Despre (limba română)

Sau cum mai masochește tot Domnul Toth respectiva limbă pe saitul AAFRo...

Cetim;

”101 de povestiri din Serbia

Galeria „Euro Foto Art” din Oradea găzduieste expoziţia de artă fotografică ale artistului fotograf  Đorđe Vukičević din Novi Sad, Serbia, intitulată “101 de poveşti”. Sunt prezentate publicului 101 de fotografii alb-negru şi color, realizate în ultimii 3 ani, pe care autorul lor le consideră o contribuţie personală la prezentarea frumuseţii feminităţii.
Artistul sarb s-a născut la data  13 august 1962, în Novi Sad si in ultima perioadă de timp se ocupă în exclusivitate cu fotografierea subiectelor de nud. Este membru al Fotoclubului “Novi Sad” din oraşul de pe malul Dunării, managerul a mai multor saloane internaţionale organizate de acest  fotoclub si colaborează cu mai multe reviste  din acest oraş. În ultima perioadă a participat  la peste 70 de saloane  de artă fotografică, multe din lucrarile sale fiind distinse şi premiate, asa cum s-a intamplat şi la saloanele “Eurofotoart” şi “Premfoto”.
Vernisajul expoziţiei a avut loc vineri, 13 aprilie 2012,  în prezenţa  autorului si a soţiei sale  dar şi a artistului fotograf Lennert Géza E.FIAP. Organizatorii manifestării au fost: Asociaţia “Euro Foto Art”, Clubul Fotografic “Nufărul” şi Centrul Cultural şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor din Oradea.
 Lucrările au fost prezentate publicului de criticul de artă dr. Ramona Novicov iar expoziţia a fosti deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth A.FIAP,  preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Momentele muzicale au fost sustinute  Cvartetul de coarde Varadinum din Oradea.  Organizată sub patronajul Asociaţiei Arstiştilor Fotografi din România,  expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului până la data de 08 mai 2012, între orele 8:00 - 19:00, intrarea fiind liberă.
Asociaţia “Euro Foto Art” Oradea”...

Păi nu? Felicitări!

Fereastra cu labă... trist și fotografică (ARTISTUL adrian serghie)

N-am mai trecut pe la Cărturești de ceva vreme. Ieri am beut un ceai și m-am zbanghit pe pereți. În 2 din colțurile ceainăriei, 8 (cred că) rame 30x40 cm cu câte 2 pozele căt palma în ele. Nește oameni cunoscuți prin ele. Nu mă dumiresc. Afiș ioc la locul faptei. Pe părete loc încă de fo 25 de petece de sticlă... Ies pe la intrare și mă luminez: mare expo mare - ”Uoamini ai Iașului” - partea una, de Adrian Serghie!

Dacă nu mă credeți, până pe 28 aprilie mai găsiți Nenorocirea acolo. Am văzut multe tiribombe la viața mea, da asta o întrece pe toate. Dau geana pe net și mă dumiresc: xxx

Deci: omul este macxtera_n_d la Huniversitatea de fabrică de hartiști de tumbe de la Ieși. Di la colegu Bejenaru o aflat și o-nvățat dispri performance-uri și instalațione. Și ci s-o gândit în gându lui? Ea sî-și punî iel la portofel mai multi expoziționi cu cîtiva pozeli-n eli cî dă bini la ci vi. Adicî-l faci hartist!!!

N-am nimic cu omul. Nici nu-l cunosc în personal. Un lucru pot a vă spune cu mâna pe cord: N-ARE NICI O TREABĂ CU fotografia. De pe peretele de la Cărturești privesc niște fețe care nu spun nimic. Chiar dacă oamenii din ele sunt niște nume în Iași. Nici o lumină mai altfel, nici un unghi mai altfel, nici o incadrare mai altfel. Totul așa cum i-a ieșit și i-a dat bine ARTISTULUI, la școala care a făcut-o, adică NIK!

