Slobozia 1

Fix acum trei luni, pe 16 martie, am fost împreună cu câţiva prieteni de la Atelierul de fotografie la Slobozia, un cătun aflat la aproximativ 25 de kilometri de Iaşi, locuit de populaţie rromă. Este incredibil că mai pot exista, în anul 2008, asemenea margini de lume. Casele, majoritatea făcute din pari înfipţi în pământ şi lipiţi cu lut, stăteau să se prăbuşească. Apă curentă, canalizare... vise. Toaleta era, pe oriunde, prin drum. Şi totuşi, fiecare casă avea câte un lighean pe care scria Digi TV!...

Nu ştiu ce mi-a venit să prelucrez astăzi imaginile respective. Poate de bucurie că am predat lucrarea de licenţă, poate pentru faptul că ieri au mai fost o tură de alegeri şi că ei au acum un primar nou... Măcar piatră pe uliţe să le pună. Dacă apuci să intri acolo şi, între timp plouă, e de belea!...
Am procesat 19 imagini şi i le-am trimis lui Ştefan, să aleagă el 6. Curios... a ales cu totul altele (Slobozia 2), decât aş fi ales eu. Cred că îmbătrânesc! O fi de bine?

Slobozia 2

Slobozia lui Fanu

Să ne amintim de EMINESCU

Aprindeţi luminile-n geamuri, copii
ca la un interzis şi furat pom de iarnă,
se-ntoarce, purtând în priviri poezii,
se-opreşte, părând că la dânsul vă cheamă,

se-ntoarce Poetul acasă, trecând
dinspre floarea salcâmilor înspre floarea de tei,
aprindeţi luminile, rogu-vă blând,
nu fie stingheri paşii săi!

bun venit pe acasă, bună ziua, Mihai,
te aşteaptă copiii, luminaţi în fereastră,
să-ţi privească trăsura, lunecând printre cai,
să-ţi sărute privirea, stingherită şi-albastră,

în oraşul din care ai plecat printre plopi
fără soţ, fără margini, fără umbră întoarsă,
dorul verii pândeşte, pe la colţuri, un ochi
să-l sărute, când ziua înspre noapte se varsă.

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată!"...

"Sara pe deal"

"La steaua"

"Crăiasa zăpezii"

"Pe mine, mie, redă-mă!"...

La mulţi ani, Alexander Hausvater

Hausvater, lucrând la "Arborele tropicelor"

"Trubadurul", de Giusseppe Verdi, Opera Naţională, Bucureşti

"Paradisul terestru", după Tennessee Williams, Teatrul "Mihai Eminescu", Botoşani

"Requiem", de Hanoq Levin, Teatrul Municipal "George Bacovia, Bacău

"Arborele tropicelor", de Yukio Mishima, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi

"Monumentul", de Collen Wagner, Teatrul "G.A. Petculescu", Reşiţa

"Amoc", dramatizare după Stefan Zweig, Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Arad

Unul dintre cei mai importanţi regizori care montează astăzi pe meridianele globului este Alexander Hausvater. Canadian de origine română, soarta i-a făcut un traseu ciudat, România, Israel, Irlanda, Canada şi iar România, unde, în ultimii ani, a montat spectacole memorabile. În cartea sa de vizită sunt înşirate titlurile a peste 150 de montări. Lumea teatrală din România anului 1991 era bulversată de spectacolul Teatrului Odeon cu piesa "...au pus cătuşe florilor", de Fernando Arrabal, prima montată de către el în România natală. De atunci, provocările s-au înmulţit!...
Regizor modern, adept al teatrului total în care textul şi actorul se împletesc cu lumina, decorul sofisticat, pictural, cu dansul, efectele scenice, iluzia, cu muzica începuturilor şi sfârşiturilor de lume, Hausvater provoacă, pe unde trece, adevărate seisme intelectuale. Actorii şi tehnicienii care-i înţeleg demersul, îl acceptă necondiţionat. Se dăruiesc în totalitate lui şi teatrului său. Ceilalţi, privesc de pe margine, "ca la teatru". Din păcate, neputând fi Martori la Mărturisirea Tainei!...
La mulţi ani... Şi, vise frumoase!...

