Ne-au cutunugit

În fotografie există mereu câte o provocare, câte un început. Vineri, la Iași a debutat Superliga la rugby, Poli Iași primind vizita echipei Steaua București. Scorul a fost 20 - 54 (la pauză 20 -22). Ne-au cam cotonogit militaurii!

Pentru mine a fost un ”antrenament” bun la aparat viteză...

La vita e Belea 2

Îmi respect mai tinerii Colegi de fotografie. Pe toți care țin aparatul de fotografiat în mână. Mă regăsesc în ei. Mă revăd pe mine când umblam de colo colo încercând să fur clipa pe peticul mic de celuloid. Să răstorn lumea cu curu-n sus cu imaginile mele...

Îmi sunt dragi cei care încearcă să înțeleagă mai mult din ea, Fotografia. Să treacă de capitolul ”îmi place” la cel ”înțeleg”. Pe aceștia încerc să-i ajut. Atât cât îmi stă în putință și cât ei sunt dispuși să primească.

Citesc pe blogul unui astfel de pătimaș următoarele:

”... Așa este și cu fotografia. Nu se învață ci se simte. Este o trăire, un sentiment născut din interior care ia naștere în momentul în care apăsați declanșatorul.

Știu că la început noțiunile năucitoare gen iso, obturator, f-stop, diafragmă pot speria majoritatea. Dar nu este nevoie de nimeni să vă zică ce fac. Mai ales să vă ceara bani cu nemiluita pentru o slabă informare tehnică pe care o puteți realiza și prin frunzărirea internetului. Ceea ce nu se poate învăța este ceea ce simți. Degeaba ești atotștiutor în ale tehnicii, degeaba ai aparatură de mii de euro dacă inima e neagră și nu vede mai departe de propriul nas.

De aceea dragii mei nu vă pot spune cum se învață fotografia pentru că deja știți singuri răspunsul la aceasta întrebare. Știți că nu e nevoie de milioane pentru a învăța tehnica fotografiei. Nu e atât de grea pe cat ne fac asa zișii fotografi sa credem. Pentru cei ce au ochi și inimă totul vine de la sine. Și mai știți ca nu trebuie să faceți fotografie să vă placă alții creațiile, ci o faceți pentru voi, pentru a transforma acea imagine blocată pe retină într-o formă digitală sau pe film.

Nu mai faceți tehnică ci fotografiați. Căci cei care vă vor spune că tehnica e cea mai importantă au uitat de mult cum e sa simți o imagine.

Și voi încheia cu o lege a lui Murphy care se aplică perfect la tot ce am scris mai sus:

” Cei ce au primesc. Cei ce pot ­ fac. Cei ce nu pot ­ ii învață pe alții. Cei ce nu-i pot invata pe altii ­ administreaza.“

Printre cei ”înfierați” că ar suge sângele poporului iubitor de fotografie mă regăsesc și eu: pentru Cursurile care le fac iau bani. Chiar și autorul textului în cauză și-a pierdut banii când a făcut unul dintre aceste Cursuri...

I-am spus că a uitat să mai amintească de un lucru în textul lui: pentru a face Fotografie îți mai trebuie și MINTE. Nu a fost de acord. Nu-ți trebuie. Este destul să ai ”inimă și ochi”. Tot pe blogul domniei sale se mai putea citi:

”Folosiți focale fixe cu deschidere mare ( f1.4 f1.8 f2) Sfatul e unul clar. Cu cat f mai mic cu atât posibilitatea de a folosi la maxim lumina creste.Precum și viteza de declanșare. În combinație cu ISO ridicat poate face ca noaptea sa devină zi ( retoric ). În poza de mai jos am folosit un film de iso 400 cu un 50 mm pus pe f1.8. Poza a fost făcuta noaptea târziu. Timpul de expunere a fost undeva pe la 1/50-1/0 ( zic ceva cu aproximație)”.

Am discutat despre greșelile din text și l-a scos pentru a-l reface cândva. Este doar o mică problemă aici. În momentul în care postezi un text cu greșeli de exprimare despre ce și cum în Fotografie există șansa ca alte persoane să ia de bun ce ai scris tu. Și de aici avem astăzi o droaie de aberanți care poartă aparatul de fotografiat în mână. Ba chiar mai sunt mândri că au un ochi și o inimă. Nu, Prietene, îți trebuie musai și MINTE ca să faci Fotografie. Măcar pentru a nu greși atunci când apeși pe tastele calculatorului. Și îți mai spun un secret. Gratis: Fotografia e un tort cu mai multe etaje. Ca să treci de la unul la altul, spre vârf, îți trebuie MINTE pe lângă ochi și suflet. Altfel într-o zi te va lovi năucitoare întrebarea simplă: de ce nu reușesc să trec de la a face Fotografie pe stradă la a face Fotografie de stradă???

La vita e Belea

Galeria ”La gard” din Parcul Copou găzduiește o expoziție cu imagini din Maramureș aparținând lui Ionel Onofraș. 

