Fiecare își trăiește viața așa cum consideră de cuviință. Azi poți fi zmeu, să dai cu toți de pământ după cum vrea mușchii tăi, mâine - când aripa deșertăciunii deja ți-a intra în suflet - mielușel, că capul plecat sabia nu-l taie (după cum spune proverbul). Atunci te rupi de prieteni, îi tragi în preajmă pe cei care nu au prea multe de spus - sunt ușor de dus cu ”farmecul” personal acolo unde vrea același mușchi al tău - și mergi, în genunchi mai departe. Pe tine nu te mai ”doare-n fiș” ca altădată. Ai nevoie dintr-o dată de confirmări, că aia e minunată, că ailaltă e la fel de minunată și că cealaltă este și mai minunată și ea. Și atunci te milogești după aprecieri ca să-ți arăți ție însuți că exiști și că deșertăciunea vieții o poți zugrăvi frumos, nebăgând de seamă că în alb și negru ea, deșertăciunea, tot deșertăciune este!
P. S. (mititel): facem o pauză pe aici... e vremea minunilor.
2 comentarii:
lucrurile sunt foarte simple si clare..doar noi le impopotonam, le complicam...ce poate fi mai simplu, frumos, delicat decat o papadie ?!
daca ar fi vorba de papadie, chiar ar fi simplu....sau nu...
Trimiteți un comentariu