Emoție...?

”mi-a căzut în noapte mâna când am vrut să te descânt,
moare vara... și vine iarna pe pământ...

nu-mi ajungi și n-avem timp în fiecare scurtă zi,
așteptăm nopți mai lungi... să ne putem și noi iubi”

Șuting de ieri

Bârnova de duminică...

Hadâmbu, mai pe coastă...

Sincer... nu mă prea mai amuză să postez imagini pe ”blegul personal” (cum ar spune Domn Profesor Titicu de la Târgoviște). Parcă prin 2008, acasă la Tata Mihai Cantea am început să postez pe primul meu Blog de pe Yahoo (păcat că l-au defunctat domnii de-acolo). Acu entuziasmul acela s-a pierdut. Nici de certat nu mai mă țin balamalele (aiurea...), nici să arăt la popor ce și cum nu-mi mai arde... Ce să zic?

Cetesc și mă amuz: pompierul de servici de la AAFRo a mai pus de-o expoziție. Ceea ce e minunat până la urmă. Doar felul în care masochește limba oficială de la Romanela nu mai e minunat. Cum adică Domn Președinte, ce e aia ”inititulată”? Și da cum vine ”Colecţia AAFR  cuprinde din 101 fotografii”? Și dacă ”urmează să fie vernisată de Ziua Naţională a României” cum Doamne iartă-mă faceți vernisagiul pe 6 decembrie 2011, că nu știu să fi mutat Tanti Nuți Udrea ziua de 1 decembrie câteva zile mai târziu...

Chiar nu se egzistă la Oradea fo domnișoară care să știe bine limba oficială din Romanela și să vă corecteze nebuniile ce cu onor le dați spre cetire la membri? Nu de alta, da poate veți dori să faceți vreun vernisaj sau salon de hartă fotografică la Găiești și s-ar putea să vă prindă timpul prezonier prin alte lumi și rămânem fără onor dumneavoastră și atunci ce ne facem? Pe unde mai scoatem arta fotografică din adâncurile rărunchilor noastre?...

P.S. Între timp amicul Eugen Negrea a corectat pe saitul AAFRo ce greșise ”pomperu de sirvici”...

FotoTandrețuri

Adio Expoziție

Cât di mari-i dulcile târg al Ieșilor dacă cineva dorește amu să mărească o poză mai mari di 28x36 cm nu ari undi măi. La minilaboratoari i o jăli cu J mari, nici măcar un film color nu mai poți developa fară să-ți fii zgâriet mișălești, iar pozile îți sunt tăti ”interpretati” acrobatic di cătri laborantul di pi mașină că, di cele mai multe ori, nu li mai recunoști.

Di prin luna aprilie, mergând eo pi urma minunii nemaiauziti am dat di un loc undi se găsă un ploter la cari putei faci măriri la metru și la un preț rezonabil. La prima înfățoșare ce știem eo di acasă se vide mult mai închis pi monitorul di acolo. Da cu olecuță di răbdare și toleranță la calculatorul stabilimentului treaba să rizolva și ieșăau printuri mai mult dicât decente. Treaba asta s-o repetat, în timp, di mai multe dăți. Mai cu hei, mai cu rup, mai cu un mnezeu în barbă, rezolvam. Di fiecare dată ce aveam eo di acasă se vide tot mai închis pi magaoaia de monitor cu tuburi de 30 de kile legat di ploterul cu pricina.

Acu câteva zâli, pentru expoziția di față, Adio copchilărie, trebuie să printez 20 de imagini 90x67,5 cm. Abie sâ zăreau pe monitor. Negre, negre. Le-am deschis, cu inima îndoită, gândindu-mă la detaliile care se duceu (așa vedeam eo pe monitor) și am făcut trii cruci cu limba și am zis: măi copchii, dați una pe rețea să videm ce iasă. O ieșit o laie. Magaoiu nu mergea. I se defectase senzoru. În treacăt fie zis, tătă lumea trage de el. Prin vară o printat 982 de km de hârtie la studenții de la Arhitectură, iar din câte am văzut, service... ciuciu.

Azi așa, ieri așa, alaltăieri tot așa: magaoiu pornea și se oprea imediat, ca măgarul la cotigă când i se pune pata. Așa că nu am ce pune pe păreți!

Îmi cer scuze la voi, la domnișoara drăguță Dona de la Cărturești (așa-i la bătrânețe, mai dezamăgești fetili frumoasi) și la AAFRo. Sper să nu plângă prea tari dom Președinti că nu realizez planu la expo!...

Adio Expoziție.

Ceea ce este

Câteva gânduri

Sunt clipe în care ne aducem aminte de colegi fotografi pe care nu i-am văzut sau nu i-am auzit de mai multă vreme. Sunt clipe în care, în prostia noastră de sentimentali punem mâna pe telefon și sunăm. Și în loc să ne bucurăm de clipele în care (încă) mai putem vorbi coerenți unul cu celălalt ajungem la discuții aberante despre fotografia de acum 25 de ani când unul era mare fotograf prin Piața Unirii, cu premii color despre socialismul nostru luminos la Saloanele vremii, despre cum l-a carotat pe el altul care avea pâinea și cuțitul (fotografic vorbind) de a trebuit să dea de două ori cu miloaga să-l primească în FIAP, despre că de ce eu m-am certat cu Toth, marele Președinte în viață al AAFR-ului pe care nu-l bagă nimeni în seamă acum (numai nostaslgicii ramoliți - ca și mine) și alte tâmpenii inutile venite dintr-o blazare, neputință și uitare în care respectivul domn a picat imediat după ce fotografiile lui despre marile făuriri de la C.U.G. nu au mai avut căutare... Și în loc ca să-l trezești pe OM la realitate închizi telefonul nevrând să-i jignești bătrânețile pe care le simți și tu în oase...

Pe mail primești durerea altui coleg pe care viața-l dă cu destinul din colț în colț, un om la care ții din tot sufletul tău și pe care nu știi cum să-l ajuți ca să nu te privească iar chiorâș ca pe ultimul dușman din viața asta.

Și atunci iei în spate iar armura și te închizi în turnul tău de sticlă de 2 litri ca să nu te doară neputința și viața asta întoarsă și anapoda pe care o trăiești.

În rest totul este bine!...

La concurență

Nimic nou pe frontul de Est