Problema ar fi cam următoarea: de ce de fiecare dată când cel care are grijă de noi - și la bune și la rele - îți dă ceva cu o mână imediat cu cealaltă îți ia înapoi câte ceva? Nu reușesc să mă âmpac cu această constatare tristă. Sau poate nu știu eu să primesc și să las să se ducă clipa în care singurătatea intră pe gaura cheii? Ciudate și amestecate sentimente. Pe blogurile colegilor mei se dezbat chestiuni arzătoare despre ce și cum în fotografie, numai eu pun întrebări tâmpite de moș senil???