Despre viața primită...

Bună seara... sau, mai bine spus, Bună dimineața

clipele trec fără să le simțim, fără să le numărăm, fără să le putem opri pentru noi. Pe cele frumoase. Pe cele care ne fac fericiți. Este ca un blestem. Doar aducerea aminte ne mai povestește, la ceas târziu, despre ele. Doar el, Fotograful, este capabil, cu ochiul lui de sticlă, să oprească clipa, să o rețină pe moșia lui de amintiri despre viață pentru eternitate.

Acum aproape trei săptămâni am simțit că pierd Clipa, Prieteni. Și nu era nici un Fotograf cu ochiul lui de sticlă să mi-o păstreze cât eu hălăduiam pe la hotarul dintre viață și moarte. Clipa, fascinanta și irepetabila povară a sufletului nostru...

Știu că am primit o viață nouă. Vă aștept, cu toată umilința mea, să-i treceți pragul. Prieteni!...

Vă mulțumesc tuturor acelora care ați fost alături de mine cu gândul, cu sufletul, cu vorba, cu dragostea voastră.

Dăruitorul de Fotografie

Nu am mărturisit-o niciodată: pe 15 ianuarie 2008, când am postat afișul care anunța prima întâlnire a Atelierului de Fotografie de la Centrul Cultural Francez, cred că eram cel mai speriat fotograf din univers. Fusesem, până atunci, cel mai boem dintre boemii fotografiei românești. De peste 12 ani mă încăpățânam să fac fotografie și iar fotografie, să trăiesc din ea și să mai și umblu barbunca pe coclaurele patriei pentru a fotografia România mea de aur și smarald. Mai mult de 70% din ce am câștigat în acea perioadă s-a dus pe drumuri, filme, aparate (mai puțin), trenuri, autobuze, hoteluri, apă și ceva de papa. Am bătut cam trei sferturi din Romanela și am făcut zeci de mii de imagini. Vreo zece albume, vreo zece calendare, colaborări penibile (financiar) la tot felul de trăsnăi tipărite, amintiri cât pentru două cărți, prieteni, dușmani, dușmani, prieteni. Cam ăsta era bagajul cu care intram în proiectul de la CCF Iași. A durat vreo șase luni, apoi alții l-au continuat și alții l-au îngropat.

Am început alt proiect, Noul Atelier de Fotografie, transformat, între timp, în FotoIAȘI. Multe lucruri s-au cristalizat, multe s-au așezat în matca firească. Frica aceea de necunoscut a dispărut. În locul ei, simt plăcerea de a DĂRUI. Din ceea ce știu. Din ceea ce am trăit. Din ceea ce am acumulat în 28 de ani de Fotografie. Îmi place ceea ce fac acum. Și nu voi renunța niciodată să DĂRUIESC.

Cârcotelile și otrava Prietenilor chiar nu mai contează. Am fost întotdeauna Eu, Călătorul și voi fi, de acum înainte, întotdeauna Eu, Dăruitorul. Cel care scrie cu lumina și învață și pe alți pătimași să o facă. Restul este numai respirarea de lângă noi!...

Zbor deasupra unui cuib de cuci

Fiecăruia ne trec clipele vieții. Mai bune sau mai rele. După cum scrie la ce-o fi scriind acolo unde încă nimeni n-a ajuns. Îi iubim dar de multe ori n-o știm, n-o înțelegem. De alte și mai multe ori n-o arătăm. Ne e frică, ne e rușine, ne e jenă. Doar când nu mai sunt ni se face frică. Nemărturisirea ne arde ființa. Am vrea să le spunem cât de mult îi iubim. Și nu mai putem. Și tot așa, viața e doar o roată care se învârte la masa destinului fără-ncetare. Doar nemărturisirea arde pe dinăuntru. Mistuie și ne apleacă spre țărână...