Nu poți păcăli pe nimeni, oricât de generos ar fi discursul scris prin presă, pe la tv-uri, pe feisbukuri. De mult nu am mai văzut o așa impostură ridicată la rang de ARTĂ. Sau poate mă înșel eu și nu înțeleg conceptul în sine?

Urare

Să vă fie sufletele curate și învelite de Pace!

Despre Clasa de Fotografie

Iași 8

Suceava 2

Primăvara Fotografiei Ieșene

Ne-au cutunugit

În fotografie există mereu câte o provocare, câte un început. Vineri, la Iași a debutat Superliga la rugby, Poli Iași primind vizita echipei Steaua București. Scorul a fost 20 - 54 (la pauză 20 -22). Ne-au cam cotonogit militaurii!

Pentru mine a fost un ”antrenament” bun la aparat viteză...

La vita e Belea 2

Îmi respect mai tinerii Colegi de fotografie. Pe toți care țin aparatul de fotografiat în mână. Mă regăsesc în ei. Mă revăd pe mine când umblam de colo colo încercând să fur clipa pe peticul mic de celuloid. Să răstorn lumea cu curu-n sus cu imaginile mele...

Îmi sunt dragi cei care încearcă să înțeleagă mai mult din ea, Fotografia. Să treacă de capitolul ”îmi place” la cel ”înțeleg”. Pe aceștia încerc să-i ajut. Atât cât îmi stă în putință și cât ei sunt dispuși să primească.

Citesc pe blogul unui astfel de pătimaș următoarele:

”... Așa este și cu fotografia. Nu se învață ci se simte. Este o trăire, un sentiment născut din interior care ia naștere în momentul în care apăsați declanșatorul.

Știu că la început noțiunile năucitoare gen iso, obturator, f-stop, diafragmă pot speria majoritatea. Dar nu este nevoie de nimeni să vă zică ce fac. Mai ales să vă ceara bani cu nemiluita pentru o slabă informare tehnică pe care o puteți realiza și prin frunzărirea internetului. Ceea ce nu se poate învăța este ceea ce simți. Degeaba ești atotștiutor în ale tehnicii, degeaba ai aparatură de mii de euro dacă inima e neagră și nu vede mai departe de propriul nas.

De aceea dragii mei nu vă pot spune cum se învață fotografia pentru că deja știți singuri răspunsul la aceasta întrebare. Știți că nu e nevoie de milioane pentru a învăța tehnica fotografiei. Nu e atât de grea pe cat ne fac asa zișii fotografi sa credem. Pentru cei ce au ochi și inimă totul vine de la sine. Și mai știți ca nu trebuie să faceți fotografie să vă placă alții creațiile, ci o faceți pentru voi, pentru a transforma acea imagine blocată pe retină într-o formă digitală sau pe film.

Nu mai faceți tehnică ci fotografiați. Căci cei care vă vor spune că tehnica e cea mai importantă au uitat de mult cum e sa simți o imagine.

Și voi încheia cu o lege a lui Murphy care se aplică perfect la tot ce am scris mai sus:

” Cei ce au primesc. Cei ce pot ­ fac. Cei ce nu pot ­ ii învață pe alții. Cei ce nu-i pot invata pe altii ­ administreaza.“

Printre cei ”înfierați” că ar suge sângele poporului iubitor de fotografie mă regăsesc și eu: pentru Cursurile care le fac iau bani. Chiar și autorul textului în cauză și-a pierdut banii când a făcut unul dintre aceste Cursuri...

