În inima Brujului este o mănăstire micuță, cu o curte interioară cochetă și, pentru cel cu aparatul de fotografiat la gât, foarte ofertantă. Fotografic vorbind. Peste tot sunt puse mici anunțuri care îndeamnă la liniște. Spre ieșire, auzi o muzică din altă lume. Mai în surdină, înfundată... Valsuri, muzică populară familiară. Trecut de poartă, vioara cu goarnă din mâna omului te duce clar cu gândul la Ardeal.
- De unde ești?
- Din Oradea.
- Și? ce vânt te aduce aici?
- Sărăcia, domnule.
- Și iese ceva?
- Puțin, vreau să fac banii să mă întorc acasă.
Ca să nu facă gălăgie mare, să fie fugărit de la poarta mănăstirii, își pusese ”surdină” la vioară. Un ghemotoc de hârtie...
P.S. În curând încep Zilele Fotografiei Ieșene. Ar fi minunat dacă toți frustrații și neînțeleșii locali s-ar abține de la strofocări inutile. Promit ca atunci când vor organiza și ei astfel de manifestări să fim primii care să-i aplaudăm!