O posibilă istorie ACTUALĂ a fotografiei româneşti 2

25 aprilie 2008, Breb-Maramureş. De la stânga spre dreapta: Vasile DOROLŢI din Baia Mare, celebru autor de Diaporame (dintre care, înainte de '89, "Scrumbia", "Ultima noapte pe Atlantida" şi "Enigmaticii părinţi" tot atâtea cazuri de puşcărie prin "odele inverse" aduse regimului ceauşist); Dan DINESCU din Bucureşti, unul dintre cei mai mari fotografi români din toate timpurile (aici răsfoind albumul "7 zile - 7 ani în Maramureş", dat de Vasile) şi Mark SHERMAN (Mugur), care ar putea scrie cărţi întregi despre discuţiile pe care le-a avut, în America, cu Elliott ERWITT şi Annie LEIBOWITZ, doi dintre marii fotografi ai lumii care au trecut pragul laboratorului său!...

Clipe de viaţă, respirând lângă ei!...

FRUMOASA

Mănăstirea Frumoasa - două ipostaze. Prima, în genul imaginilor făcute de mai tinerii mei colegi de la Atelierul de fotografie. Mai modernistă, fără prea multe valenţe tehnice, cu mesaj direct. A doua ipostază, clasică, cu imagini prelucrate, apăsătoare, ameninţătoare.

Pe care dintre ele le alegeţi Prieteni? Sunt curios!...

Când ninge mai mult de o zi

Când ninge mai mult de o zi
se spune că Îngerul plânge în cer.
Când ninge mai mult de o zi
se spune că Îngerul plânge şi tace,
pământul miroase a floare de măr
şi Îngerul faţa spre tine-şi întoarce!
Şi uită Poetul de cuvinte
şi uită copii de casă şi masă,
când ninge mai mult de o zi este nuntă
cu toate miresele şi toţi mirii acasă,
când ninge mai mult de o zi,
când tăcerea-şi-adună paşii singuri, din stradă,
rătăcind printre fulgi, murmurând poezii,
un Poet se transformă într-un om de zăpadă,
când ninge mai mult de o zi,
când ninge uitat, ca-ntr-un basm, ca-ntr-un cânt,
se spune că Îngerul aruncă, plângând,
fericirea. Din cer, pe pământ!

Căteodată ni se face dor de iarnă!... Dar nu aici, ci într-o lume mai bună!...

Cina cea de taină a... Prieteniei

Câteodată, lucruri ciudate se întâmplă printre fotografii din România. Ca un fum de ţigară în bătaia vântului, prietenii de-o viaţă se destramă, fraţii devin duşmani de moarte, nimic nu se mai întâmplă ca înainte!...

Dacă aveţi timp şi răbdare, citiţi AICI!...

Niciodată în viaţă să nu vă înjuraţi prietenul. Chiar dacă, la un moment dat, greşeşte faţă de voi. Niciodată să nu aruncaţi cu noroi în cei pe care nu i-aţi cunoscut. Chiar dacă alţii îi înjură cu drag. Spatele drept, Prieteni, când credeţi în ceva, capătul lumii este foarte departe!...

Atelierul de fotografie - prima expoziţie

Au trecut cinci luni de când ne-am Întâlnit pentru prima oară. Atraşi de o pasiune comună, Fotografia. De atunci întâlnirile noastre s-au înmulţit. Prin imaginile pe care mi le-aţi trimis spre "judecare", prin ieşirile la fotografiat, prin discuţiile avute. Dacă voi aţi reuşit în această perioadă să învăţaţi câte ceva de la mine, mă bucur nespus. Acesta a fost şi scopul întâlnirilor noastre. Fiţi siguri că şi eu am învăţat câte ceva de la voi...
Acum a venit vremea Mărturisirii. Prima voastră expoziţie în cadrul proiectului "Atelierul de fotografie". Este o Mărturisire sinceră, venită din inimile voastre tinere. Imagini frumoase îi dau viaţă. De acum sunteţi pregătiţi pentru Zbor. Aripile v-au crescut până la cer...
Gratitudinea noastră acelora care au făcut posibilă această Mărturisire. Fără mâna întinsă de către Centrul Cultural Francez, zilele celor cinci luni ar fi trecut, poate, fără rost. Oricum, Întâlnirile şi Mărturisirea nu ar mai fi avut loc!...

Este un textuleţ care ar fi trebuit să se regăsească în catalogul care însoţeşte prima expoziţie a Atelierului de fotografie. Din cauză de "prea multă poezie" nu-l veţi găsi acolo, Prieteni. În seara asta aţi fost cei mai frumoşi fotografi din lume!...

Floare-albastră

Este pentru voi, cei care vă aruncaţi privirea pe aici!... Mi-aş dori să-mi lăsaţi un gând, să-mi spuneţi ce v-ar plăcea, ce nu vă place... Aşa am impresia că postez în van, că munca mea nu are nici un rost???