Scurtă, da scurtă... poveste

Băi tâmpitule, nu-ți mai ajunge? Ai umplut blogul de fluturi și gâze. Nu că n-ai avea un roi întreg prin mansardă, da e prea de tot. Parcă nu mai știi să faci altceva. Cum auzi pe unul că vrea și el, hop la fluturi. Antrenament cică. Păi mă, cine naiba se ”antrenează” ca năucul de-a bușilea cu curu-n sus, plin de rouă pe papuci, cracii pantalonilor și coate? Nemernicule, ai mai cărat și o droaie de lume cu tine și la unu n-ai explicat ce și cum, cum vine treaba asta cu macroul. Nici tu nu știi prea bine, te miști de la natură, că ai naturelu simțitor și simți al dracului de bine cadrul din fața ochiului tău chior de aproape. Pune frână și mai fă și altceva, nu chestii de astea sezoniere și neinteresante. Ce crezi mă, că așa vei rămâne în istoria fotografiei din romanela, pe care oricum nimeni n-o va scrie? Mă, lumea face lucruri capitale, performance-uri, instalații, declanșează pe-ntuneric, pune poza pe blog din țeavă, nu chinuie calculatoru câte juma de zi ca tine, nasolule. Tu le colorezi de-ți sar dinții, cu tonuri, semitonuri, de parc-ai fi la filarmonică, ratatule. Nici măcar alb-negru numa cu alb și negru nu știi să faci, că griurile e scumpe la vedere pe mapamond. Rușine tălălăule, minți lumea cu coloratele tale. Și nici măcar nu ai maimuță ca acu zece ani la Mamaia. Așa o să te uite lumea zbanghiule, și nici Dinu Lazăr n-o să te treacă pe blog cum că precum te-ai născut talent și-ai murit speranță. Hai, ciocu mic și la culcare. Dimineață la patru jumate sună ceasul: fluturii așteaptă cu roua pe aripi să-i tragi în poză!...