Poveste fără cuvinte...

Teatrul Luceafărul - a treia zi de Festival

Cea de a treia zi de Festival a fost una foarte interesantă. La sala mică, Alain Lecucq ne-a repovestit cu ajutorul Teatrului de hârtie viaţa plină de aventuri a lui Robinson Crusoe, aşa cum o ştiam din romanul omonim al lui Daniel Defoe. Un gen foarte interesant de teatru, rar văzut pe la noi, simplu şi totodată captivant, atâta timp cât cel care mânuieşte în faţa noastră cartoanele poveştii ştie să te ţină cu atenţia trează.

De la ora 17, la sala mare, Alexander Neander şi Wolfram von Bodecker, doi mimi şcoliţi la Academia lui Marcel Marceau au oferit un spectacol de virtuozitate care a captivat. Păcat de sala mai mult goală decât plină. Sunt spectacole pe care le întâlneşti o dată în viaţă, genuri care la noi sunt mai puţin abordate de către tinerii "mari" actori. Spectacole complexe care necesită un mare volum de muncă, o pregătire zilnică pentru perfecţionarea gestului, a mimicii, a mişcării, a dansului. Şi cine mai are timp de aşa ceva? Telenovela şi maneaua ne umplu tot timpul. De aceea când îi vedem pe actorii noştri în acest gen de spectacol (Mălaimare şi Puric), ne fuge lacrima prin colţul ochiului!...

Pentru mâine, miercuri, 7 octombrie:

- ora 10, sala mică, "Acrobatul", Teatrul Serez de Luz din Sao Paulo, Brazilia.
- ora 11, sala mare, "Cântecul pădurii", Teatrul Academic Regional de Păpuşi din Rivne, Ukraina.
- ora 17, sala mare, "Animale de hârtie", Teatrul Ariel din Tg. Mureş.

Teatrul Luceafărul - a doua zi de Festival

Şi astăzi a fost zi plină la Teatrul Luceafărul. Trei spectacole interesante, trei concepţii diferite, trei reprezentaţii primite foarte bine de publicul prezent.

"1, 2, 3.....Circ!", Teatrul Municipal Pentru Copii şi Tineret "Mihai Popescu" Târgovişte.

Într-o cupolă în miniatură animale, păpuşi, marionete, obiecte, ţes pentru privitor povestea fascinantă a Circului. La fel ca şi viaţa celor patru clauni care animează obiectele, o perpetuă poveste de dragoste...

"Dănilă Prepeleac", adaptare după Ion Creangă, Teatrul de Păpuşi PUCK din Cluj Napoca.

O altfel de spunere a poveştii lui Creangă, antrenantă, interactivă, captivantă.

"Castelul din Carpaţi", după Jules Verne, Teatrul de Păpuşi Gulliver Galaţi.

O montare complexă, dusă spre feerie, cu multe efecte de lumini, greu de urmărit chiar şi de cei antrenaţi. Un spectacol suprarealist făcut după un text clasic, în multe momente captivant.

Pentru mâine, marţi, 6 octombrie:

- de la orele 10 şi 11, la Sala Mică, "Un Robinson", după Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Papiertheatre-Troyes, Franţa.

- de la ora 17, la Sala Mare, "Linişte", Compania Bodecker&Neander din Berlin, Germania.

Teatrul Luceafărul - prima zi de Festival

Prima zi de Festival la Teatrul Luceafărul a debutat cu spectacolul "Albinuţa", inspirat de cartea cu acelaşi nume a lui Grigore Vieru. Un Abecedar memorabil, despre litere şi cifre, închipuit de către regizorul Ion Ciubotaru, în scenografia lui Mihai Pastramagiu. Conceput pentru copiii între 5 şi 8 ani, spectacolul, sunt sigur, îi va vrăji şi pe cei maturi. Este acolo întreaga noastră copilărie, clasele primare ale căror parfum ne va invada nările dacă vom avea curiozitatea să trecem pragul sălii mici!...

De la ora 11, la sala mare, spectacolul "Grăbeşte-te", aparţinând Companiei "Puzzle Theatre" din Montreal Canada. Un spectacol în doi actori, foarte interesant, combinaţie de teatru clasic şi modern, tradiţional şi contemporan. Creaturi ciudate care aleargă mereu, se agită, îşi irosesc vremea, plângându-se apoi că nu le mai ajung timpul pe care îl au la dispoziţie. A fost un spectacol captivant, jucat cu nerv şi credibilitate de către creatorii săi.

