Dan PURIC - "Cine suntem?"

Astazi, de la ora 18, în Aula mare a Universităţii A.I. Cuza din Iaşi, Dan Puric îşi lansează volumul "Cine suntem?". Un mare actor şi o mare conştiinţă, devenit, după mai bine de douăzeci de ani de muncă pe scândura scenei (a terminat facultatea de teatru în anul 1987, la clasa lui Dem Rădulescu), un brand al româniei în materie de cultură. Pantomima, pe care a dezvoltat-o până la esenţa gestului, a făcut fericiţi spectatori de pe toate meridianele globului. Mi-l amintesc, între 1987-1989, actor al teatrului din Botoşani, cum se antrena pentru ceea ce a devenit, mai târziu, un mod de viaţă: o oră şi jumătate, fie că avea treabă, fie că nu, zilnic, lucra în oglindă pentru cizelarea mimicii şi gestului. Apoi, încă o oră, pe o bucată de PAL, bătea step. Un caracter excepţional, o voinţă de fier.

Imaginile sunt de prin 1993, de când alături de Carmen Ungureanu exersau "Tojours L'amour". Ultima imagine, rodul jocului lor!...

Vrăjitoarea pofticioasă

Teatrul "Luceafărul" din Iaşi pregăteşte pentru sâmbătă o nouă premieră: "Vrăjitoarea pofticioasă". Aventura a doi copii împătimiţi de desenele animate de la televizor şi care, cu ajutorul telecomenzii, dau peste o vrăjitoare pofticioasă care, apoi, îi poartă prin diverse poveşti. La cât am rîs când am făcut fotografiile sunt sigur că cei mici vor fi încântaţi de spectacol. La fel şi părinţii lor!...

Ole, ole... România, fata bătrână şi cu onoarea nereperată!...

S-a dus dracului şi campionatul ăsta. Mă simt ca un bou care după ce-a tras la jug o zi întreagă în loc de apă şi paie mai primeşte şi un şut în coaste. Speranţe cusute cu aţă albă. I-am avut în mână pe francezi şi i-am iertat. Pe italieni, la fel. România "briliantului" drogat. Asta suntem. Ne-am bazat pe un golan drogat care în afară de o golăneală nu a făcut nimic în trei meciuri. A fost mâna noastră moartă. Doar golăneala de a-i fura o minge unui fundaş italian şi a o băga în poartă. Atâta a făcut "briliantul" nostru mânjit de cocaină. Mi se face părul măciucă când citesc ce spune: "am vrut să trag tare, pe centru"(despre lovitura de la 11 metri din meciul cu Italia). Păi, fotbalistul moşului, dacă aveai sânge de vedetă-n instalaţie, o băgai în vinclu, dădeai o scăriţă, o dădeai cu călcâiul, oriunde altundeva, în poartă, numai nu în piciorul lui Bufon. Am avut şansa să le scoatem la spanioli fotbalul din cap. Şi am ratat-o. De fapt, acesta este şi numele generaţiei actuale: generaţia RATATĂ. Condusă de un drogat cu aere de vedetă. A-l compara cu Hagi şi Dobrin este o ruşine!...

Slobozia 1

Fix acum trei luni, pe 16 martie, am fost împreună cu câţiva prieteni de la Atelierul de fotografie la Slobozia, un cătun aflat la aproximativ 25 de kilometri de Iaşi, locuit de populaţie rromă. Este incredibil că mai pot exista, în anul 2008, asemenea margini de lume. Casele, majoritatea făcute din pari înfipţi în pământ şi lipiţi cu lut, stăteau să se prăbuşească. Apă curentă, canalizare... vise. Toaleta era, pe oriunde, prin drum. Şi totuşi, fiecare casă avea câte un lighean pe care scria Digi TV!...

Nu ştiu ce mi-a venit să prelucrez astăzi imaginile respective. Poate de bucurie că am predat lucrarea de licenţă, poate pentru faptul că ieri au mai fost o tură de alegeri şi că ei au acum un primar nou... Măcar piatră pe uliţe să le pună. Dacă apuci să intri acolo şi, între timp plouă, e de belea!...
Am procesat 19 imagini şi i le-am trimis lui Ştefan, să aleagă el 6. Curios... a ales cu totul altele (Slobozia 2), decât aş fi ales eu. Cred că îmbătrânesc! O fi de bine?

Slobozia 2

Slobozia lui Fanu

Să ne amintim de EMINESCU

Aprindeţi luminile-n geamuri, copii
ca la un interzis şi furat pom de iarnă,
se-ntoarce, purtând în priviri poezii,
se-opreşte, părând că la dânsul vă cheamă,

se-ntoarce Poetul acasă, trecând
dinspre floarea salcâmilor înspre floarea de tei,
aprindeţi luminile, rogu-vă blând,
nu fie stingheri paşii săi!

bun venit pe acasă, bună ziua, Mihai,
te aşteaptă copiii, luminaţi în fereastră,
să-ţi privească trăsura, lunecând printre cai,
să-ţi sărute privirea, stingherită şi-albastră,

în oraşul din care ai plecat printre plopi
fără soţ, fără margini, fără umbră întoarsă,
dorul verii pândeşte, pe la colţuri, un ochi
să-l sărute, când ziua înspre noapte se varsă.

