Scurtă poveste de alungat tristețea

... așa e și cu Fotografii: mereu pregătiți să ne împungă prin intimitate cu ditai sulițoiul plin de pixeli fără număr. Îi vezi dar nu sunt ei. Mereu alunecoși, mereu schimbându-și identitatea, ascunzându-se după te miri ce. Albul se spune că este culoarea purității. Se spune, dar un Fotograf tropăind prin oraș învăluit într-o mantie de zăpadă ce ne-ar putea inspira? Depinde de cum ne bate inima în clipa aceea: stânga - sus/dreapta - jos sau dreapta - sus/stânga - jos... Fotograful aduce lumina prin zbaterea lui de o fracțiune de secundă dinaintea noastră: amintirea se oprește în loc luând înfățișarea chipului nostru. Oglinda sufletului nostru dinaintea ochilor noștri. Fotograful trece mai departe spre altă poveste...

Dar asta se întâmplă numai în vis.

Veneția... așa și altfel 6

Mă umflă râsu-plânsu când văd ce pot debita colegii mei într-ale fotografiei despre ce, cum și care au văzut (că de făcut n-au prea făcut) pe la Veneția. Cum stătea ei la pândă cu ditai sculanu în mânuri și cu un Nex 3 în pozonare așteptând să apară climpa de grație din față, da ea (clipa) a apărut din stânga și a ieșit o poză în alb și negru cu o mască pusă pe mijloc și cu o mână tăiată (henț). Da la Romanela merge și e ponza de la setimana (păcat de povestea lacrimogenă bună de scenariu de telenovele pentru gospodinele cu nafturelu simțitor)!

 

Despre exerciţiul de admiraţie

Toată viaţa noastră, deşi majoritatea ne ferim să ne raportăm la Modele, am admirat - declarat sau nu - pe câte cineva. Ni l-am dorit în cercul nostru de prieteni, i-am destăinuit micile sau marile noastre secrete, când ne-a fost sau i-a fost greu apropierea dintre noi ne făcea bine, ne alina durerea, tristețea, singurătatea... Nimic nu durează o veșnicie pe lumea asta. Încetul cu încetul timpul estompează totul. Inclusiv aura Modelului la care ne-am raportat mai acum câteva zile. Să însemne că îmbătrânim? Că devenim lipsiți de toleranță? Sau doar faptul că gâlceava noastră cu lumea ne urâțește sufletul fără să prindem de veste?

Cine poate ști...

Expoziție de Fotografie Dan Mititelu la Iași

Dan Mititelu: "Creanga prin Parcul Copou"
Expoziţie de fotografie, galeria ”La Gard”

Prezintă: scriitorul Nichita Danilov.
Vernisaj: marţi, 26 februarie 2013, ora 18, în Sala "Diotima"
Perioadă: 25 februarie - 17 martie 2013.
Program: 24 de ore din 24, şapte zile din săptămână.

În cele 17 panouri (85,5 x 127 cm) care alcătuiesc Galeria de Artă "La Gard" sunt prezentate 40 de fotografii alb-negru ce au dimensiuni între 30,5 x 45 cm şi 70 x 105 cm.
Imaginile au fost sus-trase numai din Parcul Copou în perioada februarie 2011 - ianuarie 2013 şi sunt expoziţional grupate câte zece pentru fiecare din cele patru anotimpuri de umblat creanga.
Albumul-catalog editat (21 x 21 cm, 50 pagini) conţine toate cel 40 de lucrări ale expoziţiei supusă vizionării chiar pe gardul Parcului Copou.
La vernisaj, în Sala "Diotima" din Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, se vor proiecta în suită cele 40 de fotografii şi se vor distribui câteva exemplare ale catalogului expoziţiei.

Detalii în:
http://dan-mititelu.ro/?page_id=87.
https://www.facebook.com/events/558495310836135

Vara promisă

Paris 2012

O imagine ciudată... nici casă, nici galerie de artă. Nici mașină mică, nici mașină mare. Nici femeia din vis, nici femeia visată. Nici grădina dorită, nici grădina în care să evadezi într-o zi toridă și lipsită de inspirație. Doar fotograful în stânga și divinitatea în partea dreaptă a imaginii sunt certe... pentru că ce este, de fapt, fotograful? Doar unealta divinității de a lăsa nemuririi o clipă din viață.

În rest, este doar o fotografie pe stradă!

Veneția... așa și altfel 5

Să-i trăiască centrala lui nenea!

Au trecut pe neobservate: acum câteva zile s-au împlinit 30 de ani de când am pus prima și întâia dată mâna pe un aparat de fotografiat. Un Seagull pe film îngust cu vizare prin telemetru. Costa la magazin 1400 de lei. Cât un salar de om normal. După o săptămână am fost ”fotograf” la nunta unei colege. Cu banii de acolo (am mărit fotografiile cu un aparat UPA rusesc, împrumutat, noaptea, în dormitor) peste câteva zile mi-am luat un Zenit E - 1800 de lei. Și tot așa mai departe...

Îi mulțumesc din nou lui Mihai Chița, cel de la care am învățat pe atunci tot ce știa el despre fotografie. Sper să reușesc să dau la tipar primăvara asta cartea-album cu ”Când eram Fotograf”...

Io-te henț: sectorul azalee

Mare cât inima Meu!...

Când nimic nu mai este de spus

De-atâtea ori am auzit sau vorbit despre singurătatea în doi. Eu și cu Ea. Sau Ea și cu Mine. Nu știu cum este mai bine. Oricum, este rău în ambele ipostaze. Doi străini respirând sub aceeași aripă de Înger. Două sensuri menite să fie mereu opuse, unul hăisa și altul ceala. Nimic nu mai este de făcut, oricâte noduri ai face la părțile inimii rupte. Tot pe acolo vor sângera. V-ați surprins ochiul vreodată zbătându-se spre cerul plin cu stele? Mereu m-am întrebat ”care o fi a mea... parcă aia îmi face cu ochiul, ba nu, cealaltă clipește spre mine, Hei... care e sufletul meu pereche?”... Întrebare fără răspuns. Sufletul pereche aleargă bezmetic doar prin imaginația mea.

Dar nu pot să vă mint: Fotografia este Sufletul meu pereche. Nici nu știți cât de frumoasă devine singurătatea asta în doi!

Hausvater - CEL MAI FRUMOS ANOTIMP (3)

Un Album cu spectacole care nu se pot povesti

Paradisul terestru, după Tennessee Williams - Teatrul Mihai Eminescu Botoșani - 2005

Canon EOS 350 D, obiective Canon 70-210/3,5-4,5 USM, Canon 50/1,8

Un spectacol antologic cu un destin ciudat. Doar două reprezentații într-un oraș unde nici actorii și nici publicul nu erau pregătiți pentru un asemenea eveniment.

- Mulțumesc Conului Dinu pentru imaginea din fundalul blogului. Este cel mai frumos portret cu mutra mea pe care îl am!

Veneția... așa și altfel 4