Expoziţie Matei BEJENARU la Iaşi

Astăzi, de la ora 17,oo, la Galeria "Cupola" din Iaşi a avut loc deschiderea expoziţiei de fotografie "M3 (la puterea a treia), Muncă, Memorie, Mişcare", aparţinând artistului vizual Matei BEJENARU, şeful catedrei "Foto-video" de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi. De dimineaţă, unul dintre amicii fotografi mi-a spus să iau o perie cu păr aspru la mine. Prietene drag, spre deosebire de tine care faci sluj acolo unde ai interes, eu am un punct de vedere pe care pot să mi-l argumentez. Din fericire. Deci: Poate Matei BEJENARU nu va rămâne în Istoria Fotografiei Româneşti (pe care nu ştiu dacă se va obosi vreodată să o scrie cineva), dar, SIGUR, în Istoria Artelor Vizuale din România are un loc bine definit. În faţă de tot. Numele lui este sinonim în România, şi nu numai, cu Performance-ul şi noţiunea de Instalaţie, termeni de care, recunosc, până acum ceva timp făceam mişto cu alţi prieteni fotografi. Există în viaţă momente în care cursurile unei facultăţi, lecturile avute, discuţiile cu alţi colegi din branşă (îţi mulţumesc Dorel GĂINĂ) te fac să priveşti cu alţi ochi aceste forme de manifestare. Sincretismul în Artele Plastice, la fel ca în Teatru, este cel care a descătuşat energiile creatoare ale Artiştilor în ultimii ani. Matei BEJENARU are drumul său. Pe care l-a descoperit şi pe care îl urmează cu încăpăţânare. Bienalele "Periferic" de care se ocupă, expoziţiile avute în ţară şi străinătate, uşurinţa cu care descoperă potenţialul de exploatat dintr-o idee care are ca punct de plecare fotografia sau imaginea video îl fac atât admirat, de către unii, cât şi invidiat şi înjurat, de către alţii. El se luptă pentru ideile pe care le are. De fiecare dată reuşeşte să le găsească "ambalajul" strălucitor pe care să ni-l servească nouă, privitorilor. "Iluzia" că participăm la un Eveniment. Fiindcă ce altceva decât o iluzie este o expoziţie?

Pot spune că este un romantic incurabil. De câţiva ani a re-descoperit fotografia pe film. Pe film de format mediu şi mare. Şi-a cheltuit banii cumpărând aparate de fotografiat şi mărit pe care mulţi dintre noi le-am şi uitat. Merge pe coclauri cu ditai aparatul cu burduf, cu trepied de zece kg, şi cu ramele aferente încărcate cu plan-filme pentru a face 2-3 imagini după o zi istovitoare de muncă. Mă veţi întreba: "da cine-l pune frate să se chinuie? De ce nu foloseşte digitalul? E mai simplu şi muuuuuult mai uşor"... Din punctul meu de vedere, ca om pentru care fotografia argentică şi-a încheiat ciclul, este un chin. Dar tot eu pot să-l şi înţeleg. Şi pot să-i înţeleg şi încăpăţânarea cu care încearcă zi de zi, la cursuri, să-şi facă studenţii să se îndrăgostească de "film", de "camera obscură". Cine nu a trecut prin laboratorul fotografic, nu a "gustat" din zemurile de developare, nu a văzut cum apare imaginea pe coala albă de hârtie, porneşte în "viaţa" de Fotograf cu un handicap!...

"Tehnologia îmbătrâneşte mai repede decât oamenii... Efortul nostru de a produce şi a folosi tehnologia a eşuat în anii '90. Cea mai iubită emisiune TV a românilor din trecut, Teleenciclopedia, e difuzată acum de televiziunea naţională la o oră de audienţă minimă. De fapt cine mai este interesat azi de promovarea unei emisiuni de popularizare a ştiinţei? Ceea ce nu s-a schimbat este alienarea muncitorilor, înstrăinarea de lumea în care trăiesc. Dacă în perioada comunistă au fost forţaţi să părăsească satele pentru a se muta în blocuri şi a lucra în fabrici, astăzi mulţi dintre ei muncesc în străinătate şi trăiesc drame despre care vom vorbi poate peste o generaţie..." Acestea sunt cuvintele lui Matei BEJENARU din pliantul expoziţiei. "Ambalajul" de care vorbeam şi care ne face să privim cu alţi ochi cele 11 fotografii înrămate impecabil (dintre care două de mari dimensiuni) şi cele 80 de diapozitive alb-negru care sunt proiectate într-un spaţiu închis, special amenajat în mijlocul Galeriei, poate camerele din cutiile de chibrit-blocurile în care erau înghesuiţi muncitorii-ţărani despre care vorbeşte în imagini Artistul, poate ecoul singurătăţii aceloraşi oameni, dezrădăcinaţi şi transhumaţi într-o lume care nu este a lor. Este o expoziţie specială care nu trebuie povestită ci văzută. O nouă "iluzie" marca Matei BEJENARU. de înjurat? De aplaudat? Asta vom decide fiecare în sufletul nostru. Eu mă înclin!...