... așa e și cu Fotografii: mereu pregătiți să ne împungă prin intimitate cu ditai sulițoiul plin de pixeli fără număr. Îi vezi dar nu sunt ei. Mereu alunecoși, mereu schimbându-și identitatea, ascunzându-se după te miri ce. Albul se spune că este culoarea purității. Se spune, dar un Fotograf tropăind prin oraș învăluit într-o mantie de zăpadă ce ne-ar putea inspira? Depinde de cum ne bate inima în clipa aceea: stânga - sus/dreapta - jos sau dreapta - sus/stânga - jos... Fotograful aduce lumina prin zbaterea lui de o fracțiune de secundă dinaintea noastră: amintirea se oprește în loc luând înfățișarea chipului nostru. Oglinda sufletului nostru dinaintea ochilor noștri. Fotograful trece mai departe spre altă poveste...
Dar asta se întâmplă numai în vis.