
Baftă, Prieteni!
 

marți, 6 martie 2012

Despre Veneția... Mea 14 - Murano

Impostura neputinței

Vreme de două săptămâni am postat, pe sărite, imagini din Veneția și împrejurimile ei. Am povestit, am amintit, am spus ceea ce am considerat că trebuie știut. Prea puțin din ce ar fi de spus, prea multe pentru un om normal. Cu postarea de astăzi sunt fix 91 de imagini. Foarte multe altele așteaptă să fie prelucrate. Timp de șase zile am trăit doar pentru a fotografia. De dimineața devreme și până spre seară. S-a adunat un material impresionant. Aproape 7000 de imagini. N-am să apuc niciodată să le editez pe toate. Nici nu mi-am propus. Desprinzând dintre ele, cel mai variat este acela al măștilor. Culoare, formă, vrajă. O expoziție de peste 150 de imagini s-ar putea face. Apoi orașul, cu oamenii săi, cu străduțele înguste, canalele pline de bărci, locurile pitorești, gondolele, podurile... Toate, la un loc, ar mai da o expoziție. Cam 100 de imagini. O sută și ceva. Enervant de vii. Imaginile de seară și cele abstracte s-ar putea combina și ele. Încă vreo 50 la număr. Și la urmă Burano. Curcubeu amestecat peste viața oamenilor. Culori care să-ți mângâie o parte din inimă pentru totdeauna. Tot vreo 50. Cincizeci și ceva...
De ceva vreme nu am mai trăit așa de frumos! De când aveam timp să umblu dezlegat prin România, azi în Maramureș, mâine în Deltă, joi în Mărginimea Sibiului.
Mie îmi este bine. Povestea se scrie încet. Încet și frumos. Și îmi este milă de impostorii neputincioși ai fotografiei care se screm să-și pună cap la cap inepțiile colorate - 8 spre 12 acolo - doar doar o să-i ia lumea de artiști, acrobați, fotografi eroini și profesori de mers pe poante. Dragii mei, oricât de mult ați înveli rahatul în ambalaj strălucitor, tot pute și râde lumea, pe la colțuri, de voi. Indiferent câtă publicitate i-ați face, pârțul își pierde parfumul la prima adiere de vânt. Mâine nimeni nu-și va mai aduce aminte de neputința voastră. Impostura însă... vi se va lipi de frunte ca marca de scrisoare: andrisantul cunoscut!


Despre Veneția... Mea 13 - Burano color 1


Și cu ”suflet” de porumbel și cu ”suflet” de fum... cum vreți!



sâmbătă, 3 martie 2012

Premiu


Astăzi, la Târgul Internațional ce Carte ”Librex - Primăvara cărților la Iași”, ediția XX, Albumul Iași - Metropola Moldovei apărut anul trecut la Editura Junimea a fost distins cu Premiul Theodor Pallady pentru cartea de artă.
Este al doilea premiu obținut cu acest album al Iașilor, după acela de anul trecut - Premiul ”Carte eveniment” de la Salonul Internațional de Carte Românească.