I-am spus că a uitat să mai amintească de un lucru în textul lui: pentru a face Fotografie îți mai trebuie și MINTE. Nu a fost de acord. Nu-ți trebuie. Este destul să ai ”inimă și ochi”. Tot pe blogul domniei sale se mai putea citi:

”Folosiți focale fixe cu deschidere mare ( f1.4 f1.8 f2) Sfatul e unul clar. Cu cat f mai mic cu atât posibilitatea de a folosi la maxim lumina creste.Precum și viteza de declanșare. În combinație cu ISO ridicat poate face ca noaptea sa devină zi ( retoric ). În poza de mai jos am folosit un film de iso 400 cu un 50 mm pus pe f1.8. Poza a fost făcuta noaptea târziu. Timpul de expunere a fost undeva pe la 1/50-1/0 ( zic ceva cu aproximație)”.

Am discutat despre greșelile din text și l-a scos pentru a-l reface cândva. Este doar o mică problemă aici. În momentul în care postezi un text cu greșeli de exprimare despre ce și cum în Fotografie există șansa ca alte persoane să ia de bun ce ai scris tu. Și de aici avem astăzi o droaie de aberanți care poartă aparatul de fotografiat în mână. Ba chiar mai sunt mândri că au un ochi și o inimă. Nu, Prietene, îți trebuie musai și MINTE ca să faci Fotografie. Măcar pentru a nu greși atunci când apeși pe tastele calculatorului. Și îți mai spun un secret. Gratis: Fotografia e un tort cu mai multe etaje. Ca să treci de la unul la altul, spre vârf, îți trebuie MINTE pe lângă ochi și suflet. Altfel într-o zi te va lovi năucitoare întrebarea simplă: de ce nu reușesc să trec de la a face Fotografie pe stradă la a face Fotografie de stradă???

La vita e Belea

Galeria ”La gard” din Parcul Copou găzduiește o expoziție cu imagini din Maramureș aparținând lui Ionel Onofraș. 

Am mai spus-o și o repet: cine lasă pe alții să se ocupe de alcătuirea și printarea propriei expoziții își bate joc de munca lui de creație. Printurile celor 16 panouri de pe gardul Parcului Copou sunt sub orice critică. Magenta s-a vărsat din călimara ploterului și a inundat totul. Inclusiv privirea noastră. Ar mai fi de discutat și în ceea ce privește imaginile alese (nu poți pune între 20 de imagini 3 făcute în aceeași locație - oricât de ochioase ar fi, iar folosirea în exces a obiectivului ”ochi de pește” iarăși este discutabilă într-o colecție de 20 de imagini), dar...

Ionel este un Fotograf sensibil, atent la tot ce-l înconjoară, cu imagini deosebite. Rămâne doar să învețe să le și iubească și să ducă munca până la capăt. Altfel rezultatele vor fi, mereu discutabile!

La vita e bella? (2)

Imagini din satul Gulia - Suceava

Am cunoscut mulți fotografi talentați. Majoritatea s-au ratat cu brio. Nu au înțeles că doar din talent nu poți să trăiești, în fotografie (și nu doar în ea), la infinit. Cu talentul într-un domeniu sau altul, te naști. Rămâne să-l descoperi. Dacă ai reușit asta și dacă nu-l cultivi (pe talentul), mori SPERANȚĂ. Talentat și norocos fiind, bucuriile de pe urma muncii tale vin ca un tăvălug. Și te iau înainte. Nu mai ai timp de studiu, nu-ți mai trebuie cultură vizuală (educație plastică), nu te mai uiți la ce au făcut și la ce fac alții... Ești talentat, și toate lacunele ți se iartă. Doamne ferește să mai fii și indolent. Și încrezut - doar lumea fotografiei începe și se termină cu tine... Și merge o dată, de două, de nouă, de zece spre unsprezece ori. Îți mai dă câte unul ghiont, dar zici că are ceva în personal cu tine și treci mai departe uitându-te chiorâș. Și, dintr-o dată, te trezești la sfânta și cruda realitate. Nimic în stânga, nimic în dreapta, la fel înainte și înapoi. Ești doar tu și cu marea ta OPERĂ. Care brusc constați că este cam de rahat. Că nimic nu mai rezistă trecerii timpului. Ochii ți se deschid spre stânga, spre dreapta, spre înainte și înapoi. Vai ce imagini frumoase are netalentatul ăla. Ba chiar și ăla. Și ăla. Și celălalt... Ce naiba am făcut până acum? Unde mi-a fost mintea? Deziluzia e mare. Și nimeni nu mai este lângă tine să te ajute. Din păcate încă mai ești destul de mândru ca să ceri ajutorul celor care ți-au stat alături la început. Care te-au ajutat, care au încercat să-ți spună, la un moment dat, că o iei razna. Dacă vreodată vei reuși să scapi de mândria asta păguboasă, roagă-te la Dumnezeul Fotografiei (dacă o exista El pe undeva prin ceruri) să nu fie prea târziu...