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată!"...

"Sara pe deal"

"La steaua"

"Crăiasa zăpezii"

"Pe mine, mie, redă-mă!"...

La mulţi ani, Alexander Hausvater

Hausvater, lucrând la "Arborele tropicelor"

"Trubadurul", de Giusseppe Verdi, Opera Naţională, Bucureşti

"Paradisul terestru", după Tennessee Williams, Teatrul "Mihai Eminescu", Botoşani

"Requiem", de Hanoq Levin, Teatrul Municipal "George Bacovia, Bacău

"Arborele tropicelor", de Yukio Mishima, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi

"Monumentul", de Collen Wagner, Teatrul "G.A. Petculescu", Reşiţa

"Amoc", dramatizare după Stefan Zweig, Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Arad

Unul dintre cei mai importanţi regizori care montează astăzi pe meridianele globului este Alexander Hausvater. Canadian de origine română, soarta i-a făcut un traseu ciudat, România, Israel, Irlanda, Canada şi iar România, unde, în ultimii ani, a montat spectacole memorabile. În cartea sa de vizită sunt înşirate titlurile a peste 150 de montări. Lumea teatrală din România anului 1991 era bulversată de spectacolul Teatrului Odeon cu piesa "...au pus cătuşe florilor", de Fernando Arrabal, prima montată de către el în România natală. De atunci, provocările s-au înmulţit!...
Regizor modern, adept al teatrului total în care textul şi actorul se împletesc cu lumina, decorul sofisticat, pictural, cu dansul, efectele scenice, iluzia, cu muzica începuturilor şi sfârşiturilor de lume, Hausvater provoacă, pe unde trece, adevărate seisme intelectuale. Actorii şi tehnicienii care-i înţeleg demersul, îl acceptă necondiţionat. Se dăruiesc în totalitate lui şi teatrului său. Ceilalţi, privesc de pe margine, "ca la teatru". Din păcate, neputând fi Martori la Mărturisirea Tainei!...
La mulţi ani... Şi, vise frumoase!...

O posibilă istorie ACTUALĂ a fotografiei româneşti 2

25 aprilie 2008, Breb-Maramureş. De la stânga spre dreapta: Vasile DOROLŢI din Baia Mare, celebru autor de Diaporame (dintre care, înainte de '89, "Scrumbia", "Ultima noapte pe Atlantida" şi "Enigmaticii părinţi" tot atâtea cazuri de puşcărie prin "odele inverse" aduse regimului ceauşist); Dan DINESCU din Bucureşti, unul dintre cei mai mari fotografi români din toate timpurile (aici răsfoind albumul "7 zile - 7 ani în Maramureş", dat de Vasile) şi Mark SHERMAN (Mugur), care ar putea scrie cărţi întregi despre discuţiile pe care le-a avut, în America, cu Elliott ERWITT şi Annie LEIBOWITZ, doi dintre marii fotografi ai lumii care au trecut pragul laboratorului său!...

Clipe de viaţă, respirând lângă ei!...

FRUMOASA

Mănăstirea Frumoasa - două ipostaze. Prima, în genul imaginilor făcute de mai tinerii mei colegi de la Atelierul de fotografie. Mai modernistă, fără prea multe valenţe tehnice, cu mesaj direct. A doua ipostază, clasică, cu imagini prelucrate, apăsătoare, ameninţătoare.

Pe care dintre ele le alegeţi Prieteni? Sunt curios!...

Când ninge mai mult de o zi

Când ninge mai mult de o zi
se spune că Îngerul plânge în cer.
Când ninge mai mult de o zi
se spune că Îngerul plânge şi tace,
pământul miroase a floare de măr
şi Îngerul faţa spre tine-şi întoarce!
Şi uită Poetul de cuvinte
şi uită copii de casă şi masă,
când ninge mai mult de o zi este nuntă
cu toate miresele şi toţi mirii acasă,
când ninge mai mult de o zi,
când tăcerea-şi-adună paşii singuri, din stradă,
rătăcind printre fulgi, murmurând poezii,
un Poet se transformă într-un om de zăpadă,
când ninge mai mult de o zi,
când ninge uitat, ca-ntr-un basm, ca-ntr-un cânt,
se spune că Îngerul aruncă, plângând,
fericirea. Din cer, pe pământ!

Căteodată ni se face dor de iarnă!... Dar nu aici, ci într-o lume mai bună!...