marți, 25 martie 2014

25.03.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 84


Cu ”ajutorul” FB-ului postarea de ieri a făcut un pic de valuri pe internet. Lumea și-a spus părerile, pro și-n contra, referitor la platforma NG pe care numai cine nu vrea nu-și poate posta imaginile. De fapt (2), oful meu nu era ăsta. Bine că se postează, ca să mai avem și noi unde să ne distrăm... Problema era cu marii noștri ziariști amatori de ”senzațional” care scriu la fel cum vaca dă limbi la bulgărele de sare...

De fapt (1), aș fi preferat ca lumea să se agite din cauza celor două imagini postate și explicate, să găsească, poate, altă poveste, să o completeze, poate, pe aceea care am însăilat-o eu. Cred că ar fi fost mult mai productiv și cu mai multe, posibile, învățăminte pentru cei aflați la început...

Așa, furtuna din paharul cu apă s-a liniștit după ce lumea și-a spus părerea, toate e bune și la vară cald. Doar pe mine mă mai face să zâmbesc unul dintre răspunsurile date acolo (”Bune, bune...dar cine să le critice?! Cine e în măsură se ne judece? Deocamdată nu mă deranjează să pierd vremea”)... Așa este, chiar cine să le critice dacă noi nu suntem în stare. Dacă ABC-ul fotografiei nu-l stăpânim îndeajuns încât să ne dăm seama când albul devine gri și negrul căcăniu? Și chiar, cine e în măsură să îndrăznească să ne judece?

Zboară, Puiule, zboară că a ta va fi împărăția drepților!