Sunt zodie dublă. Adică suntem (cică) doi, din care unu trage hăisa și celălalt (musai) ceala. Chestia asta o simt și când ies la fotografiat în teren cu grupurile de învățăcei din Clasele de Fotografie. Unul dintre noi trebuie să aibă grijă de ei, să le explice ce și cum, să le arate, să le dea ”combinații posibile”, să le spună despre una, despre cealaltă, să le reamintească că mai trebuie să compenseze expunerea (mai ales dacă e iarnă cu zăpadă, cu ceață sau cu ambele amândouă la un loc), să mai facă o glumă, să-și mai încrunte sprâncenele... din astea, din poanie, care fac bine la învățătură. Celălalt n-are treabă cu primul, e mereu cu ochii beliți după câte ceva, după un cadru numai de el înțeles, după unde trebuie să facă clarul, după cum trebuie să pună (și cât trebuie) diafragma, să nu scape ceilalți vreo apertură sau vreun hot pixel pe jos și să n-o poată ridica s-o pună la colecție, după gagici, după mamele gagicilor din peisaj, după Nicu Alifantis, din astea, treburi complicate și artistice cu ștaif. Cert este că oricât aș încerca să-i împac, mereu ei fac ce vor mușchii lor de inadaptați la vremurile noastre noi când fiecare și-a luat romanela-napoi da a uitat unde-a pus-o!