Schierduți prin(tre) tradifții:
în seara asta nu mai pun poze pe bleg că mi le-au ars jumate din ele la mărit. Nu știu cum dracu până amu ieșeau brici și tocmai amu s-a găsit laborantul să contribuie și el la expoziția mea... da nu asta-i problema.
Domne (că-mi sări muștaru și mai sus) sunt pe tarla o specie de oameni pe care nici nu știi cum s-o numești. Băi... ca râia. Ei peste tot. În frunte, sub frunte, după frunte, ca păduchi-n vârfu capului. Mereu vor să aibă moț, să fie adorați, pupați în cur, lustruiți la buci. Totu-ncepe și se termină cu ei. Se duc pe la cuca măcăii, găsesc gagici de gospodari, le îmbracă-n național, le duc să pupe icoanele, le-ntorc, le-nvârt... te apucă greața. Nu-s gagici, musai îs plozi. La fel, cu lumânări în mâini, cu ochii beliți cât cepele, cu gura căscată de mirare. Greața-i și mai mare! Cică ei (pozarii ăștia cucuieți) păstrează, meditează și editează tradițiile. Că fără chiciurile lor ele, tradițiile se pierd.
Băi, voi și cu bagabonții ăia ai copiilor săraci faceți de căcat fotografia românească. Câtă mai este ea!