joi, 31 iulie 2014

31.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 186

Vernisajul de astăzi... jumătate dintre noi!

Foto: Mirela Cîmpeanu
Foto: Mihai Cantea
Foto: Iulia Iacoban
Foto: Marius Popescu

miercuri, 30 iulie 2014

30.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 185


Expoziția e pe șevalete, mâine, de la ora 18, e vernisajul!

marți, 29 iulie 2014

29.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 184


Liej - Belgia

... nimic nu se compară cu dezamăgirea care ți-o poate produce persoana pe care o iubești...

luni, 28 iulie 2014

28.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 183


Ar fi trebuit să fie pe simeze în aprilie la Cărtureștii din Palas. N-a fost să fie. I-a venit rândul acum pe șevaletele de la Iulius Mall. Împreună 4, expoziția de grup a Asociației FotoIași.
Felicitări expozanților și... vă aștept Prieteni joi, 31 iulie, de la ora 18 (fix) la vernisaj.

Din 25 august va urma expoziția cu ”chestii mici” aparținând lui Cristi Negru.


Lucruri simple prin Bruxel!

duminică, 27 iulie 2014

27.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 182

Despre dictonul ”a scoate bani din piatră seacă” ați auzit. Despre ”a scoate fotografii din piatră seacă” nu cred să fi auzit. Se mai întâmplă și asta... Atunci când vremea este anapoda, când lumina este invers decât ar trebui să fie, când nu ai inspirație sau, pur și simplu, când constați că nu e nimic de fotografiat. Atunci trebuie să ”improvizezi” gândindu-te că ”Fotograful bun când nu e nimic de fotografiat se cunoaște”.

Bruj - Belgia - Galeria de Artă


... cum am mai spus, un pic de inspirație, o privire de ansamblu asupra locurilor pe unde treci, un pic de cultură a imaginii și, la urma urmei, credința că mereu se găsește câte ceva de fotografiat chiar dacă încă 10 care trec pe acolo nu văd nimic!

sâmbătă, 26 iulie 2014

26.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 181


Azi vom vorbi despre o fotografie ”aproape” ratată... Este făcută în centrul Liejului - Belgia. De multe ori ni se întâmplă să vedem un cadru cu potențial și să nu-l putem face așa cum ne-am dori sau cum am considera că trebuie făcut - din punct de vedere al încadrării. Și asta pentru că, uneori, focala obiectivului nostru ”nu ajunge” așa cum ne-ar trebui. Aici eram cu un 70-300 pe aparat iar imaginea este făcută la capătul de 70 mm. O încadrare cam strânsă... să mă dau un pas înapoi nu puteam că dădeam peste doi neni de la meliție și mașina lor parcată pe caldarâm. Dacă ocoleam mașina să lărgesc cadrul se duceau secundele (1, 1,5) în care băiatul a râs și, sigur, la cât de norocos sunt, intra cineva în cadru, între mine și subiect. Așa că, în viteza care eram am preferat să fac 4 declanșări - atâtea a durat ”acțiunea” - dintre care 2 cu șarful pe telefonul fetei, doar doar s-o vedea clar acolo băiatul neclar din fundal, și, în momentul când am văzut că dumnealui râde, am schimbat clarul pe el. Dacă vă uitați cu atenție la umărul  drept (în poză) și stâng al băiatului observați o chestie roșie cu buline albe. Este ”pasagera” avionului - o duduie cu batic - care, dacă aș fi avut vreme să fac trei pași mai la dreapta, să pozez din partea cealaltă a fetei, s-ar fi văzut în cadru și ar fi ”rimat” cât de cât cu fesul din capul tinerei care fotografia. Așa... am făcut în secunda și ceva care am avut-o la dispoziție ceea ce s-a putut. Nici prea - prea, nici foarte - foarte, dar destul cât să vă încheg câteva gânduri despre Fotografie... Și ce Bre? - vor zice unii... Dar dacă sunt (și sigur vor fi) și cei care să înțeleagă ce este de înțeles, atunci este minunat: nu am scris degeaba!

