foto oZo/respirare Manon
Dar 2-ul n-a fost nicicând
un număr;
E numai o angoasă şi umbra
ei…
F. G. Lorca
… La răstimpuri,
îndoiala asta îmi licărea a moarte în vis, altfel aluneca liniştit mai tot
timpul în matca vertebrelor.
Mă obişnuisem cu
prezenţa ei unduitoare, aşa cum obişnuiam să-ţi aştept atingerea, prelungind
între pleoape durerea leşioasă de a-mi închipui eventualitatea ei, atât de
improbabilă…
Mi se întâmplă
uneori să te aud liman al liniştii: Vino la
mine…
Ţi-am zărit într-un rând cuibul braţelor la răspântia atâtor ferestre inchise…
Nici pieptul pe
care să-mi aplec capul, nici umărul pe care să-mi odihnesc sufletul, nici
arsura răguşită a prăbuşirii în mine
Nu mi-ai cerut
niciodată nimic…
…Am fi arătat
altfel despuiaţi de frică ...