Înaintea spectacolului de la ora 17 a fost vernisată expoziţia de fotografie "Klip-a" aparţinând operatorilor din cadrul TVR, o expoziţie interesantă, cu multe imagini de valoare, pe care vă invit să o vizitaţi pe toată durata Festivalului în foaierul de la etaj al Teatrului Luceafărul.

Seara, la sala mare, a avut loc Premiera spectacolului cu piesa "Aventurile Baronului Muncchausen". Regia: Ion Sapdaru. Decoruri: Mihai Pastramagiu. Costume: Alina Dincă-Puşcaşu. Mişcare scenică: Alice Şfaiţer. Spectacolul închipuit de către Ion Sapdaru va face carieră la Luceafărul. Totul este aşa cum trebuie: povestea, costumele, decorul... jocul actorilor. Un spectacol de văzut neapărat!...

Pentru mâine, luni 5 octombrie, programul este următorul:

- ora 10, sala mică, "1,2,3,...Circ", Teatrul Municipal Pentru Copii şi Tineret din Târgovişte.
- ora 11, sala mare, "Dănilă Prepeleac", după Ion Creangă, Teatrul de Păpuşi PUCK din Cluj Napoca.
- ora 17, sala mare, "Castelul din Carpaţi", după Jules Verne, Teatrul de Păpuşi Gulliver din Galaţi.

Lăsaţi copiii să vină la Teatrul Luceafărul!...

Teatrul Luceafărul în Festival

Mâine, duminică, începe la Teatrul Luceafărul din Iaşi ,Festivalul Internaţional de Teatru Pentru Copii şi Tineret, FICCT, Iaşi 2009.

Programul primei zile:

- de la ora 10, la sala mică, spectacolul "Albinuţa", aparţinând Teatrului Luceafărul, spectacol care beneficiază de un text fermecător despre un Abecedar în versuri şi imagini pentru copii, aparţinând regretatului Grigore Vieru.

- de la ora 11, la sala mare, deschiderea oficială a Festivalului şi spectacolul "Grăbeşte-te" aparţinând companiei Puzzle Theatre din Montreal-Canada.

- De la ora 17, la sala mare, Premiera spectacoluluiu Aventurile Baronului Muncchausen, un spectacol în regia lui Ion Sapdaru, cu Liviu Smântânică în rolul Baronului.

Cum spuneam şi anul trecut, "lăsaţi copiii să vină la Sărbătoarea Teatrului Luceafărul"!...

Despre alt(i) nemultumit(i)

Un "domn" care-şi zice Honoriu îmi trimite următoarea depeşă:

Daca si astea sunt fotografii...la asa juriu asa fotografii. de ce nu puneti aici si o explicatie de la voi, cei din juriu, sa vedem si noi ce ati inteles din boschetii astia? http://www.concursfotoepson.ro/etapa2-selectie/_bofan_dorin-6_1508.jpg sau panorama aia stupida http://www.concursfotoepson.ro/etapa2-selectie/_arutei_sorin-urban_1940.jpg v-ati facut complet de ras, daca mai era cva de facut.

Păi, domnule dragă, eu pe unde am scris am avut bunul simţ să mă semnez cu numele meu. Nu de alta, da dacă ar fi vrut cineva să mă înjure, sau să-mi răspundă la o întrebare, acolo, să o facă în cunoştinţă de cauză. Vă stau la dispoziţie oricând atâta timp cât ştiu cu cine vorbesc şi nivelul de la care să o fac!...

Salutări din Iaşi...

Sâmbătă, 26 septembrie...

Despre EPSON şi nemulţumiţi...

Căteva consideraţii despre prima etapă a concursului Epson & Nikon „Fii în rând cu profesioniştii”:

Dintr-o experienţă în fotografie de peste douăzeci şi cinci de ani pot afirma, fără să greşesc, că orice concurs de gen organizat la noi sau aiurea va naşte controverse şi patimi nebănuite. Aşa suntem noi croiţi, să deţinem „adevărul absolut” şi să cârtim la tot ceea ce contravine interesului sau visului nostru nemărturisit. Din ianuarie 2008 mă ocup la Iaşi de destinele unor Prieteni pasionaţi de fotografie. Vârsta lor este cuprinsă între 16 şi 60 de ani. În această perioadă am învăţat, alături de ei, cât de importantă este comunicarea. Cât de important este să le împărtăşeşti din experienţa ta, din felul tău de a gândi fotografia şi tot ce gravitează în jurul ei. Sunt, cu toţii, oameni extraordinari, dar cu pregătiri diferite, cu experienţă diferită în domeniu, cu o cultură fotografică diferită, cu o disponibilitate diferită de a asimila informaţia, de a-şi aloca zilnic timpul necesar studiului. Niciodată nu am încercat să-i aduc pe toţi la acelaşi nivel. Ar fi fost o aberaţie. Am încercat doar să-i fac să simtă şi să înţeleagă că Fotografia este ca o flacără care nu poate fi stinsă. Care mistuie orgoliile lăsându-ne sufletul curat în faţa oricărui gând acuzator. Trebuie doar să reuşim să înţelegem şi să ne înţelegem, trecând peste orgolii, peste frustrări, peste neîmpliniri.

Văd că rezultatele primei jurizări a imaginilor primite la concursul organizat de către EPSON şi Nikon au iscat controverse pe unele forumuri de fotografie. Este şi normal să fie aşa. Nici un juriu, nicăieri în lume nu va mulţumi pe toată lumea. Mereu vor fi frustrări, mereu ni se va părea că a avut cineva ceva cu noi, că am fost nedreptăţiţi. Aşa cum le spun mereu Colegilor mei, voi încerca mai jos să vă împărtăşesc şi vouă din ceea ce se întâmplă într-o jurizare:

Deci: nu Federaţia Internaţională de Artă Fotografică, nici Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, nici Ministerul Culturii şi cum s-o mai fi chemând, nici măcar Institutul Cultural Român sau, măcar acolo, vreun forum foto pe care ne place să ne postăm imaginile pentru a fi lăudate de prieteni, nici unul dintre toate acestea nu au organizat Concursul despre care facem vorbire ci EPSON şi Nikon. Au pus la bătaie premii de vreo 10.000 de euro, au făcut un regulament care să le pună în valoare produsele şi, măria sa zămislitorul de imagini a avut de ales: fie să accepte regulamentul şi să se supună lui, fie să treacă mai departe pe ogoarele internetului. Vreo câteva sute dintre noi am considerat că avem ce arăta şi am postat imaginile pe saitul concursului. Tot vreo câteva sute, de data aceasta mai puţini decât cei care au încărcat imagini, am făcut şi printuri 13x18 sau A4 şi le-am trimis pe adresa EPSON, îndeplinind şi cea de-a doua condiţie, obligatorie, de participare la concurs. De aici a început „distracţia”: Ce este EPSONU ăsta Domnilor? Vreo firmă care fabrică frigidere sau repară pompe de injecţie? Ei se laudă (şi se pare că şi reuşesc cu brio) că au cele mai cele imprimante, de la cele cu hârtie cât palma şi până la cele cu hârtie la metru, care bat la calitate clasica hârtie foto. Dacă eu aş fi participat la concurs, prima întrebare pe care mi-aş fi pus-o ar fi fost: „ce înseamnă EPSON”?... Păi... înseamnă culoare, tonuri şi semitonuri, enşpe mii de griuri pe centimetru pătrat... şi tot aşa... „Da Neică, da ăştia nu se mulţumesc cu pozele încărcate pe sait, mai vor şi printuri după ele. Vor să jurizeze oamenii cartoanele. A4 sau 13x18. Cine e Neică în juriu? Pe Dinu Lazăr şi pe Francisc Vaida i-am văzut de ceva ori. Poartă ochelari. Neică dacă şi ceilalţi îs tot chiori şi eu trimit pozele 13x18? Nu cred că e bine. Hai să le fac A4. Da, oare, am unde să le măresc să arate ca acelea pe care vreau să le încarc pe sait?” Şi etc... şi etc...