Și tot de la Liej, cu câteva minute înainte de a face această imagine, am să vă povestesc despre o ”nefotografie”. Adică despre o imagine pe care am văzut-o dar n-am apucat să o fac, cum sunt cu duiumul zi de zi pe care le vedem da... ori n-avem aparatul, ori este nepregătit și până-l pregătim rămânem numai cu văzutul, ori obiectivul care trebuie, ori, ori, ori: eram pe o străduță care dă spre piață și văd un tânăr cu trei cutii de Cola în mâna dreaptă uitându-se într-o vitrină. Cutiile (una normală, una de Cola 0 și alta de Fanta) erau desfăcute - se vedeau cheițele de la capace, iar faptul că le ținea într-o singură mână ducea spre o poveste hazlie... Am făcut doi pași spre peretele din dreapta pentru a mă pune în același plan cu băietul respectiv, am dus aparatul la ochi, am încadrat și declanșat. În momentul declanșării, între mine și subiect s-a interpus o domnișoară care a ieșit din magazinul a cărui intrare era lângă vitrina în care privea băiatul. Apoi a ieșit o a doua domnișoară - în fapt ”posesoarele” cutiilor de Cola în plus din mâna băiatului. Și-au luat cutiile și au plecat... iar eu am rămas cu ”amintirea” unei fotografii interesante ”de stradă” pe care am ratat-o cu brio. Că așa-i în tenis... 

vineri, 25 iulie 2014

25.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 180


Poate fi (și este), pe rând, o fotografie de reportaj, călătorie, stradă, eseu.
- reportaj - pentru că fotograful în decupajul pe care l-a făcut ne dă, pe două planuri, tot atâtea povești...
- călătorie - pentru că, la o privire simplă, ne dăm seama că este făcută în altă zonă decât Romanela noastră dragă. De unde? De la scrisul de pe vitrine...
- stradă - pentru că da, e făcută undeva pe stradă, o terasă în fața unui restaurant. Am mai putea deduce - după ce vedem - că e făcută mai spre dimineață, când lumea-și bea cafeaua și face și niscaiva cumpărături...
- eseu - (chiar așa, eseu? mă veți întreba... de unde și până unde) cele două planuri le putem uni într-o poveste. Aceea a ”neuitatelor femei” (cele două ”balerine” din vitrinele restaurantului la care, încă, mai gândesc cei doi domni (fiecare cu atitudinea lui)...

Sunt lucruri imperceptibile, pe care fiecare le percepe și le simte (sau nu) după propria putință. După propria cultură vizuală. După propriile sentimente și afinități cu subiectul din față. Imaginea este rodul unei simple întâmplări. M-am aflat cu aparatul într-un loc în care se întâmpla ceva (pentru mine) și din care am reușit să extrag esența: doi domni și două balerine. Restul este povestea fiecăruia dintre noi, privitori, fotografi, artiști!

Noapte bună.  

joi, 24 iulie 2014

24.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 179

Luni pe la amiază sună Tov. Popescu: ”Moș, mâine de dimi merem la floarea soarelui. Am văzut ieri un loc cu un lan baban”. A trecut ceva vreme de când bunul meu Prieten nu a mai sunat pe motive de foto, așa că-i zic: ”Măi fată, la cât ne pornim?”... ”Zi tu”... ”Ba zi tu”... ”Na, la 6,40 e bine?”... ”E bine Fa”, zic eo. Dacă era după mine-l chemam cu o oră, o oră și ceva mai devreme!
Se face mâine, se face 6,40. Vine Tov. Popescu, trecem să-l luăm și pe Dănuț și, la 7,22 fix fac primul cadru pe plantație. Locul e cu potențial și clămpăn fără grabă la obrurator. Fix la 7,38 vine Tov. Popescu la mine cu o falcă atârnând: ”Moș, m-au sunat de la scârbici, s-a dus dracu iar netu”. ”Hai măi, și grasu tău ce face? (Grasul fiind colegul de birou). Păi nu poate să doarmă că sună ăia înnebuniți!” Asta e. Urcăm pe cal și o tundem îndărăt... Și chiar aveam chef de pozăreală.

  

miercuri, 23 iulie 2014

23.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 178


Cam asta e! Luni le-am scos din tipografie. ”Iașul din Inimă”, album de 324 de pagini, format 23x30 cm, apărut la Editura Junimea din Iași. Mulțumesc Colegului Florin Macovei care mi-a permis să public două imagini superbe în Album, mulțumesc tuturor celor care au contribuit la apariția lui!
Este o lucrare de care sunt mândru și pentru care mă simt împlinit ca Om și ca Artist! Restul sunt doar bătăi de inimă care mă apropie de o nouă viață.

marți, 22 iulie 2014

22.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 177

Amintirile de ieri (5)...


