Acu douăj de ani fix... Revoluţia la Botoşani (2)

Rămăsesem dator cu ultimele două părţi din Revoluţia de la Botoşani, unde eo fusei un fel de "martor al timpului meu": Pe seară m-am înfiinţat la redacţia ziarului lui tov. Partidu. Am pătruns cu sfială în laboratorul foto care aparţinuse lui nenea Helici, ieşit cu ceva timp în urmă la pensie. Venisem cu dozele de developat şi cu soluţii de acasă. Am început să developez filmele. Uitasei să spun că nenea Helici, un tip micuţ şi volubil, era singurul fotograf care se putea lăuda că fotografiase chiloţii albaştri ai lui Elena Ceauşescu, când veniseră "iubiţii conducători" la Botoşani cu elicopterul şi, la coborâre, o pală de vânt umflase rochia Elenei. Din păcate, băieţii vigilenţi îl lăsară fără film pe norocosul fotograf. Şi mai uitai să spun că prin octombrie '89 se obţinuseră toate aprobările să trec fotograf la respectivul ziar. Numa că nu eram membru de partid. Doar un amărât de UTC-ist, ameninţat în fiecare lună cu datu afară că "toarăşu Duşa, de ce nu faci mata informările de presă care ţi se cer de către partid? Am să propun să fii sancţionat!..." Şi eo mă uitam tâmp la o tanti urâtă la nebunie care răspundea din partea lui Partidu de grupa noastră de utecişti de la telefoane şi zâmbeam cu nesimţire la ea. Da n-a apucat să mă dea afară. Şi cum spuneam, se obţinuseră aprobările de pe unde trebuia şi urma să mă facă membru de partid la prima şedinţă. Aşa că am dat-o la întors, spre disperarea lui Traian Apetrei, redactor la respectiva publicaţie care în lipsa unui fotograf făcea el pozele necesare. Pe drumul spre ziar, chiar în faţa mea, redactorul şef de atunci, Maximiuc, îşi zdrelise ţurloaiele din plin căzând, din cauza grabei, într-un canal de lângă gardul Liceului Laurian. Mai spre noapte, liniştea holurilor a fost tulburată de Răducu Căjvăneanu, care era responsabilul de număr: că "el nu dă drumu la ziar, că o să ne omoare pe toţi, etc". Şi lui i-a rezervat Doamne-Doamne o răzbunare maximă. Unde a injurat o viaţă întreagă cât a fost la ziar, adică pe afurisiţii de popi, a ajuns să lucreze, după ce au îngropat ziarul, la gazeta Protopopiatului. Mare evlavios e acum Răducu: "blagosloviţi Sfinţia voastră"...
În fine, pe la zorii zilei a ieşit şi ziarul, "Clopotul poporului". Două pagini. Chestia mişto era că toţi zmeii revoluţionari din redacţie erau căcaţi la cur. Singura semnătură era sub poză: Ozolin Duşa.

Şi cum n-aveam astâmpăr, am mai făcut şi pe 23 decembrie poze la bairam. Iar pe 26 seara, la Galeriile Luchian de lângă piaţa cu scandalul am făcut şi o expoziţie cu 200 de imagini 18x24, "Botoşani, primele ore ale libertăţii". Prima expoziţie "liberă" din Romanela. Am băgat taxă de 5 lei şi, într-o săptămână, DOBITOCUL de mine am depus la CEC, în contul Libertatea, 43.000 lei. Mare cretin!...
Imaginea de mai sus este făcută pe 25 decembrie, în tipografia din Botoşani unde am mers să caşerez imaginile pentru expoziţie pe nişte cartoane.

Predestinat, sau nu, la teatrul di Botoşani se jucau două spectacole: "Întemeietorii" şi "Visul unei nopţi de iarnă"...

În ultima imagine deja veniseră băieţii de la Electrocontact. Printre ei (în dreapta) Cornel Dumitriu, astăzi pictor respectabil şi cu cotă, posesor de galerii particulară.

Cam asta fu, pe scurt. Ar mai fi multe de zis, dar îmi este lehamite. O chestie e sigură: toţi marii Revoluţionar din Boston s-au făcut pe baza pozelor mele. Numai eo nu am încăput, că era coadă mare şi locuri puţine...

P.S. Citind ce a comentat Feri mi-am adus aminte că uitasei să spun: Da, de Crăciun mi-am luat şi eu "raţia de libertate". Numai că eu am luat-o pe cea expirată din gondolele de la alimentara (gondolele erau nişte rafturi maaaaaaaaaaaaaaaari şi mereu goale din alimentarele patriei). Dar nu mă plâng. Viaţa este minunată când faci-ţaca ţaca cu aparatul de fotografiat. Îmbătătoare melodie. Ascultând-o sunt fericit!