Am mai spus-o și o repet: cine lasă pe alții să se ocupe de alcătuirea și printarea propriei expoziții își bate joc de munca lui de creație. Printurile celor 16 panouri de pe gardul Parcului Copou sunt sub orice critică. Magenta s-a vărsat din călimara ploterului și a inundat totul. Inclusiv privirea noastră. Ar mai fi de discutat și în ceea ce privește imaginile alese (nu poți pune între 20 de imagini 3 făcute în aceeași locație - oricât de ochioase ar fi, iar folosirea în exces a obiectivului ”ochi de pește” iarăși este discutabilă într-o colecție de 20 de imagini), dar...

Ionel este un Fotograf sensibil, atent la tot ce-l înconjoară, cu imagini deosebite. Rămâne doar să învețe să le și iubească și să ducă munca până la capăt. Altfel rezultatele vor fi, mereu discutabile!

La vita e bella? (2)

Imagini din satul Gulia - Suceava

Am cunoscut mulți fotografi talentați. Majoritatea s-au ratat cu brio. Nu au înțeles că doar din talent nu poți să trăiești, în fotografie (și nu doar în ea), la infinit. Cu talentul într-un domeniu sau altul, te naști. Rămâne să-l descoperi. Dacă ai reușit asta și dacă nu-l cultivi (pe talentul), mori SPERANȚĂ. Talentat și norocos fiind, bucuriile de pe urma muncii tale vin ca un tăvălug. Și te iau înainte. Nu mai ai timp de studiu, nu-ți mai trebuie cultură vizuală (educație plastică), nu te mai uiți la ce au făcut și la ce fac alții... Ești talentat, și toate lacunele ți se iartă. Doamne ferește să mai fii și indolent. Și încrezut - doar lumea fotografiei începe și se termină cu tine... Și merge o dată, de două, de nouă, de zece spre unsprezece ori. Îți mai dă câte unul ghiont, dar zici că are ceva în personal cu tine și treci mai departe uitându-te chiorâș. Și, dintr-o dată, te trezești la sfânta și cruda realitate. Nimic în stânga, nimic în dreapta, la fel înainte și înapoi. Ești doar tu și cu marea ta OPERĂ. Care brusc constați că este cam de rahat. Că nimic nu mai rezistă trecerii timpului. Ochii ți se deschid spre stânga, spre dreapta, spre înainte și înapoi. Vai ce imagini frumoase are netalentatul ăla. Ba chiar și ăla. Și ăla. Și celălalt... Ce naiba am făcut până acum? Unde mi-a fost mintea? Deziluzia e mare. Și nimeni nu mai este lângă tine să te ajute. Din păcate încă mai ești destul de mândru ca să ceri ajutorul celor care ți-au stat alături la început. Care te-au ajutat, care au încercat să-ți spună, la un moment dat, că o iei razna. Dacă vreodată vei reuși să scapi de mândria asta păguboasă, roagă-te la Dumnezeul Fotografiei (dacă o exista El pe undeva prin ceruri) să nu fie prea târziu...

La polul opus, am cunoscut și mulți Fotografi căpușă. Cu o brumă de talent - sau nu. Dar cu pretenții cât încape (și pe de lături). Ei fac, ei dreg, ei răstoarnă munții, ei sunt inima și buricul fotografiei de la noi și de aiurea. De fapt, ei nu fac nimic. Dar ce ar fi putut să facă dacă... ce ar fi ieșit, o zi dacă mai era până... ce minunăție tocmai i-a trecut noaptea trecută prin vis și sigur o va pune pe captor dacă... etc, samd! Se chinuie, se screm, încep una, lasă alta, se lansează în proiecte și paraproiecte. Și nu fac nimic. Mereu este câte ceva care li se pune în cale. Potrivnic la nebunie. Mereu o dau în bară a neputință. Dar sunt în primul rînd. Prezenți, dându-și cu părerea, emițând maxime și cugetări: ”diafragma închisă la maxim va blura într-un mod plăcut fundalul imaginii” , ”timpul de 1/20 ar fi trebuit a fi suficient să înghețe mișcarea - și mie-mi ies pozele neclare”, ”ISO 1600 dă o imagine fără zgomot”... Mai este ceva de spus? Într-o lume de-a-ndoaselea este normal ca și fotografia și regulile ei să fie la fel. Iar dacă apuci să te implici, ai belit-o. Nu mai scapi. Ei vin la spectacol (fotografia e un spectacol, nu?), mai ales că nu se taie bilete și nici pentru invitații nu trebuie să se agite. Totul li se cuvine. Iar dacă le spui, tragediile antice sunt dulci telenovele pe lângă ceea ce simt ei. Iar dacă te scuturi și le-o tragi în barbă credeți că pricep ceva? Că încearcă să schimbe ceva în viața lor și zilnică și fotografică? Aiurea. Lor le e bine așa, în rolul de căpușă. Doar se supără și, ceea ce mi se pare infect îi mai conving și pe alții de supărarea și nedreptatea la care au fost supuși. Dar asta e viața noastră zilnică. Mergem cu ea de mână până la marele final!