În fine... termin ce avusesem de făcut, mă pun cu curu pe valiză, o buchisesc bine și, într-un târziu, reușesc s-o închid. Urmează o noapte scurtă, trezirea de dimineață, duș, papa mic, luat calabalâcul și refăcut traseul în ordine inversă: Bruxel Nord - Antwerpen, după 4 minute Antwerpen - Rosendal, după altele 3 minute Rosendal - Schiphol. Cobor, târâi iar bagajul după mine o bucată bună de aeroport, bag bolentinul într-o țoașcă care mi-l scanează și-mi dă cartonașele spre unde mă duc... Dau să predau bagajul la o tanti neagră ca noaptea. Are 2 kile peste 23. Tantea zice să mai dau ceva jos, eu mă gândesc cu groază că trebuie să mă urc cu curul pe valiză și s-o buchisesc încă o dată... și-i zic că plătesc diferența de greutate. La Tarom între 23 și 32 de kg e fix 100 de euroi. Nu leșin că sunt bărbat, înghit în sec și mă scociorăsc de ultimii bănuți. Trec de poartă și tăbârcesc rucsacul vreo 2 km până se termină aeroportul. De acolo se pleacă spre Romanela, spre câteva ”țări” de la Ruși și spre altele câteva din Africa. Suntem tari Nene. Căcat băț! Pansat, vorba lui șeful meu! Stau 2 ore și frec pisica pe burtă. Noroc de un automat cu apă și sucuri că muream de sete. Nu puteam să mă întorc în zona cu haleală după ce-mi trecuseră băieții rucsacul prin magaoaia de văzut în bagaje...
Urcăm la timp în avion și stăm. Și stăm. Și stăm futu-i în aripă. Cică că e traficul în draci. Aiurea. Decolăm cu jumate de oră de întârziere. Vreo 20 de minute se mai recuperează până la Otopeni. Aici aceeași treabă: nu e zonă de tranzit, așa că trebuie să ies pe la sosiri, să o iau spre plecări și să mai trec încă o dată rucsacul cu aparate prin magaoaia de văzut în bagaje. Bineînțeles că nenea de la magaoaie e un BOU. Vede ceva în neregulă și trebuie să pun într-o tavă aparatele și obiectivele. Nu mai vede nimic. ”Măi băieți, ori sunteți obosiți ori incompetenți, ori de la bufetul aeroportului” întreb eu cu țandăra sărită. Nu răspunde nimeni. Doar suntem în Romanela. Pe o beznă neagră (dacă mă pot exprima așa) ajung la Iași. Avionul reușește să se oprească la timp, la marginea arăturii. După 20 de minute de uitat la moaca lui Adormiței de pe perete, timp în care se apucă de torențială, vine și bagajul. Acasă, dau drumul la calculator. Pe FB același specimen zice că se lucrează și noaptea la Aeroport. Prietene, nu lucrează nici dracu. Acu juma de oră am coborât din văzduh pe ”aeroportul tău” și nu era nici țipenie de om la lucru de noapte la pista nouă. Minciunosule!

luni, 21 iulie 2014

21.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 176

Amintirile de ieri (4)...


Mă trezesc cu noaptea-n cap, mă-mbrăcinez, întricouez, împapucez, halesc ceva, spăl fasolele, înșfac rucsacul și o tai spre gară. Taman la timp să prind din mers trenul spre Luxemburg. Trei ore casc ochii pe geam. Întunecat, a ploaie. Norocul porcului...
Trenul oprește în stația finală, cobor, pipilică, bag mâna adânc în rucsac, scot aparatul și o iau la adidas, agale, spre centrul orașului. Trec viaductul, m-aș duce prin vale, da la lumina care este... așa că voi încerca în piața de legume - haleală de lângă centru. Sâmbăta știu că e târg. Musai găsesc eu ceva de clămpănit...
Când să trec drumul să intru în piață aud de după rucsac un răget și mai mai să dau jos pe un nene din doi care pedalează de zor. Ieșiseră din spatele meu de după o poartă de-asupra căreia scria ”Meliția”. Ptiu trăsni-i-ar de beliți găndesc eu în gura mare uitându-mă încruntat după cei doi hăndrălăi călare pe biciucletă și în costume de policemani. Cu budigăi scurți.
Intru în piață, mă conofăiesc în stânga, mă câcâi în dreapta, inspirație nema. Rar mi-a fost dat să nu găsesc ce poza în asemenea zonă:


