Sunt doar un licurici. Strălucesc atâta timp cât vreți voi să mă vedeți. În rest... bat ca o inimă!
vineri, 28 octombrie 2011
Adio Expoziție
Cât di mari-i dulcile târg al Ieșilor dacă cineva dorește amu să mărească o poză mai mari di 28x36 cm nu ari undi măi. La minilaboratoari i o jăli cu J mari, nici măcar un film color nu mai poți developa fară să-ți fii zgâriet mișălești, iar pozile îți sunt tăti ”interpretati” acrobatic di cătri laborantul di pi mașină că, di cele mai multe ori, nu li mai recunoști.
Di prin luna aprilie, mergând eo pi urma minunii nemaiauziti am dat di un loc undi se găsă un ploter la cari putei faci măriri la metru și la un preț rezonabil. La prima înfățoșare ce știem eo di acasă se vide mult mai închis pi monitorul di acolo. Da cu olecuță di răbdare și toleranță la calculatorul stabilimentului treaba să rizolva și ieșăau printuri mai mult dicât decente. Treaba asta s-o repetat, în timp, di mai multe dăți. Mai cu hei, mai cu rup, mai cu un mnezeu în barbă, rezolvam. Di fiecare dată ce aveam eo di acasă se vide tot mai închis pi magaoaia de monitor cu tuburi de 30 de kile legat di ploterul cu pricina.
Acu câteva zâli, pentru expoziția di față, Adio copchilărie, trebuie să printez 20 de imagini 90x67,5 cm. Abie sâ zăreau pe monitor. Negre, negre. Le-am deschis, cu inima îndoită, gândindu-mă la detaliile care se duceu (așa vedeam eo pe monitor) și am făcut trii cruci cu limba și am zis: măi copchii, dați una pe rețea să videm ce iasă. O ieșit o laie. Magaoiu nu mergea. I se defectase senzoru. În treacăt fie zis, tătă lumea trage de el. Prin vară o printat 982 de km de hârtie la studenții de la Arhitectură, iar din câte am văzut, service... ciuciu.
Azi așa, ieri așa, alaltăieri tot așa: magaoiu pornea și se oprea imediat, ca măgarul la cotigă când i se pune pata. Așa că nu am ce pune pe păreți!
Îmi cer scuze la voi, la domnișoara drăguță Dona de la Cărturești (așa-i la bătrânețe, mai dezamăgești fetili frumoasi) și la AAFRo. Sper să nu plângă prea tari dom Președinti că nu realizez planu la expo!...
Adio Expoziție.
duminică, 23 octombrie 2011
joi, 20 octombrie 2011
Câteva gânduri
Sunt clipe în care ne aducem aminte de colegi fotografi pe care nu i-am văzut sau nu i-am auzit de mai multă vreme. Sunt clipe în care, în prostia noastră de sentimentali punem mâna pe telefon și sunăm. Și în loc să ne bucurăm de clipele în care (încă) mai putem vorbi coerenți unul cu celălalt ajungem la discuții aberante despre fotografia de acum 25 de ani când unul era mare fotograf prin Piața Unirii, cu premii color despre socialismul nostru luminos la Saloanele vremii, despre cum l-a carotat pe el altul care avea pâinea și cuțitul (fotografic vorbind) de a trebuit să dea de două ori cu miloaga să-l primească în FIAP, despre că de ce eu m-am certat cu Toth, marele Președinte în viață al AAFR-ului pe care nu-l bagă nimeni în seamă acum (numai nostaslgicii ramoliți - ca și mine) și alte tâmpenii inutile venite dintr-o blazare, neputință și uitare în care respectivul domn a picat imediat după ce fotografiile lui despre marile făuriri de la C.U.G. nu au mai avut căutare... Și în loc ca să-l trezești pe OM la realitate închizi telefonul nevrând să-i jignești bătrânețile pe care le simți și tu în oase...
Pe mail primești durerea altui coleg pe care viața-l dă cu destinul din colț în colț, un om la care ții din tot sufletul tău și pe care nu știi cum să-l ajuți ca să nu te privească iar chiorâș ca pe ultimul dușman din viața asta.
Și atunci iei în spate iar armura și te închizi în turnul tău de sticlă de 2 litri ca să nu te doară neputința și viața asta întoarsă și anapoda pe care o trăiești.
În rest totul este bine!...
marți, 18 octombrie 2011
duminică, 16 octombrie 2011
miercuri, 12 octombrie 2011
marți, 11 octombrie 2011
A început!
