26 - 1984, Păsările

1984. Păsările - cum a circulat spre saloanele de afară și Dantelărie - pentru cele din România (prietenii știu de ce). O imagine simplă, însă, mărită, are un impact vizual puternic asupra privitorului, amintind de filmul cu același nume al lui Hitchcook. Am ales-o dintre imaginile făcute în 1984 pentru a vă pune o întrebare: cum a fost făcută fără ajutorul Photoshopului? Simplu și complicat în același timp: imaginea este făcută pe film lat. Era iarna lui 1984. Tocmai îmi cumpărasem primul aparat pe format mediu. Un Seagull din ăla cu două obiective. Unul pentru vizat și celălalt pentru expus filmul. O mică bijuterie cu husă maro la 1800 lei. Asta până nu o lua razna mecanismul de tragere a filmului. Nu mai aveai nici un control apoi asupra numărului de imagini pe care le fotografiai pe un film. Normal erau 12 imagini 6x6. Când se bulea era ca la loterie. Începusem să experimentez, să mă joc, să ”inventez” tot felul de trăsnăi. Pentru cine-și amintește, în acea perioadă se găseau prin magazine un fel de fețe de masă făcute din hârtie. Materialul semăna cu acela al șervețelelor de astăzi. Doar că era mai mașcat în textură. Dintr-o astfel de invenție comunistă am tăiat o fâșie lată de 6 cm și lungă cât celuloidul filmului. Cei care nu au văzut cum arăta, un film lat seamănă cu un tub, pe care este înfășurată o bucată de hârtie. Cam așa este și în practică: pe un șpul de plastic care are la capete niște crestături în care intră angrenajele aparatului, pentru transportul filmului, este înfășurată o protecție de hârtie pe a cărei parte interioară se află prins filmul. La capătul exterior al hârtiei există o bucată de amorsă, fără film, pentru ca acest capăt să poată fi desfăcut pe lumină și să fie agățat de alt șpul identic, pe care, pe măsură ce fotografiem, bobina de film este translată. După cele 12 cadre fotografiate urmează o nouă amorsă de hârtie care, practic, rulându-se pe șpul ferește filmul fotografiat de voalare atunci când îl schimbăm din aparat (lungă explicație Domnilor, la alții era mai scurtă). Fâșia respectivă de hârtie am aplicat-o, la întuneric, pe partea cu emulsie a filmului, parte care intră în contact cu lumina care trece, la declanșare, prin obiectiv. De fapt am derulat orbește filmul, am pus banda de hîrtie tăiată din ”fața de masă” și am rulat filmul la loc. Normal că grosimea filmului s-a mărit. L-am băgat tot la întuneric în aparat. Acesta fiind proiectat pentru filme 120 (12 poziții) și 240 (24 poziții) - filme pe care nu am apucat să le văd vreodată - guguloiul meu a încăput fără părobleme. A doua zi am luat trenul din gara Botoșani până la Bucecea. Vreo 25 de km. Mai spre malul Siretului văzusem eu o casă cu niște copaci care parcă-parcă se potriveau cu ce aveam eu prin căpățînă pentru filmul meșterit de cu seară. Era un ger se crăpau pietrele. De la gară și până la locul de stație erau cam 4 km, luați în piept voinicește prin zăpadă. Față de expunerea normală pentru un film de 100 ASA (ghici ghicitoare) am supraexpus cu 3, 4 și 5 diafragme. Filmul l-am terminat imediat. Nu se punea problema să-l schimb cu altul (de ”chiloți”, pardon, husa de material negru netransparent inventată special pentru astfel de trebi nu auzisem încă), așa că am luat-o îndărăt spre gară. Trenul de întoarcere era abia peste vreo patru ore (de, atunci erau mașini puține și mai și circulau, cele care aveau benzină, o săptămână da, alta ba după cum le era numărul. Cu soț au ba). Ajuns acasă m-am repezit direct în Laborator - un hol 1,5x1 m, pe care-l obturasem cu un perete de pefeleu, și în care nici nu vă puteți închipui cum încăpeau aparatul de mărit, tăvile, filtrul de lumină, sticlele cu soluții, borcanele cu substanțe, și alte drăcii necesare procesului de developare pentru negative și hârtie. Spălarea se făcea în balie, afară în curte vara, și în cameră iarna - și am băgat filmul la developat. 20 de grade la revelator, tot așa la fixator, doar baia de stopare fiind cu toleranță între 15 și 25 de grade. Cum începusem să fac și fotografii color, pe atunci, la ”termostatare” foloseam pernele cu încălzire electrică - altă invenție socialistă pentru casnicii cu dureri de șale. He-he, credeți că developam filmele alb-negru pe orbește? Vă înșelați. Filtrul Orwo 103 să trăiască. El era ochiul magic de control. Am developat, chiar supradevelopat filmul, fața de masă fiind, se vede, mai opacă decât îmi închipuisem. Făcând inversiunea negativ-pozitiv, dantelăria neagră din imagine care dă impresia de păsări este ceea ce lumina nu a putut impresiona pe film, fiind oprită de către textura hârtiei. Un experiment (din multe altele) reușit. Astăzi Photoshopul face o treabă la fel apăsând patru butoane pe tastatură. Ehe Prieteni, da PARFUMUL? El unde mai este când dai liniștit la butoane?...

PS: Citesc pe saitul AAFR-ului că Nagy P. Zoltan, Artist fotograf din Miercurea Ciuc, a trecut la cele veșnice. Ne-am intersectat de două ori pe la saloanele de fotografie. Era un om deschis, vesel, prietenos. Și un foarte bun Fotograf. Dumnezeu să-l odihnească. Dacă există un Rai al fotografilor, cândva ne vom reîntâlni pe acolo cu aparatele la gât!...