La vita e bella?

Primesc, ”comentariu” la penultima postare următorul text:

”Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.”

Sunt momente în care totul în viață se dă peste cap. Durerea, nenorocirile, destinul, neputința - toate te pun la pământ. Încerci disperat să te ridici, să o iei de la capăt, să-ți dai o șansă, să strigi, să mergi înainte... Degeaba! Totul te trage înapoi, nimic nu se mai leagă.

Să mă întreb ce face nenorocitul de Stat la care doamna respectivă a cotizat ani de zile la sistemul de sănătate? Să mă întreb de ce nu a trimis cuvintele pe care le-am primit și pe adresa lui Băsescu, a lui Prim Ministru, a lui Parlamentul, Senatul și alții care sparg banii publici după bunul plac? Să-i spun că vin alegerile și, poate un candidat din orașul dumneaei să aibă baiera pungii mai largă?

Intrați pe blogul dumneaei și faceți cum vă dictează conștiința: http://gabrielatudorache.blogspot.com/

(imaginile sunt făcute ieri în satul Golia din Suceava)

Teo Band

Ca și mine, Teo este din Boston. Tot ca și mine, Teo bate astăzi străzile Iașului. Ca și mine, Teo este și fotograf. Mare. La peste 1,90 și mai mult de suta de oca. Cândva făcea fotografii minunate. Acum viața i-a rezervat alte chestii socoteli printre treburile zilnice. Dar Artist a rămas!

Vinerea trecută ne-a invitat în Clubul Griff la o cântare. Și-a făcut trupă. De muzică bună. S-a antrenat el ce s-a antrenat împreună cu prietenii muzicali și, după 6 luni a ieșit, pentru prima dată în public. Pentru toți cei prezenți a fost minunat. Bostonul produce, în continuare, talente. Și solista trupei, Sorina, este tot de acolo. O știu de când era copilă.

Se spune pe ici și pe colo că ”fotograful este martorul timpului său”. Eu sunt fericit că am făcut fotografii la primul concert al lui Teo și trupei sale (încă nu s-au hotărât la un nume). Peste ceva timp, ele, Fotografiile, vor costa o groază de bani!

Baftă, Prieteni!

 

Despre Veneția... Mea 14 - Murano

Impostura neputinței

Vreme de două săptămâni am postat, pe sărite, imagini din Veneția și împrejurimile ei. Am povestit, am amintit, am spus ceea ce am considerat că trebuie știut. Prea puțin din ce ar fi de spus, prea multe pentru un om normal. Cu postarea de astăzi sunt fix 91 de imagini. Foarte multe altele așteaptă să fie prelucrate. Timp de șase zile am trăit doar pentru a fotografia. De dimineața devreme și până spre seară. S-a adunat un material impresionant. Aproape 7000 de imagini. N-am să apuc niciodată să le editez pe toate. Nici nu mi-am propus. Desprinzând dintre ele, cel mai variat este acela al măștilor. Culoare, formă, vrajă. O expoziție de peste 150 de imagini s-ar putea face. Apoi orașul, cu oamenii săi, cu străduțele înguste, canalele pline de bărci, locurile pitorești, gondolele, podurile... Toate, la un loc, ar mai da o expoziție. Cam 100 de imagini. O sută și ceva. Enervant de vii. Imaginile de seară și cele abstracte s-ar putea combina și ele. Încă vreo 50 la număr. Și la urmă Burano. Curcubeu amestecat peste viața oamenilor. Culori care să-ți mângâie o parte din inimă pentru totdeauna. Tot vreo 50. Cincizeci și ceva...

De ceva vreme nu am mai trăit așa de frumos! De când aveam timp să umblu dezlegat prin România, azi în Maramureș, mâine în Deltă, joi în Mărginimea Sibiului.

Mie îmi este bine. Povestea se scrie încet. Încet și frumos. Și îmi este milă de impostorii neputincioși ai fotografiei care se screm să-și pună cap la cap inepțiile colorate - 8 spre 12 acolo - doar doar o să-i ia lumea de artiști, acrobați, fotografi eroini și profesori de mers pe poante. Dragii mei, oricât de mult ați înveli rahatul în ambalaj strălucitor, tot pute și râde lumea, pe la colțuri, de voi. Indiferent câtă publicitate i-ați face, pârțul își pierde parfumul la prima adiere de vânt. Mâine nimeni nu-și va mai aduce aminte de neputința voastră. Impostura însă... vi se va lipi de frunte ca marca de scrisoare: andrisantul cunoscut!

Despre Veneția... Mea 13 - Burano color 1

Și cu ”suflet” de porumbel și cu ”suflet” de fum... cum vreți!

Despre Veneția... Mea 12 - Haristocraft TANGO! (1)

Va urma!