La polul opus, am cunoscut și mulți Fotografi căpușă. Cu o brumă de talent - sau nu. Dar cu pretenții cât încape (și pe de lături). Ei fac, ei dreg, ei răstoarnă munții, ei sunt inima și buricul fotografiei de la noi și de aiurea. De fapt, ei nu fac nimic. Dar ce ar fi putut să facă dacă... ce ar fi ieșit, o zi dacă mai era până... ce minunăție tocmai i-a trecut noaptea trecută prin vis și sigur o va pune pe captor dacă... etc, samd! Se chinuie, se screm, încep una, lasă alta, se lansează în proiecte și paraproiecte. Și nu fac nimic. Mereu este câte ceva care li se pune în cale. Potrivnic la nebunie. Mereu o dau în bară a neputință. Dar sunt în primul rînd. Prezenți, dându-și cu părerea, emițând maxime și cugetări: ”diafragma închisă la maxim va blura într-un mod plăcut fundalul imaginii” , ”timpul de 1/20 ar fi trebuit a fi suficient să înghețe mișcarea - și mie-mi ies pozele neclare”, ”ISO 1600 dă o imagine fără zgomot”... Mai este ceva de spus? Într-o lume de-a-ndoaselea este normal ca și fotografia și regulile ei să fie la fel. Iar dacă apuci să te implici, ai belit-o. Nu mai scapi. Ei vin la spectacol (fotografia e un spectacol, nu?), mai ales că nu se taie bilete și nici pentru invitații nu trebuie să se agite. Totul li se cuvine. Iar dacă le spui, tragediile antice sunt dulci telenovele pe lângă ceea ce simt ei. Iar dacă te scuturi și le-o tragi în barbă credeți că pricep ceva? Că încearcă să schimbe ceva în viața lor și zilnică și fotografică? Aiurea. Lor le e bine așa, în rolul de căpușă. Doar se supără și, ceea ce mi se pare infect îi mai conving și pe alții de supărarea și nedreptatea la care au fost supuși. Dar asta e viața noastră zilnică. Mergem cu ea de mână până la marele final!

La vita e bella?

Primesc, ”comentariu” la penultima postare următorul text:

”Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.”

Sunt momente în care totul în viață se dă peste cap. Durerea, nenorocirile, destinul, neputința - toate te pun la pământ. Încerci disperat să te ridici, să o iei de la capăt, să-ți dai o șansă, să strigi, să mergi înainte... Degeaba! Totul te trage înapoi, nimic nu se mai leagă.

Să mă întreb ce face nenorocitul de Stat la care doamna respectivă a cotizat ani de zile la sistemul de sănătate? Să mă întreb de ce nu a trimis cuvintele pe care le-am primit și pe adresa lui Băsescu, a lui Prim Ministru, a lui Parlamentul, Senatul și alții care sparg banii publici după bunul plac? Să-i spun că vin alegerile și, poate un candidat din orașul dumneaei să aibă baiera pungii mai largă?

Intrați pe blogul dumneaei și faceți cum vă dictează conștiința: http://gabrielatudorache.blogspot.com/

(imaginile sunt făcute ieri în satul Golia din Suceava)