Pisica pe acoperișul fierbinte

Domne... cum vine treaba: lui Bulă i s-a spus de către oglinda de cristal din sufragerie că e mare fotograf. Și de atunci dă-i și luptă. Luptă și dă-i. Bulă a avut prieteni. Tot fotografi și ei de care, la un moment dat, după cum suna interesul, s-a dezis. Apoi s-a zis. Apoi s-a dezis iar.  Deși stă pe undeva prin nordul țării pe stânga, Bulă e cel mai cel oltean pe care l-am văzut din armată încoace. Aleargă după titluri. Fel de fel de titluri fotografice pe care și le cârnățuiește după nume pe câte 5 sau 6 rânduri. Să vadă boboru cât de talentat este el și câte competențe în fotografia de hartă are. Acu Bulă are o mare și devastatoare problemă pe care o poartă legată de conștiință ca pisica tinicheaua de coadă: un concitadin veros și lipsit de scrupule n-a vrut domne să-l facă mare maestru al morilor de vânt. I-a refuzat cantindatura și de atunci Bulă plânge-n pumni și se tot dă de ceasul morții pe câte ici pe câte colo nepricepând de ce. Acu, de la firma lu verosu a plecat un partener, motiv pentru care Bulă mai lansează încă o dată întrebarea fatală: de ce nene Brutus și matale... sau poate matale nu? Bulă speră să crape odată șandramaua care-i stă în calea fericirii lui de Maiestru neîncoronat.

Nu știu dacă ați înțeles mare lucru. Să vedem!...

Tărâmul celălalt...

Bruj (2)

A fost un util antrenament pe care l-am făcut cu plăcere. Acasă nu am timp de umblat fleaura pe copaci. Ochiul mai vede (încă), mâna mă mai ascultă (încă), aparatul e şi el ascultător (încă).

Restul e doar cu dus-întors!...

Bruj (1)

Este Veneția lor, dacă nu ai văzut Brujul înseamnă că degeaba ai venit în Belgia, spunea un coleg fotograf. Pe vremea filmului mai fusesem pe acolo. Nu m-a impresionat foarte tare, cum nu m-a impresionat nici Giethoorn - mica Veneție a nordului - din Olanda. Veneția nu se poate compara cu nici un oraș de nicăieri!...

Invitație la vernisaj

Alături de Colegii mei Radu Aneculăesi, Ovidiu Diaconu, Alecsandra Drăgoi și Florin Macovei vă invităm joi, 9 decembrie, de la ora 18, la Galeriile de Artă Moldova Mall - parter din Iași să ne fiți alături la vernisajul Expoziției de Fotografie Paris

gângârliciu

Vine dintr-o iepocă când de la prim-secretar la directorul de uzină tremurau la vederea legitimației lui de mare ziarist fotoreporter. Dacă apăreai pe hârtie cu o moacă nașpa și trei cuvinte scrise în dodii dedesubt nu te mai spăla nici dracu toată viața ta de comunist convins cu cotizație la zi plătită pe carnetul roșu fără tricolor din dotare. Și la Scânteia dacă ți-o luai în buci mai aveai o scăpare. Dacă ți-o luai de la revista unde el, gângârliciu era responsabil cu apararele, nu...

Timpul a trecut, șmecheria gângârliciului, călită în grele lupte de clasă, a rămas fruntașă. Ba chiar s-a ascuțit. E domn profesor acum. Predă vânturi la fraieri...

Vremea l-a cam luat la vale. Pe domnul calculatorul nu l-a prea putut convinge să-i fie amantă, (cum naiba predai taică pozăreala la fraieri când nu știi de unde se setează apertura la computer???) așa că a dat niște leușteni pe la unul pe la altul să-i facă un sait cu producțiile all time, a mai rugat un pretin să-i găzduiască elucurbațiile pe blogul personal și de aici scandalul gata...

Dintr-o proastă și idioată solidaritate de breaslă, în timp ce golanii îi îndesau portofelul cu bunătăți, i-am luat apărarea. Nu-mi pare rău. Eu m-am fript, pe mine m-a usturat...

Constat că gângârliciu e și fudul. Dă lecții, face teste de inteligență, predă gramatica on line, trage vânturi cu miros de patriotism subțire... ce mai, un alt ales neînțeles (era să scriu neânțeles, ca gângârliciu) al neamului nostru de lăbari care se dau mari și tari...

De fapt, cred, din ce în ce mai indubitabil că gângârliciu nici nu există. E doar o scorneală a unui Amic Fotograf ca să-și crească traficul la bloagă...

În rest, numai de bine. Îmi cer iertare la toți care m-au înjurat când i-am luat apărarea lui gângârliciu. Am fost un Dobitoc!...

Bahlui, ora 8.30

Adică azi de dimineață...