Agarici.. Paul Agarici

Noaptea care a trecut l-am visat pe Profesorul Oprișor. Nu, nu vă chinuiți să dați cu tasta pe net după el. Nu există nimic care să-i amintească munca. A fost Secretarul și apoi Președintele Filialei ”Moldova” a Asociației Artiștilor Fotografi din România. Nu a fost un mare fotograf. Dar a fost un mare Boier (ceea ce pe vremea lui Ceașcă era ceva) și un mare Profesor de Fotografie. Pe mulți dintre cei care ”declanșau” la acea vreme (eu l-am cunoscut în 1985) i-a ajutat cu sfaturile lui, cu ”lecțiile” despre fotografie și viață pe care le împărtășea cu modestie celor care-i cereau o părere. Am mai scris pe aici și despre alți Boieri - Fotografi - Profesori pe care i-am cunoscut: deapre Eugen Iarovici, Sylviu Comănescu, Napoleon Frandin, Gheorghe Rizeanu, Nicu Dan Gelep, David Friedmann, Jozsef Marx, Gheorghe Lăzăroiu. Nu mai sunt printre noi, dar de la fiecare am ”furat” câte ceva. Fiecăruia îi datorez mai mult sau mai puțin în formarea mea ca iubitor de Fotografie iar atunci când s-a luat cineva, indiferent cine, de amintirea lor am sărit la beregată. Și o voi face mereu cât voi trăi. Indiferent de consecințe și cât de prieten sau dușman îmi este respectivul.

De câteva zile citesc pe net o polemică care nu-mi aparține și nici nu ar trebui să mă intereseze. Lumea fotografiei românești este plină de Orgolii. Peste tot pe unde se adună mai mult de doi fotografi bârfa e gata. Mai dăunăzi, un coleg recunoscut, la 65 de ani, ca unul dintre Patriarhii fotografiei românești se scărpina într-o prelegere (cam ambiguă și greu de urmărit) despre fotografie, ținută în fața a vreo 70 de oameni, despre un alt coleg care cică ar lua cerul dintr-o imagine și l-ar pune în alta și ar mai lua și vrăbii din alta punându-le să zboare invers și bineînțelea împotriva acelor de ceasornic ale soarelui... Păi văd că fotografia se împarte în două: în cei care știu photoshop și cei care nu. De ce să se supere cei din a doua categorie pe cei din prima? Numa pentru că nu-i poate pricepe sau pentru că nu le suportă ”gloria” (e trecătoare Neică. Acu e și acu s-a dus pe gârlă). Și se mai scărpina de un alt coleg că cică după 16 ani de muncă la Cooperație ”nu poate domne să predea fotografia la popor”. Da de ce să n-o poată preda? Că doar n-a făcut 16 ani traforaj artistic ci fotografie de studio. Oare chiar să nu fi acumulat nimic în această perioadă? Să nu aibă nimic de împărtășit? N-aș prea crede (și dacă există vreun curios îi pot aprofunda subiectul respectiv).

Acu este luat la țintă un alt Fotograf: ”Agarici..Paul Agarici”. Nu l-am cunoscut până acum. Dar am ceva amintiri: prin anii '80 în revista Flacăra, sub fotografii semnau două nume. Aurel Mihailopol și Paul Agarici. După '90 prin laboratorul lui au trecut majoritatea fotoreporterilor de azi din presa românească. O fi mult? O fi puțin? Cu mintea mea pătrată eu cred că e destul de mult. De câteva zile Dinu Lazăr îi publică pe blog niște ”fotopovești”. Oare de ce n-o fi făcut-o Paul Agarici singur? Tot mintea mea creață îmi spune că nu s-a acomodat foarte bine cu internetul. Sau, poate, nu are timp de pierdut pe câmpiile lui. Și-a pus experiența în slujba tinerilor care doresc să înțeleagă ce și cum se întâmplă pe ogoarele Fotografiei. Un Profesor nu te învață să devii genial. El îți dă doar niște noțiuni corecte, te ghidonează printre adevăr și minciună cât să-ți poți lua singur zborul, să-ți faci singurel propria scală de valori. Profesorul care se laudă că te face Artist este un dobitoc și un șmecher. Și culmea, tocmai cei care-și spun ”profesori” au sărit la beregata lui Paul Agarici. Mai întâi unul de pe la Târgoviște. Acu fo doi ani, când a pus dințișorul pe cărniță, doi dintre oamenii care l-au numit PROFESOR erau cei mai mari, mai blânzi și mai buni. Acum sunt cele mai mari canalii. Pe unde-i prinde îi înjură. Păi domn profesor, oare ce v-a făcut să vă schimbați părerea? Nu sunt tot aceiași oameni? Sau bătrânul Jack și păsărica tânără să vă fi rătăcit mințile? Și ca să fiu răutăcios: ce fel de profesor este acela a cărui operă este subțire cât o foaie de ceapă? Mai mult: care a ajuns la concluzia că nu poate câștiga din fotografie cât poate cheltui și că e mai bine să se întoarcă (și) la meseria inițială de constructor? (dacă veți dori, pot aprofunada și asta). Un alt fotograf care se ocupă de workshopuri pe la brașov și-a băgat-o și și-a scos-o și el pe seama lui Paul Agarici. Nici pe el nu-l cunosc la față. L-am remarcat acu ceva timp prin Foto Magazin. Făcea niște imagini care mi-au plăcut. Cu machete și photoshop din plin. Avea și o gură mare (ceea ce a bine) numai că o deschidea larg și când trebuia și când nu trebuia. Asta l-a făcut ca să se izoleze de Foto Magazin și să o ia pe cont propriu. Și-a creat un stil un pic mai aparte decât ceea ce se practică prin fotografia de la Romanela.Numai că mai sunt (îmi vin în minte vreo 7) destui care îl imită. Dintre cei care i-au fost elevi sau îi sunt prieteni. Oricum, oferta e limitată: săbii, halebarde, pistoale, mitraliere, scuturi, costume de epocă și zgârieturi pe poze. Oare să fie destul? Oare a te erija în profesor de fotografie înseamnă ca cei pe care-i înveți să te imite? Nu cred. Iar dacă tu nu reușești să-i faci să înțeleagă asta și te îmbeți cu apa chioară a prieteniei imediate e grav. Mâine se vor trezi unul câte unul și din cel mai mare și mai tare vei deveni uitare. S-au mai găsit câțiva să-și bage, pe blogul respectiv, organul, dând cu humă peste botul lui Paul Agarici. Un alt târgoviștean, cu diplomă de fotograf luată acu aproape un an de la aceeași școală unde este profesor colegul lui prieten cu Jack, s-a grăbit să lase posterității o ”privire critică” a Operei fotografice de studio a lui Paul Agarici. Omul este mai încet la conexiune. La studiou se ”pricepe” despre studiou a vorbit. Dacă te uiți atent la ce a dat netului din opera sa nemuritoare rămân doar imaginile făcute prin ”gaura de ac”. Nu știu dacă și-a dat seama mai demult că asta e menirea lui (că oricum, 99 din 100 de fotografi nu pricep ce e acolo), dar eu îl respect pentru ceea ce face ca ”stenopar”. Ca mare specialist dătător de păreri universal valabile, mai are de prășit (și asta o pot aprofunda. De fapt lui i-am și spus-o, pe scurt. Da s-a supărat!).