Doar atât... Nu-i nimic, gândesc eu dezamăgit, trec pe sub portal și ajung în cealaltă piață. Aia centrală din fața catedralei. Anii trecuți nu aveai loc la mese de câți turiști erau veniți în vizită și flămânzi. Acum jumate de piață e un fel de talcioc - bâlci cu antichități. S-au dus turiștii de altădată. E criză și la ei Monșer!


Fleoșc în stânga, fâs în dreapta... nimic Domne. Da nimic. Interesant. Deodată se proțăpește un nene de 1,50 m în fața mea și-l aud:
- Vous parler français?
- Oui. (mă uit în jos la el, unul dintre melețenii de pe biclă)
- Vous prendre des photos de jeunes filles?
- Pardon? (ce ai măi băiete, v-au călcat pedofilii de când n-am mai fost eu ultima dată pe-aci?)
- Faceți poze la fetele tinere? (repetă încă o dată și mai înfipt Colombo din fața mea)
- Nu Domne.
- Da la ce?
- La ce-mi place.
- Să văd
- Ia și vezi (și-i derulez înapoi vreo 12 imagini cu rahaturile de antichități pozate înainte... cât vorbisem cu el, pe ne ve derulasem trei imagini înapoi din ceea ce făcusem)
- Da... bine!
- Aveți probleme pe aici cu oamenii răi? (îl întreb eu interesat și compătimitor) Credeam că numai pe la noi prin România sunt astfel de probleme, da n-am auzit niciodată un polițist român întrebând pe un turist străin așa ceva... 
Se face că nu pricepe și dă să-ncalece bicla s-o taie...


- Monseur (Monseur scriem, Monseur zicem), îl opresc eu cu glas gros și ridicat.
- Da, zice el coborând piciorul păros înapoi pe caldarâm.
- Despre poza asta întrebați? (era una dintre cele trei pe care le dădusem în urmă).
Se uită la mine cu o privire de câine alintat cu un șut în coaste. Își dă seama că cam fac mișto, da n-are ce spune. Nu se vede nici o față de jună în poză. Dă iar să-ncalece mijlocul de locomoție din dotare...
- Monseur, mai zic eu cu vocea și mai ridicată. Iar se oprește cu chicioru-n aer și se uită crunt la mine... să vă spun un secret: n-aveți femei frumoase în Luxemburg ( de unde dracu să aveți măi bulangiilor, ce să iasă din tine și pe cine ai pe-acasă?). Am fost de vreo nouă ori prin zonă și m-am uitat. Acum 14 ani am văzut una. Venea dintr-acolo, de sus... blondă, cu părul până în talie, 1,80, picioare superbe, fustă transparentă... când s-a apropiat vorbea românește domnule!
Nu mai așteaptă să-i mai zic ceva, încalecă bicla și se depărtează cu viteză, mai mai să doboare la un colț o damă bine luxemburgheză. Adică 1,55 m, curu cât șifonierul, chicioarele cât stâlpul de curent, plus păr pe ele din belșug.
Uite-așa era să devin foto-infractor. Nici măcar n-am avut onoarea să știu cu cine am stat de vorbă. Că nu s-a prezentat melețianu luxemburghez. Acuma întrebarea e așa: să fi plecat pedofilii lor din Romanela și să se fi re-orientat pe Be-Ne-Lux? Că prea au o fobie văd cu subiectul ăsta cu fetele. Sau s-or fi săturat băieții să-și vadă fiicele pe la Tv și prin ziare drogate, bete, făcând nani pe trotuar și cu chiloțeii la vedere de cuminți ce sunt? Cine știe...


duminică, 20 iulie 2014

20.07.2014 - despre Fotografie cu dragoste - 175

Amintirile de ieri (3)...


