luni, 1 septembrie 2008

Hai-hui prin Maramureş

Vineri, sâmbătă şi duminică am fost în Maramureş. A fost prima deplasare de creaţie a celor care am pus bazele Fotoclubului "Mircea Oprişor". Cardurile noastre s-au umplut cu imagini de la Cascada cailor de la Borşa, Monumentul martirilor de la Moisei, Bocicoel (soarele s-a jucat cu noi, intrând în nori cu 20 de minute înainte să apună), Valea Vaserului, cu Mocăniţa (din păcate doar pe 7 km, până la prima surpare a malului. Lucrările se vor termina la anu şi la mulţi ani!...), Ieud, Văleni, Rona de Jos (un răsărit fantastic), Muzeul satului şi Memorialul durerii din Sighet, Săpânţa. A fost o atmosferă frumoasă, ne-am întâlnit cu prietenii fotografi de la Foto-Chindia din Târgovişte şi cu Vasile Dorolţi. Sper ca Prietenii mei să fi făcut imagini mai frumoase decât ale mele!...
În faţa Motelului Buţi, unde am fost cazaţi, de la stânga la dreapta: Radu Bădoiu, Ion Mărculescu, Adi Gârneaţă, Lucian Andriuc, Cristian Popescu, Viviana Dumitriu (care a demonstrat că zicala "să zboare porcul" e adevărată. Când dai peste el cu Matizul!...), Radu Onofrei, Ionuţ Agape, Gina Magdici, Florian Ispas, Pavel Ţică şi Matei Comănescu şi Eu (jos).
Grupul de la Iaşi, alături de Vasile Dorolţi

Bocicoel

joi, 28 august 2008

Deplasare de creaţie în Maramureş

Prima deplasare a celor care vor constitui Fotoclubul "Mircea Oprişor" va începe mâine. Destinaţia: Maramureş. Sper să fie prima dintr-un şir lung de ieşiri şi de acţiuni frumoase. Cei care se vor regăsi în cele două maşini cu care vom merge sunt: Lucian Andriuc, Elena Deaconu, Viviana Dumitriu, Ozolin Duşa, Adi Gârneaţă, Gina Magdici, Radu Onofrei şi Cristian Popescu. În Maramureş ne vom întâlni cu cinci colegi de la Târgovişte, printre ei aflându-se Ion Mărculescu, Radu Bădoiu şi Florian Ispas. Va fi o aventură extraordinară!...

miercuri, 27 august 2008

Hai-hui prin Romanela 3

Zestrea

Imagine făcută în uşa bisericii din Plopiş - Maramureş, un formidabil monument aflat pe lista de patrimoniu universal a UNESCO. (altă imagine şi pe 360)

Hai-hui prin Romanela 2

Peştera Meziad - Munţii Bihor

De la stânga spre dreapta: Brontozelu, berea Heineken şi speologii Cristian Lascu-redactorul şef al National Geographics România şi Mihai Gligan-şeful Rangerilor din rezervaţiile noastre naturale

O experienţă greu de povestit am trăit în munţii Apuseni, alături de un grup de speologi condus de către Cristian Lascu şi Mihai Gligan, doi oameni extraordinari. Faptul că am avut şansa să mă aflu în preajma lor, că i-am urmărit pregătindu-se să intre în câteva peşteri, că am intrat cu ei şi am făcut câteva imagini în peştera Meziad a fost ca o binecuvântare. Îi mulţumesc lui Vasile 7 zile Dorolţi pentru şansa dată!...

marți, 26 august 2008

Hai-hui prin Romanela 1

Dom' inspector din Negresti-Oaş

Între 3 şi 25 august am făcut o tură de foto prin Romanela (cum zice Vasile 7 zile Dorolţi). Cu ce-am văzut vă voi chinui ceva vreme de-acu încolo. Şi aici, şi pe blogul celălalt!...
Imaginea de astăzi este de la zilele oraşului Negreşti Oaş.

duminică, 13 iulie 2008

Hai-hui 1


REPROGRAMARE ?

Duminică, 20 iulie, vă invit la o drumeţie la Poiana cu statui de la Bârnova. Întâlnirea, la ora 12,33, în gara mare, la ultimul vagon al personalului Iaşi-Tecuci.

Cine doreşte să meargă, rog să confirme pe blog!...

(aparat, baterii, carduri, ceva de pus pe cap contra soarelui, apă şi ceva de mâncare!...)

Datorită faptului că doar două persoane au confirmat participarea, voi încerca să reprogramez deplasarea în altă perioadă. Îmi pare rău!...

sâmbătă, 12 iulie 2008

Azi, stând pe-o bancă în Copou...

Am stat vreo trei sferturi de oră aşteptând să vină Dinu Lazăr şi cu Andrei Bârsan cu grupul de la Bucureşti. Dinu n-a mai venit. Meseria de fotograf nu iartă pe nimeni. Comenzile trebuiesc respectate!... M-am jucat un pic cu aparatul. Şi mamă ce imagine am ratat!... (şi... mai am şi una bestială cu Dan Mititelu, da n-o pun, că nu mă iartă toată viaţa!...)

vineri, 11 iulie 2008

Bârfa

Astăzi soţia lui Mihai Cantea, Minodora Dobrovăţ Bâzgă a avut vernisajul unei frumoase expoziţii de acuarelă la Galeriile "Cupola". Împreună cu dumneaei, Ionescu Drăgan Tibi a expus sculptură în lemn. A prezentat criticul de artă Valentin Ciucă. Peste geamul galeriei, două distinse doamne îşi împărtăşeau opiniile!...



















Dinu Lazăr la Iaşi

Bucureşti, Muzeul satului, decembrie 2006, Dinu Lazăr, împreună cu Emanuel Tânjală şi Eduard Armeanu

Dinu LAZĂR şi mai mulţi fotografi bucureşteni conduşi de Andrei BÂRSAN vin câteva zile în Iaşi.
Sâmbătă, 12 iulie a.c., la ora 17.00, vor fi la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" din Parcul "Copou" pentru a vizita expoziţia de fotografie "8+1" şi a se întâlni cu cine are chef de o discuţie şi/sau o plimbare. (ştire preluată de la Dan Mititelu)

joi, 10 iulie 2008

Piaţa Eminescu

Imagini fotografiate în luna aprilie a.c. Comandă de la Fanu!...