duminică, 29 aprilie 2012

În marginea umbrei 1


foto Bob/respirare Manon

 Bagatelă

Nimeni nu ştie cum te iubesc; doar sufletul meu ciunţit pe muţeşte…
Şi soarele – apunând tăcut cu fâlfâiri de grâu răscopt şi adumbriri sinilii de albăstrele care ascund greieri…
E atât de frig fără ochii tăi…
Sub cerul nopţii ăsteia de vară inutil fluid-albastră, luna – din care a muşcat însângerat un vârcolac -  e ochiul scurs al unui gând nespus…
Cal de-aş fi fost, de mi-aş fi frânt picioarele venind spre tine, poate ai fi putut să-mi strecori printre buze adevărul (a cărui lesă ţi-a ros gâtul) in timp ce mi-ai fi zburat izbăvitor creierii…
Aşa -  rămân între tine şi mine, pe foşnetul aceluiaşi cer…
Şi poate un copac sau un lan or creşte din mine sub lumina atât de frumoasă şi - în sfârşit - atât de a mea a ochilor tăi… Și - printre cleşti de rădaşcă şi oase de picioare rupte - imi vor susura de-a lungul inimii fâlfâiri de grâu răscopt şi de albastru banal de stea pe care ţi-ai fi pus cea mai mică dintre dorinţe…