Dimineața unui pozar de gâze

Care decurge cam așa: sună ceasul la 4,30, te uiți urât la el, te mai frăsui 5 minute, faci un duș cu apă așa-și-așa, moment în care constați că amigdalele-s cât oole la măgar, da asta e, te-mbraci cu haine mai grosuțe, nu te dai cu parfum că fug gâzele, baticu-n loc să-l pui pe cap îl legi la gât (e baticul norocos la fluturi), sari în adidași, mai faci o dată inventarul la geantă, te uiți cu părere de rău la berea rece din frigider, pui gluga de la hanorac pe cap și cobori în stradă la 5,15 unde te așteaptă Mirela cu Loganu roșu torcînd ca motanu. Bineînțeles că uiți monopiedul lângă ușă. Bun. La 5,30  în Podu Roș urcă Scăpărici și cu Radu, la 6 fără 10 suntem deja în coada lacului Ciurbești, pe dâmb, așteptând să răsară soarele.

În 15 minute se adună o gașcă de nori, așa că răsăritul se cam răsuflă. Cum spunea cineva, treaba cu răsăritul e o chestiune de noroc. Am verificat-o și eu de multe ori. Așa că ne luăm catrafusele și ne mutăm 250 de metri mai încolo la celebra locație cu gâze. Ochii cât cepele!... undeva, printre frunzele dese un fluture sau o gâză ne așteaptă, înțepeniți în roua dimineții, să îi pozăm.

- Ce flori frumoase - îmi zic eu în gând - ba nu, parcă e un fluture... sunt doi, strig eu - tot în gând...

La 20 de cm de-asupra solului. În fața tulpinii de floare unde sunt agățați un cârtițoi harnic a scos afară vreo 3 roabe de pământ, întinzându-l pe un metru pătrat de mal. Să mă duc pe partea ailaltă nu se poate. Un zid de scaieți și alte beldii îmi taie calea. Așa că mă-nchei la scurta de fâș și mă întind cuminte peste pământul proaspăt afânat și mustind de apă. Clanț, clanț, clanț... Deși sunt foarte sperioși, tăind-o (în mod normal) la orice zgomot sau schimbare de densitate a luminii, de astă dată am dat lovitura. Îndrăgostiții sunt în extaz. Din când în când unul mișcă dintr-un picior, celălalt răspunzându-i printr-o mișcare de antenă...

Afundându-mă bine în pământul scos de cârtițoi și completat de către roua dimineții cu apă fac diverse cadrări, doar-doar o ieși ceva. Fotomodelele stau cuminți. Extazul fluturimii lor e mai mare decât pericolul generat de către aparatul de fotografiat. Nici nu prea ar avea cum să miște. Roua le-a îngreunat aripile, prinzându-le ca într-un clește. Rup crenguța de care sunt atârnați pentru a o duce mai la lumină. Norii deja s-au risipit și soarele se ițește de după deal cu razele lui fermecate.

Folosesc un scaiete înalt drept stativ pentru crenguța cu fluturii. Mă învârt în jurul lor clănțănind din obturator. Apoi îi predau creativității colegilor mei. Perimetrul cu gâze are o lungime de vreo 350 de metri. Pe cei doi îndrăgostiți îi găsisem chiar la capătul lui. O iau agale cu ochii beliți în dreapta și-n stânga după alte gâze. Mai un fluture, mai o albină, mai o ploșniță, mai doi țânțari babani, îndrăgostiți și ei, de-a bușilea, unii mai sperioși, alții mai cooperanți, cracii pantalonilor sunt deja leoarcă, genunchii, coatele și burta pline de noroi, una peste alta a fost o partidă bunicică de gâze. Pe la 9,30 sun încetarea ostilităților și retragerea cu torțe spre căși...

În ciulinul de dimineață Romeo și Julieta în versiune fluturească își continuă idila. Mai fac trei poze apoi iau crenguța să-i schimb poziția. Mai spre soare. Brusc, flutureții își desprind cozile și își iau concomitent zborul. Spre soarele care le uscase aripile de roua dimineții și îi eliberase din menghina imobilității... Frumoasă ”poveste de dragoste” . Să fie și-un Shakespeare al fluturilor? Cine știe...

Bucuroși, urcăm în mașină și facem drumul îndărăt. Radu și Scăpărici la meci. Poli Iași are prima partidă acasă din noul campionat. În divizia B. Eu mă opresc la piața de gross. Vreau să pun murături!...