joi, 15 mai 2014

15.05.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 135


De oameni talentați în ale fotografiei lumea zilelor noastre nu duce lipsă. Aș putea spune chiar... unii mai talentați decât ceilalți! Cu cei care intră în ”raza mea de acțiune” îmi place să discut și, dacă-i simt receptivi, atât cât mă pricep, să-i sfătuiesc pentru a-și dezvolta abilitățile, pentru a înțelege și aprofunda pasiunea noastră comună. Acum vreo două zile am discutat, destul de multișor, cu un mai tânăr Coleg, un fotograf talentat. Doar că, peste talent, mereu mai sunt multe de pus pentru a se ajunge departe. Mereu este câte ceva de învățat, de aprofundat, de înțeles până ”la nuanță”. Am vorbit despre multe, inclusiv despre relațiile interumane pe zona de fotografie. Dar acum îmi dau seama că am uitat să vorbim despre ceva foarte important: despre Cultura vizuală. Aceea care se potrivește, deopotrivă și picturii și scrisului cu lumina. Fără ea, sau cu ea învățată doar din auzite timpul necesar pentru a ajunge acolo unde fiecare visează, pe culmile Fotografiei, acolo unde recunoașterea este dulce și degrabă îmbătătoare, este lung și un drum anevoios, cu suișuri și degrabă coborâșuri, cu mii de întrebări puse pe lângă subiect și neputință de a-ți da răspunsurile corecte ne așteaptă. În domeniul acesta nimic nu mai este nou (doar vizualiștii care încearcă să ne spună mereu că 1 + 1  = 3, că albul e gri spre negru și că un rahat trântit pe perete musai dă umanității o instalație genială), tot ce era de inventat s-a inventat acum multă, multă vreme și se transmite, din generație în generație, pentru ca totul să fie clar și dătător de succes. Din păcate foarte mulți dintre tinerii noștri talentați au impresia că s-au născut și învățați gata. Aia nu mai contează, aia e perimată, ailaltă e pierdere de vreme. Și de aici frica de culoare și doar fotografia alb-negru... și de aici incapacitatea de a pune aparatul și pe înalt, nu numai pe lat, într-o neputință nevoită a compoziției... și de aici neînțelegerea rosturilor unor reguli de câteva mii de ani, valabile, iată și astăzi.
Timpul le cizelează pe toate. Cei care au de rezistat vor rezista avalanșei de mânuitori ai obturatoarelor, cei care au ceva de spus, mai devreme sau mai târziu vor spune-o. Ideea ar fi să nu se piardă timpul degeaba. Iar, mă repet, treaba asta cu mica-mare Cultură vizuală este cheia și lăcata tuturor bucuriilor noastre. Pentru cine înțelege și vrea. Din păcate, indolența la români este ridicată la nivel de mândrie națională și mulți oameni talentați s-au pierdut sau se pierd când scriu aceste cuvinte. Știu și eu câțiva-câteva!