Câteva cuvinte

Citesc că Adrian Păunescu se zbate între viață și moarte. Mai citesc cum o droaie de nenorociți care au pe creier doar un cipuleț cu ”ceausescu + comunism = nenorocire” înjură un om pe care probabil nu l-au cunoscut niciodată. Din a cărui Operă nu au citit vreun vers. Din nefericire părinții lor nu au mai apucat să le spună că el, Păunescu, a reprezentat partea frumoasă a tinereții lor, iar două dintre versurile lui poate singura declarație de dragoste făcută mamei atunci când i-au zămislit. Nu vreau să judec ce a făcut omul Păunescu de-a lungul vieții. Probabil că și bune și rele. Ca mai fiecare dintre noi. Prin anii 80, cu mult înainte de a se vorbi în România de Branduri, Adrian Păunescu era un Brand multi-media: Redactor șef la revista Flacăra, conducătorul Cenaclului Flacăra, realizator de emisiune la Radio, autor de cărți care se dădeau pe sub mână direct din Centrele de librării. În 1974, Repetabila povară a fost prima carte pe care i-am citit-o. Mai țineți minte? ”Cine are părinți, pe pământ, nu în gând, mai aude și-n somn ochii lumii plângând...”

De la această carte mi s-au declanșat neuronii de poet (ca la majoritatea românilor), de la Cenaclul Flacăra s-a trezit baladistul din mine. Ani  de copilărie și tinerețe fantastici în care am împletit poezia cu muzica, în care am iubit cu disperare, în care am dăruit și m-am dăruit. Amintirile sunt multe și frumoase: peste 40 de premii la concursurile de poezie și muzică folk, poezii publicate în toate revistele de cultură ale vremii (inclusiv în Flacăra), oameni pe care i-am iubit și care acum nu mai sunt (Laurențiu Ulici, Teohar Mihadaș, Stelian Vasilescu, Lucian Valea...). În multe dintre aceste amintiri Adrian Păunescu își are locul lui...

Din nevoia de a avea câteva poze cu mutra mea am descoperit Fotografia. Rând pe rând poetul și folkistul au făcut loc Fotografului. O altă tinerețe. Fără bătrânețe. Nu știu cum va fi Viața... Cea a lui Adrian Păunescu este acum controversată, mânjită cu noroi. Ca a tuturor marilor oameni de cultură ai acestei țări. Face parte din gena noastră.

Imaginea este din octombrie anul trecut de la Festivalul de poezie Grigore Vieru de la Iași. De pe atunci boala îl chinuia. Sub braț are un tablou cu chipul lui Grigore, alt mare poet român cu care, probabil, se va întâlni curând.