Am avut răbdarea să văd de două ori imaginile încărcate de către concurenţi pe sait. Imagini foarte bune... puţine. Bune... aşa şi aşa... Slabe... din plin (semn că mulţi dintre concurenţi au citit regulamentul pe diagonală sau... deloc). La jurizare însă am avut surpriza şi tristeţea să constat că românul nu ştie să-şi mărească imaginile. Nu acordă importanţă acestei operaţiuni. Şi asta s-a văzut cam la 85% dintre imaginile care mi-au trecut prin mână. Multe dintre fotografiile pe care le remarcasem pe sait pe hârtie arătau altfel. Adică prost. S-au trimis o droaie de „printuri” făcute pe hâtrie ordinară şi o altă droaie de fotografii făcute pe minilab cu flagrante devieri de culoare şi densitate faţă de imaginile pe care le ştiam de pe sait. Aşa că am jurizat ce am avut pe masă: prin mâna fiecăruia dintre membrii juriului au trecut toate printurile primite. Fiecare a scos din teanc ce i s-a părut de valoare. După vreo trei ore a rezultat un alt teanc cu aproximativ 180 de imagini. Acestea au fost discutate din nou de către membrii juriului, fiecare argumentând pro şi contra votul dat. Au fost reţinute cele cu 3, 4 şi 5 voturi. În total cam... 42 de imagini. Acum cred că ar fi fost mai bine să rămână doar acestea. S-a propus să mai alegem câteva, să ajungem la trei imagini pentru un premiu. Aşa s-a făcut că am mai scos de două ori imagini din teancul celor care tocmai le respinsesem. Cam cele care au iscat discuţiile de pe forumuri. Şi cred că am spus cam tot ce trebuia spus...

Ba... ar mai fi câte ceva: Obişnuiţi-vă Prieteni să vă acceptaţi atât limitele cât şi neputinţele. Înainte de a acuza pe cineva de rea voinţă întrebaţi-vă dacă nu cumva sunteţi primul care a greşit. Eu unul am rămas dezamăgit de nivelul la care se află fotografia românească (sau o parte a ei) la această oră. Nimeni dintre cei cinci membri ai juriului nu a nedreptăţit pe nimeni. Am selectat imaginile fiecare după criteriile pe care ni le-am format şi cizelat după mulţi ani de stat cu aparatul la ochi, de văzut fotografie, de tras cu coada ochiului la „maeştri”, după mii de imagini învăţate pe de rost, după alte şi mai mii uitate. Nefiind roboţei cu dischetă, criteriile noastre diferă pe ici pe colo, dar să ştiţi, nici o imagine bună dintre printurile primite la concurs nu a scăpat. Încercaţi să nu vă ghidaţi după imaginile de pe sait. Mulţi dintre noi ştim să le facem să dea bine pe sticlă. Doar la printuri greşim. Tocmai acesta este şi scopul concursului organizat de către EPSON şi Nikon. Să învăţăm să ne punem în valoare fotografiile. Să le printăm PROFESIONIST.

P.S. 1: Dacă cineva ar trebui să fie nemulţumit, ar trebui să fie unul sau toţi cei patru Colegi ai mei de la Iaşi ale căror imagini m-am abţinut să le votez. Faptul că trei dintre ei au câte o fotografie acceptată în faza a doua a concursului se datorează numai şi numai lor.

P.S. 2: Unul dintre cei supăraţi pe forumul „Nikoniştii” este Mircea Berzegheanu. Un fotograf foarte bun, pe care îl urmăresc de ceva vreme şi pe care-l cunosc doar prin imaginile Domniei sale. Domnule, cu mâna pe inimă, aţi trimis cele mai fericite imagini pentru acest concurs? Printurile trimise arată ca imaginile de pe sait? Vă spun că nu. „Egreta” este mult mai închisă pe print, planurile comprimându-se. Aproape că nu se mai distinge ce e acolo. La fel e şi cu „Love song”. Ochiul păsării, pe care este făcut clarul, în print aproape că nu se distinge. Am scos la selecţia 3 şi 4 cele două imagini din teanc susţinându-le şi nu-mi pare rău. Şi eu mi-aş fi dorit un hai-hui prin Egipt dacă aş fi participat la concurs. Dar oare aş fi reuşit să fac totul ca să-l şi obţin? Şi dacă ar fi „pocnit” unul o imagine mai bună ca a mea? Ce aş fi făcut oare?...

Naufragiaţi în Lanul de secară

Un original Workshop de fotografie v-a pregătit unul dintre bunii mei Prieteni din Târgovişte, Radu Bădoiu. Printre lectori: Dinu Lazăr, Feri Vaida şi Ion Mărculescu.

Pe Radu îl ştiu de când avea vreo 11 ani, de la Ploieşti, unde venise la un vernisaj să-şi ridice premiul câştigat la salonul "Foto Art" organizat de regretatul David Friedmann. Îl ducea Mărculescu de o aripă. Cealaltă era ruptă şi avea ditai carcasa de gips. Acu a crescut mare, face fotografii mişto, are un proiect trăsnet cu Lanul de secară şi îi mai place, printre altele, JD!...

Detalii mai multe AICI

Aproape poveste...