Amsterdamul este un oraș foarte ofertant pentru fotografie gen Travel. Sau de stradă (canal) - depinde cum o luați. Trebuie doar un pic de atenție, ochii mari beliți și scula potrivită. Cât am umblat cu aparatul în mână pe acolo, (sincer), nu am dat jos din botul camerei obiectivul 70-300 de la Canon (ăla cu f4-5,6, L IS USM). Este un superobiectiv pentru genul respectiv de fotografie. În cârcă, la rucsac, mai aveam un corp asemănător (FF) cu un 24-70 și un 15 de la Sigma. Nu le-am scos la aerisit!..


Un nene avea în fața casei două mașini benga. A mutat-o pe una lăsându-mă să mă minunez de cealaltă, după care a plecat voios, nu înainte de a mă întreba: ”Super car”? Super nene, ai grijă la biciucliști!


Nenea fotograful din imagine este unul foarte cunoscut. Cel puțin printre milițienii motorizați din Amsterdam, cu care a dat noroc parte-n parte. Umbla teleleu după un nene în vârstă călare pe o Toyota Crown (nenea în vârstă, că nenea fotograful umbla într-un Mercedes Vito pe care-l călărea o gagică benga și de unde cobora pe la poduri - prin punctele importante din plan să- facă poze la nenea cu mașina de iepocă) și-i futea câte un bliț în ochi. Acuma, sincer, după cum se uită-n vizor cu ochiul stâng... și după cum pocnea cu blițul spre mașinoaia lucioasă... și după cum căra al doilea aparat cu teleu pe el pentru niște imagini la care trebuia doar un superangular... cred că doar marketingul o fi de vină. Eu știu?...


Bâtlanul respectiv stătea pupuică pe acoperișul unui barcaz. De la distanță am crezut că nu este adevărat. Că-i de decor. Da era viu și plictisit. Nimic nu-l scotea dintr-ale lui. Nici când îi clămpăneam cu obturatorul de pe la vreo trei metri de el. Doar întorcea pliscul din când în când, așa, de control...


Tot ziceam data trecută că mi-ar plăcea să locuiesc pe un barcaz. Chiar și câine fiind!...


Iar dacă te uiți și pe sus... și pe acolo este câte ceva de fotografiat!

Vineri 11, mai mai să dijghin ușa camerei cu valiza. Se umflase nene de atâta șoping. O iau cu atenție maximă pe scările înguste și abrupte, nu de alta da să nu mă dau de-a dura că se dărâma stabilimentul sub greutatea adunată (a mea și-a valizei). Îi dau lu nenea recepționistul cardul de la cameră, îmi spune ”adio și-un praz verde” și se-ntoarce la ale lui făcându-se că plouă. ”Domnu, bagă mata la mandea 10 euroi, cât mi-ai luat garanția pe card”. I se schimbă fizionomia moacei, bagă lopata în sertarul de la casa de bani și scoate cu mâna tremurândă 10 euroi. ”Așa, futute-n aripă de belit”!... Mai cobor un etaj pe scara-ngustă și, în 5 minute sunt în gară. Peste alte 4 minute sunt în trenul de Roterdam, de acolo în cel de Rossendal, de acolo în cel de Antwerpen și, în final, în cel de Bruxel. Tăticii, nu știu cum de la alții se poate. Treaba asta cu trenurile: spre oriunde din oră-n oră, dacă nu chiar și din jumate-n jumate. Și au și gonetă, nu ca la noi că poți merge liniștit pe lângă ele și ajungi înainte-n gară. Puteam să ajung direct la Bruxel. Cu TGV-ul, doar că mă costa vreo 70 de euroi (în loc de 32. Și chiar dacă salvam o oră de drum, nu se merita. Ajuns în Bruxel Nord fac 5 minute până la hotel. Timp în care mai mai să-mi sară pulsul pe geamurile-televizor cu gagicile în așteptare de clienți. Da nu pentru ele ci pentru câți țigani de la Romanela cu rapandulele aferente am întâlnit. Dacă nu vedeam și câțiva arabi juram c-am greșit destinația. La hotel aceeași piesă: lift canci. ”Nu-i nimic, vă dăm o cameră la parter” îmi zice nenea pe-Chinezul de la recepție. Doar că e gata pe la ora 14. Era 12,30... ce să fac? las valiza, iau rucsacu-n cârcă, umbrela-n dreapta - că iar începuse să plouă - și o tai fericit spre ”Șoping Moll 2” aflat la vreo 400 de metri de hotel. Restul nu are rost să vă povestesc azi. Ghiciți voi cu ce s-a lăsat!