Prieteni, acu să o spun pe aia dreaptă: am bătut și eu saitul lui Paul Agarici. Nu vorbesc despre cum e făcut. Fiecare cum vrea la mușchi așa face. Vorbesc despre imaginile din el: e o varză mare acolo. Dar asta nu înseamnă că toate imaginile sunt de rahat. Dacă veți fi corecți cu voi, veți recunoaște din imaginile de acolo un mare FOTOREPORTER. Cu sângele de rigoare. Câți ați scos aparatul acum mai bine de 20 de ani când trăgeu turbații prin București? Da când bumbăceau minerii la intelectuali? Mai mult, câți ați dat o fugă pe la Tiraspol la cafteală? Știți, e la fel ca la o jurizare de fotografie. Dacă mie-mi place portretul înseamnă că tot ce nu ține de portret e musai prost? De aruncat la gunoi? Nu cred. Cred doar că toți cei care lucrăm cu oamenii, care ”formăm” Fotografi, ar trebui să nu judecăm omul după o mână de imagini aruncate pe net. Poate nu știe să-și facă uin sait. Poate nu știe să-și editeze imaginile ca ele să arate ca Sophia Loren când avea 20 de ani. Dar trebuie să-i acordăm circumstanța că poate fi un bun dascăl. Exemple sunt multe. Și, mai devreme sau mai târziu, la profesorul prost nu se va mai duce nimeni să învețe. Dacă stau și mă mai gândesc un pic, discuția asta cu cât de mare Profesor sau Fotograf este Paul Agarici a pornit de la o ”epistolă” a domniei sale despre unul dintre cei care fac cursuri de fotografie asumându-și competențe pe care nu le are și școli care nu se există. Se spune că minciuna are picioare scurte. Cred că profesorul care minte fotografia, va rămâne, repede, fără învățăcei. Și mai cred că profesorii care se ocupă de destinele fotografice ale unor învățăcei, oricare ar fi aceștia, ar trebui să aibă un discurs constructiv în ceea ce-i privește pe cei care le sunt ”concurenți”. Un discurs din care băgatul și scosul de organe să lipsească. Au mai făcut-o și alții acu ceva vreme. Țin minte că un fost Prieten din Craiova, acu ceva vreme, m-a porcăit la calup cu un alt Prieten cu ”poze colorate”... Da după 2 zile și-a scos dixtracția de pe blog. Nu se făcea ca elevii pe care-i păstorea să aibă o imagine altfel decât a unui Dascăl onest. Este loc pentru toată lumea. Oamenii care au spus ceva în Fotografia de dinainte de '89 îi numeri pe degetele de la mâini. Au o altă școală. Cea a bunului simț și a respectului față de Colegul de lângă ei. Le este greu să vă facă față vouă, celor tineri. Fizic, puterile s-au dus. Dealul pe care-l urcau acu 25 de ani în 3 minute, înainte de răsăritul soarelui, acum îl urcă într-o oră. Dar imaginea pe care o fac de acolo, din vârf, este cu mult mai vie decât ne-am dori noi, lupii tineri,  să fie... La fel și Lecția lor despre Fotografie...

P.S. 1: Accept să mă înjurați pentru cele scrise, dar cu numele vostru și cu argumente.

P.S. 2: Imaginea, făcută astăzi la re-sfințirea Mănăstirii Golia din Iași nu are nici o legăturăcu ce am scris aici. N-am găsit altă poză.

P.S. 3. Nu mă consider și nu mă voi considera niciodată Profesor de Fotografie. Doar un Antrenor. Și-mi voi respecta mereu Colegii (și Opera lor) Fie Prieteni, fie Dușmani, deopotrivă.