Nici nu știi cât de singur m-ai lăsat, cât de mult tăcerea din jur poate să doară, cât de greu trec clipele când nimic nu mai este de așteptat, nici nu știi...
Nici nu știi câte clipe am numărat de atunci, în zadar și zadarul ne rupe din viață și doare, o secundă e mai lungă, un minut în căușul inimii nu ai loc ca să-l pui, nici nu știi...
Nici nu știi cum se scurge de-ncet sângele dinspre degete spre inima răstignită, e târziu sau devreme șiru-l pierd când aștept, nici nu știi. S-a mai stins, Draga mea, o lumină!
3 comentarii:
Frumos boierule, imaginea imi taie respiratia, de mare profunzime... nu mai spun de poezie... si amandoua, superbe... frumos...
Mulțumesc...
nu am sa spun decit ca imi esti tare aproape cu ....blue mood ..!
sunt stari pe care le traiesti ..!
Trimiteți un comentariu