În februarie 1986 am fost primit în AAF. Cel din București, din Brezoianu. Făcusem cererea de prin noiembrie 1985. Pe lângă cerere lăsasem și zece fotografii. 50x60, dintr-o expoziție pe care o avusesem la Botoșani în martie. Prima mea expoziție personală. Le cărasem prin București în ditai cutioiul de carton. Când am ieșit dimineața din Gara de Nord cu el în brațe am trezit vigilența unui nene milițean. Le-a vizionat pe toate, împreună cu vreo cinci taximetriști care-și așteptau clienții. Cel mai mult le-a plăcut un nud, Pistruiata. O imagine foarte interesantă. Fotografiasem pe film 6x6 depășit de zece ani. La developare nu am mai diluat revelatorul. Cred că a stat cam două minute în revelator (controlam developarea cu un filtru verde închis, Orwo 103), apoi l-am fixat. Granulația la o mărire 50x60 era cât bobul de orez. Imaginea arăta trăsnet. Sau așa mi se părea mie atunci...
Când am primit scrisoarea prin care eram anunțat că am fost validat ca membru AAF am suit în trenul de noapte spre București, cu bilet la vagonul de dormit. Ghinion. Tantea de la agenție dăduse locul de sus la o doamnă care călătorea împreună cu fiica sa. Pe atunci era regulă strictă pe CFR: băieți la băieți și fete la fete. Vagonul ocupat, cocoana că nu se poate, eu că ăla e locul meu, însoțitorul de vagon că n-are nicio vină, și tot așa. Pe la două dimineață, după Roman, mamaia a început să moțăiască în compartimentul alăturat, fata s-a urcat în patul de sus din compartimentul meu, eu m-am pus la orizontală pe patul de jos, vigilenta băga capul pe ușă din cinci în cinci minute. Pe la Focșani nu a mai venit. Adormise buștean. În schimb i-a trecut somnul la fată. Până pe la Ploiești. Apoi am adormit amândoi liniștiți. În Gara de Nord aveam ochii cât cepele. Doamna s-a dus să reclame problema, fata zâmbea visătoare, eu mi-am făcut de lucru pe la bufetul gării până pe la 9,oo, apoi am luat-o pe jos spre centru. Pe la 10,30 intram la AAF. M-am prezentat și m-a luat în primire o doamnă în vârstă. Mi-a spus că am fost la limită să nu fiu primit, că ea a insistat, că am un viitor în fotografie. I-am mulțumit și i-am promis solemn că-mi voi da silința să nu o dezamăgesc. Ba chiar am tăiat-o până la Universitate și am cumpărat un buchet baban de flori pe care i l-am făcut cadou drept mulțumire. De la doamna Hanu, secretara AAF-ului am primit legitimația. Cu numărul 1222: ”posesorul acestei legitimații fotografiază în interesul artei fotografice românești. Rugăm persoanele oficiale să-i acorde sprijiul... bla, bla”, scria acolo Mai târziu am aflat că doamna care m-a ”ajutat” să devin membru se numea Țețu și era jurista AAF-ului. Nu avea nici o treabă la Comisia Artistică!
Așa că am luat iar în brațe cutioiul cu pozele personale și am făcut drumul îndărăt spre gară. Le-am lăsat la bagaje și am tăiat-o hai-hui prin capitală. Eram membru AAF.