În jurul mitropopoliei din Iași o droaie de găligani și de virgine îmbrăcați în negru se ofuschează că-i pozezi cum vând ei chiciotănii cu aprobare de la mitropolitu, băietanii țin telefonul mobil lipit de ciocănel discutând discuții de afaceri, mai numără un bănuț, acolo de-o coajă de pâine, virginele strâng hacatiste pentru ceva care nu există (Paraschiva), degeaba le explici că sunt pe domeniul public și că mitropolia nu e stat în stat și că poate să cheme poliția la orice ora doresc și ori de câte ori vrea mușchiul, costița și pateul lor.
Primarul Iașului e înjurat cu foc de contribuabilul care nu știe că în curtea și-n jurul teritoriului sfântului duh AMIN, nu dă aprobare primarul de bairam. Punct.
Primarul Iașului e înjurat cu foc de contribuabilul care nu știe că în curtea și-n jurul teritoriului sfântului duh AMIN, nu dă aprobare primarul de bairam. Punct.
luni, 10 octombrie 2011
duminică, 9 octombrie 2011
sâmbătă, 8 octombrie 2011
joi, 6 octombrie 2011
miercuri, 5 octombrie 2011
Cestiunea zilei
Problema ar fi cam următoarea: de ce de fiecare dată când cel care are grijă de noi - și la bune și la rele - îți dă ceva cu o mână imediat cu cealaltă îți ia înapoi câte ceva? Nu reușesc să mă âmpac cu această constatare tristă. Sau poate nu știu eu să primesc și să las să se ducă clipa în care singurătatea intră pe gaura cheii? Ciudate și amestecate sentimente. Pe blogurile colegilor mei se dezbat chestiuni arzătoare despre ce și cum în fotografie, numai eu pun întrebări tâmpite de moș senil???
marți, 4 octombrie 2011
Despre sExSTETICA în Fotografie
Domnule, este, există, se află, se povestește ( http://www.ap-arte.ro/ro/blog.html) oameni care deplâng starea Fotografiei românești de azi, de ieri, de poimâine și de pur tout jur. Și le dau pe deplin dreptate. Fotografia atât de dragă nouă la noi este adânc băgată cu aparatele-n budă. Acu nu vreau să intru-n amănunte contradictorii infantile și puerile pentru că oricum eu o țin pe-a mea și dumnealor pe-a lor. Și nu ajungem la nici o concluzie ci doar la o mare confuzie. Ce mă distrează și mă-ntristează pe mine în sinea mea este simplul fapt că nu știu ce ar fi de făcut: ori să le dăm la cap, ori la picioare, ori după ceafă, ori să le confiscăm aparatele și să le-nchidem într-o dună de nisip de la marea moartă? Grea dilemă (nouă)...
În accepțiunea a ceea ce se scrie și se devorează pe-acolo, sunt și eu un fel de Maistru-Maestru, că doar îi trag cu anasâna pe alții după mine. Numai că eu le spun să n u facă ca mine că vor ajunge rău. Să facă ca ei și vor ajunge bine. Să cetească, să se antreneze, să se uite la ăia mari și plini de clișee (etc). Apropos de clișee, dacă vă uitați atenți pe linkurile de afară de la tot felul de festivale și comiții propuse spre rumegare veți vedea atâtea clișee că vă veți întreba stând ori drept ori strâmb de cum vine totuși problema și cine (n)are dreptate. Este drept, aerul de occident este mai proaspăt în vest decât în est. Cum este și normal. Da tot nu mă împac cu ideea că ai noștri-s rămași de căruță și cu oiștea-n mână pe post de declanșator. Și atunci ajung în urmă cu vreo douăzeci și ceva de ani când tânăr fiind așteptam să se ducă dracului boșorogii din fotografia românească care acaparaseră totul, da totul absolut și nu se dădeau la o parte nici cu Comitetul de Cultură sub ferestre. Treaba Prieteni este ciclică. Acum, la 50 de ani, boșorogul sunt eu, iar cei tineri dacă fac ca mine ca mine vor ajunge. Eu sper doar ca peste câțiva ani să se desființeze AAF-ul să nu se facă și ei membri ca mine și să-i înjure prietenii că s-au prostit la bătrânețe...
Pun și vreo câteva clișee proaste, că bune au numai cei de prin vestul talentat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)