Nu știu cum... dar mereu se întâmplă așa: tot ce se întâmplă bine, tot ce strălucește, tot ce iese în față naște pasiuni și controverse aprige, demne de o cauză mai bună.
Nu sunt critic muzical, nu am o cultură extraordinară în domeniu... sunt doar un pic mai încolo de ”îmi place sau nu-mi place”. Primul spectacol cu ”La boheme” a stârnit furtună pe net și, cred, nu numai. După sufletul meu, după urechea mea bleagă, toți cei șase din prima distribuție au cântat minunat, cu tinerețea lor rebelă pe palme pusă în fața publicului. Pentru asta merită tot respectul nostru...
Acolo, la balcon, de unde am fotografiat spectacolul, la un moment dat degetul nu a mai apăsat pe declanșator. Nici trupul nu s-a mai ”dănțuit” printre reflectoare ca să prindă cel mai bun cadru. Pur și simplu a înțepenit și o lacrimă a căzut dintr-un colț al ochiului. Nu mai știu minutul și secunda, știu doar că vocea lui Guzgă îndesase la maxim spectatorii în scaune. O fi fost de bine, o fi fost de rău... Habar n-am. Doar că în clipele respective am înțeles ceva. Și, sunt sigur că nu m-am înșelat: în clipele acelea IPS Teofan a pierdut un diacon și Opera a câștigat un mare interpret. Ce va fi de atunci este doar povestea lui Florin Guzgă. Alegerea pe care o va face înspre una (viața monahală) sau alta (Opera). Pentru că, povestea adevărată (spectacole pe aici sau pe aiurea îl lumea asta mare) abia acum va începe.
