Umbra sufletului
... mă doare ochiul, ăla cu care plângeam
lumile nesfârșite, regândite
pe tiparul câte unui cuvânt...
și dimineața asta de toamnă cu mesteceni
auriți
și miros de femeiușcă desculță și prăfuită.
aș striga să nu mai privești prin mine,
dar ești prea ocupat cu ce ai de spus
numai pentru a te auzi.
mă doare ochiul din colțul căruia
nu mai țâșnesc proiectile,
cărora să le fiu tot eu țintă.
ca de niște coarne sunt împunsă
de tot ce se află în jurul meu.
înainte de tăcere, dincolo de tăcere...
tăceri printre coastele mele, prin mine,
despicându-mi usturător răsuflarea...
cred, știu - am aflat - că nu-ți sunt indiferentă;
preferam să trec neobservată,
vecină cu umbra;
e drept, nici așa nu e prea mult,
doar dacă-ți ții respirația există ceva;
altminteri, e o năruire perpetuă
de construcții și manufacturi...
poate că tristețea asta a meas
nu s-o exorciza până la urmă cu nimic...
poate că tăcerile - reci, închise, anoste -
sunt numai ale mele...
și - iarăși poate - nu-mi mai pasă
că mă risipesc acolo unde nu crește nimic...
mâine.
Ieri, la Casa Dosoftei din Iași, în cadrul Salonului de literatură Manon și-a lansat prima carte. În marginea umbrei. O parte dintre poemele care-i dă viață le-ați putut citi și pe blogul meu (postări cu același nume al volumului), însoțite de imagini. Un Album cu aceste poeme însoțite de imagini cândva vă va bucura ochii.
Mă bucur pentru Manon Pițu. Pentru că și-a smuls o clipă dintre puținele pe care le are libere, să ne dăruiască această carte. Aseară, pe la Casa Dosoftei, a trecut bătând din aripi Îngerul!