luni, 18 februarie 2013

Când nimic nu mai este de spus


De-atâtea ori am auzit sau vorbit despre singurătatea în doi. Eu și cu Ea. Sau Ea și cu Mine. Nu știu cum este mai bine. Oricum, este rău în ambele ipostaze. Doi străini respirând sub aceeași aripă de Înger. Două sensuri menite să fie mereu opuse, unul hăisa și altul ceala. Nimic nu mai este de făcut, oricâte noduri ai face la părțile inimii rupte. Tot pe acolo vor sângera. V-ați surprins ochiul vreodată zbătându-se spre cerul plin cu stele? Mereu m-am întrebat ”care o fi a mea... parcă aia îmi face cu ochiul, ba nu, cealaltă clipește spre mine, Hei... care e sufletul meu pereche?”... Întrebare fără răspuns. Sufletul pereche aleargă bezmetic doar prin imaginația mea.

Dar nu pot să vă mint: Fotografia este Sufletul meu pereche. Nici nu știți cât de frumoasă devine singurătatea asta în doi!