Nu mai sunt un fotograf foarte activ, foarte mobil, foarte trezitor cu noaptea-n cap. Vârsta își spune cuvântul și, din ce în ce mai greu mă smulg din casă să merg la fotografiat. Nici nu mai țin minte de când nu am mai pornit singur cu aparatul în mână pe coclauri (nu pun aici perimetrul orașului), să plec de dimineață și să mă întorc undeva, în noapte, frânt de oboseală dar fericit pentru ceea ce am reușit să ”adun” pe carduri. Sunt vremuri și vremuri, etape și etape, fiecare cu specificul său (dacă e corect să mă exprim așa), fiecare cu putințele și neputințele sale, fiecare cu înțelegerile sau neînțelegerile inerente unei meserii pe care ori știi să o faci ori nu știi și atunci dai sfaturi la alții!
Asta nu înseamnă că dacă aș pleca să fac peisaj nu aș reuși să fac lucruri care să placă. Știu să aleg din ceea ce văd decupajul potrivit, să lucrez cu lumina și să-mi setez aparatul și să-mi editez imaginile în așa fel încât rezultatul să fie unul deosebit. Asta nu înseamnă că dacă m-aș duce în Deltă nu aș fi în stare (în limita tehnicii pe care o am și aici mă refer la focala obiectivelor) să vin acasă cu imagini memorabile. Asta nu înseamnă că în orice colț de sat m-aș duce nu aș fi în stare să ”decupez” frizele atât de deosebite din ceea ce se cheamă ”peisaj și viață rurală”, sau să fac niște portrete care să vă povestească vouă, privitorilor, despre puterea și bucuria celor care trăiesc prin ceea ce a mai rămas nedistrus din România. Chiar dacă n-am recunoscut-o, mereu am fost un fotograf de stradă, urban (sau citadin) cum se spune acum, mereu am scos câte un ”eseu” de prin te miri ce două-trei elemente acolo, dacă-mi pun mintea știu să fac fotografie de eveniment (de orice gen) și... deja este cam mult pentru un singur om...
În ultima vreme îmi place să privesc Natura. Pe aceea de lângă mine, de la nivelul colțului de iarbă. Îmi place să mă regăsesc în ironia colorată a florilor și în lumea mirifică a gâzelor, pe care încerc să le înțeleg și să le fotografiez fără a le afecta pe ele sau habitatul lor.
Dimineața devreme, cine vrea să fie lângă mine mă găsește mereu spunând prezent. Azi cu Popescu, mâine cu Codrin, peste 3 zile cu alți colegi și prieteni din FotoIași... De la Ciurbești ne-am mutat la Bârnova, în Grădină la Mihai, la Tata Mihai, Prietenul nostru, acum pensionar și cu timp mai mult să ne cocoloșească cu știința lui în ale fotografiei. Peste toate rămâne doar o pasiune imensă care ne leagă împreună cu fire nevăzute numite Prietenie.
Christos a Înviat! Dimineață la Bârnova gâzele așteptau cuminți Fotografii!